26 septembrie 2012 · Inițiator: Lung, primar al municipiului Suceava
HCL 172/2012 Suceava adoptată
Hotărâre privind modificarea şi completarea Inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al municipiului Suceava, judeţul Suceava, înscris în Anexa la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Suceava nr. 153/29.11.1999, cu modificările şi completările ulterioare
Denumire
Hotărârea nr. 172 din 2012 a Consiliului Local Suceava
Se aprobă completarea și modificarea Inventarului bunurilor din domeniul public al municipiului Suceava, conform unei anexă la Hotărârea din 1999. Practic, se adaugă și se actualizează bunuri imobile din oraș, inclusiv descrieri despre o porțiune de drum (Mărășești până la Calea Obcinilor) cu lungimi și suprafețe exacte ale carosabilului și trotuarelor, deci se modifică zona și lungimile aferente pentru cetățeni. Pentru locuitori înseamnă o documentare actualizată a ce aparține fondului public, cu eventuale implicații despre administrarea și întreținerea Drumurilor și spațiilor adiacente, dar textul nu precizează fonduri sau termene de execuție concrete în afara descrierii tehnice.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL SUCEAVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind modificarea şi completarea Inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public
al municipiului Suceava, județul Suceava, înscris în Anexa la Hotărârea Consiliului Local al
municipiului Suceava nr. 153/29.11.1999, cu moaificările şi completările ulterioare
Consiliul Local al municipiului Suceava;
Având în vedere :
-Expunerea de motive prezentată de domnul Lungu lon, primar al municipiului Suceava,
judeţul Suceava, înregistrată sub nr.27.608 din 21.09.2012;
"Raportul compartimentului de specialitate, înregistrat sub nr.27.609 din 21.09.2012 ;
-Raportul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară din cadrul Consiliului Local al
municipiului Suceava, judeţul Suceava ;
-prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 548/1999 privind
aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul
public al comunelor, orașelor, municipiilor şi județelor,
-dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1357/2001 privind atestarea domeniului public al
judeţului Suceava, precum și al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Suceava, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit.c) şi art. 45 alin.(3) din Legea nr.215/2001 a
administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al municipiului Suceava, judeţul
Suceava, înscris în Anexa la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Suceava nr. 153/29.11.1999,
cu modificările și completările ulterioare, se completează conform anexei care face parte integrantă
din prezenta hotărâre .
Art, 2. Inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al municipiului Suceava, judeţul
Suceava, înscris în Anexa la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Suceava nr. 153/29.11.1999,
cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
(3). Textul de la poziţia nr. 22, coloana nr.3, secţiunea 1 — “Bunuri imobile”, va avea următorul
cuprins : “situată în municipiul Suceava, județul Suceava, din strada Mărăşeşti până în strada Calea
Obcinilor, carosabil: lungime=1406,2 metri, lăţime>variabilă, suprafaţa =21907,4 metri pătrați,
trotuar: lungime=1406,02 metri, suprafață= 14914,5 metri pătrați”;
(2). Textul de la poziţia nr. 56, coloana nr.3, secţiunea | — “Bunuri imobile”, va avea următorul
cuprins : “situată în municipiul Suceava, judeţul Suceava, de la intrarea în municipiul Suceava dinspre
Botoşani până la strada Calea Unirii, carosabil: lungime=1200 metri, lățime>variabilă,
