Consiliul Local Suceava aprobă Bugetul creditelor interne pentru anul 2011, adică stabilește cât poate administra local să ia împrumuturi interne și cum vor fi folosite aceste fonduri. În practică, în temeiul legilor de finanțe publice, se aprobă suma totală din Anexa 1 și primarul, prin Direcția de Buget, Contabilitate și Fiscalitate, va duce la îndeplinire hotărârea, adică va autoriza implementarea proiectelor finanțate din aceste credite. Pentru locuitori, înseamnă clarificări despre ce credite interne este permis să se contracteze și cum se vor gestiona banii, conform bugetului aprobat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Bugetul creditelor interne al municipiului Suceava pentru anul 2011, cuprins în anexa nr. | la hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL SUCEAVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Bugetului creditelor interne pentru anul 2011
Consiliul local al municipiului Suceava;
Având în vedere expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava, înregistrată cu nr. 28854/
23.09.2011 raportul de specialitate al Biroului Buget din cadrul Direcţiei Buget, Contabilitate şi Fiscalitate,
înregistrat cu nr. 28855/23.09.2011 şi raportul Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară;
În baza dispoziţiilor Legii 273/2006 privind finanțele publice locale, a Legii bugetului de stat pe anul
2011 nr. 286/28.12.2010 şi a Legii 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art.36, alin.2, lit.b, alin.4, lit. a, art.45, alin.2, lit.a, art.47 şi art.49, din Legea nr.215 /2001 a
administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Bugetul creditelor interne al municipiului Suceava pentru anul 2011, cuprins în
anexa nr. | la hotărâre.
Art.2. Anexa nr. 1 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art,3. Primarul municipiului Suceava, prin Direcţia Buget, Contabilitate şi Fiscalitate şi celelalte servicii
funcţionale ale Consiliului Local, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRET CIPIU
jr. 10 UTAC
PREŞEDINTZ
Nr.191 din 29 septembrie 2011
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.