21 iunie 2018 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava
HCL 201/2018 Suceava adoptată
HOTĂRÂRE privind retragerea dreptului de folosinta gratuita asupra unor parcele de teren acordate în baza prevederilor Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinte proprietate personala, republicată
Denumire
Hotărârea nr. 201 din 2018 a Consiliului Local Suceava
Se decide retragerea dreptului de folosință gratuită pentru 11 parcele de 300 mp din zona Dealul Mănăstirii și pentru 13 parcele de 300 mp din zona Tătărași - Cartierul Europa, care erau acordate tinerilor în baza Legii 15/2003. Asta înseamnă că terenurile nu vor mai fi puse la dispoziție gratuit pentru construire, iar locuitorii nu vor mai beneficia de sprijinul cu nume de “folosință gratuită”; Primăria va implementa măsura prin aparatul său de specialitate. Decizia afectează zonele intravilanului Suceava menționate și este aplicabilă în conformitate cu anexele la hotărâre.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1). Se aprobă retragerea dreptului de folosinţă gratuită pentru un număr de 11 de parcele de teren (300 mp fiecare) situate în intravilanul Municipiului Suceava — zona Dealul Mănăstirii, terenuri ce fac obiectul Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinte proprietate personala, republicată și atribuite conform prevederilor HCL nr. 188/2005, HCL nr. 282/2005, HCL nr. 341/2005, HCL 372/2005, nr. 41/2006, HCL nr. 198/2007 şi HCL nr. 91/201, potrivit anexei nr.1 la prezentul proiect de hotărâre
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www.primariasv.ro, primsvâprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
HOTĂRÂRE
privind retragerea dreptului de folosinta gratuita asupra unor parcele de teren acordate în
baza prevederilor Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei
locuinte proprietate personala, republicată
Consiliul Local al Municipiului Suceava;
Având in vedere expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava inregistrata la nr.
20.911 din 15.06.2018 si raportul Direcţiei Patrimoniu inregistrat la nr. 20.912 din 15.06.2018
precum si raportul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară
In baza prevederilor art. 5 și art.6 din Legea nr.15/2003 privind sprijinul acordat
tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată.
In temeiul prevederilor art. 36 al. 2, lit. c şi art. 45, al.3, art. 49 şi art. 123 din Legea
nr.215/2001 a administratieipublice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare
HOTARASTE:
Art.1. (1). Se aprobă retragerea dreptului de folosinţă gratuită pentru un număr de 11 de
parcele de teren (300 mp fiecare) situate în intravilanul Municipiului Suceava — zona Dealul
Mănăstirii, terenuri ce fac obiectul Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru
construirea unei locuinte proprietate personala, republicată și atribuite conform prevederilor HCL nr.
188/2005, HCL nr. 282/2005, HCL nr. 341/2005, HCL 372/2005, nr. 41/2006, HCL nr. 198/2007 şi
HCL nr. 91/201, potrivit anexei nr.1 la prezentul proiect de hotărâre;
(2). Se aprobă retragerea dreptului de folosinţă gratuită pentru un număr de 13 de parcele de
teren (300 mp fiecare) situate în intravilanul Municipiului Suceava — zona Tătărași - Cartierul
Europa, terenuri ce fac obiectul Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea
unei locuinte proprietate personala, republicată şi atribuite conform prevederilor HCL nr. 188/2005,
HCL nr. 282/2005, HCL nr. 341/2005, HCL 372/2005, nr. 41/2006, HCL nr. 198/2007 şi HCL nr,
91/201, potrivit anexei nr.1 la prezentul proiect de hotărâre.
Art.2. Prevederile prezentei hotărâri, vor fi duse la indeplinire de Primarul municipiului
Suceava, prin aparatul de specialiațe.
Nr. 201 Din 21 iunie 2018
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.