suprafața=13152,07 metri pătrați, trotuar: lungime=1200 metri, suprafața=5025,7 metri pătraţi”;
(3). Textul de la poziţia nr. 91, coloana nr.3, secțiunea 1 — “Bunuri imobile”, va avea următorul
cuprins : “situată în municipiul Suceava, judeţul Suceava, din strada Cernăuţi până la limita
municipiului Suceava spre orașul Rădăuţi, județul Suceava, carosabil: lungime=1497,1 metri, lăţime =
variabilă, suprafaţa=15158,5 metri pătraţi, trotuar: lungime=1497,1 mcitri, suprafața =7910,3 metri
pătraţi”;
(4). Textul de la poziţia nr. 117, coloana nr.3, secţiunea | — “Bunuri imobile”, va avea următorul
cuprins : “situată în municipiul Suceava, județul Suceava, din strada Mihai Eminescu până în strada
Mărăşeşti, carosabil: lungime=276,34 metri, lăţime>variabilă, suprafața = 4267,1 metri pătraţi, trotuar:
lungime= 276,34 metri, suprafaţa = 1905,25 metri pătraţi”;
(5). Textul de la poziţia nr. 166, coloana nr.3, secțiunea 1 — “Bunuri imobile”, va avea următorul
cuprins : “situată în municipiul Suceava, judeţul Suceava, din strada Cuza Vodă până la ieşirea spre
localitatea Fetești, județul Suceava, carosabil: lungime= 2149 metri, lățime=variabilă, suprafața
=15182 metri pătrați, trotuar: lungime: 2149 metri, suprafaţa= 9757,5 metri pătraţi”;
(6). Textul de la poziţia nr. 208, coloana nr.3, secțiunea |— “Bunuri imobile”, va avea următorul
cuprins : “situată în municipiul Suceava, județul Suceava, din strada Calea Unirii până în strada
Cernăuţi, carosabil: lungime=1443,68 metri, lăţime=variabilă, suprafața=223 18,65 metri pătraţi,
trotuar: lungime=1443,68 metri, suprafața= 10517,64 metri pătrați”;
(7). Textul de la poziţia nr. 211, coloana nr.3, secțiunea | — “Bunuri imobile”, va avea următorul
cuprins : “situată în municipiul Suceava, județul Suceava, din bulevardul George Enescu până în
strada Bradului, carosabil: lungime=1200 metri, lățime>variabilă, suprafața=14908,95 metri pătraţi,
trotuar: lungime=1200 metri, suprafața= 8829,48 metri pătraţi”,
(8). Textul de la poziţia nr. 220, coloana nr.3, secţiunea 1 — “Bunuri imobile”, va avea următorul
cuprins : “situată în municipiul: Suceava, județul Suceava, din strada Ion G. Sbiera până la mănăstirea
Zamca, carosabil: lungime=1140 metri, lăţime=variabilă, suprafața=7980 metri pătrați, trotuar:
lungime=1 140 metri, suprafaţa= 5608,55 metri pătraţi”;
(9). Textul de la poziţia nr. 1618, coloana nr.3, secțiunea | — “Bunuri imobile”, va avea următorul
cuprins : “situat în municipiul Suceava, județui Suceava, pe strada Cernăuţi peste râul Suceava,
kilometrul 439+825, (intersecţia străzii Cernăuţi cu strada Grigore Alexandru Ghica), carosabil:
lungime: 129,6 metri, lățime=7,8 metri, suprafața=1010,88 metri pătrați, înălțime= 28 metri, trotuar:
lungime: 129,6 metri, suprafața=388,8 metri pătrați”;
(10). Textul de la poziţia nr. 1619, coloana nr.3, secțiunea 1 — “Bunuri imobile”, va avea
următorul cuprins : “situat în municipiul Suceava, județul Suceava, strada Grigore Alexandru Ghica,
kilometrul 440 + 002, peste liniile de cale ferată, lungime = 385,5 metri, lăţime = 7,8 metri, suprafața
= 3006,9 metri pătrați, înălțime=18 metri, trotuar: lungime=385,5 metri, suprafața=1 156,5 metri
pătraţi”;
Art.3. Se abrogă poziţiile nr. 1995 şi 1996 din Inventarul bunurilor care fac parte din domeniul
public al municipiului Suceava, județul Suceava, înscris în Anexa la Hotărârea Consiliului Local al
municipiului Suceava nr. 153/29.11.1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.4. Primarul municipiului Suceava, Serviciul patrimoniu şi Serviciul financiar contabilitate
vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Contrasemnează:
Secretar funicipiu,
Ci an
Nr.172
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.