28 iulie 2011 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 159/2011 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind condiţiile şi preţul de vânzare a spaţiului medical din Suceava str. Ştefan cel Mare nr.78

Denumire
Hotărârea nr. 159 din 2011 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
159 / 2011
Data
28 iulie 2011
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă vânzarea spațiului privat din cadrul instituției situat în Suceava, str. Ștefan cel Mare nr. 78, destinat activităților medicale, conform unui raport de evaluare și unui proces-verbal de negociere cu titularii drepturilor. Se stabilesc condițiile și prețul de vânzare, plătibile integral sau în rate (cu avans de 15%), convertite în lei la cursul zilei încheierii contractului, iar cheltuielile pentru cadastrare, întabulare și ipotecă sunt suportate de cumpărător; rămân în sarcina cumpărătorului toate formalitățile (măsurători, înscriere etc.). Hotărârea intră în vigoare conform prevederilor legale, iar primarul este împuternicit să asigure aplicarea ei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL SUCEAVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind condițiile şi preţul de vânzare a spațiului medical din Suceava str. Ştefan cel Mare nr.78 Consiliul Local al Municipiului Suceava; Având în vedere expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava înregistrată la nr.21.998/04.07.2011, raportul Serviciului Patrimoniu inregistrat la nr.22.010/04.07.2011, precum şi raportul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară a Consiliului Local al municipiului Suceava; În baza prevederilor art. 5 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din OUG nr. 68/28.05.2008 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum şi a spațiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical; În temeiul prevederilor art. 36 al. (2) lit. c şi al. (5) lit. b, art. 45 al. (2), art. 47 şi art. 49 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art, 1. Se aprobă raportul de evaluare pentru spațiul proprietate privată a unităţii administrativ teritoriale cu destinaţia de cabinet medical, precum şi a spațiilor în care se desfăşoară activități conexe actului medical situat în Suceava, str. Ştefan cel Mare nr.78. Art. 2. Se aprobă condiţiile şi prețul de vânzare din procesul verbal de negociere încheiat între comisia pentru vânzarea spaţiilor medicale şi titularii acestora conform anexei la prezenta hotărâre. Preţurile de vânzare a spaţiilor medicale în cazul achitării integrale cât și în cazul plății în rate, respectiv a avansului de 15%, sunt în euro şi se calculează în lei la cursul din data încheierii contractelor de vânzare — cumpărare. Ratele lunare sunt în euro, şi se achită în lei la cursul euro valabil la data efectuării plății. Art. 3. Cheltuielile ocazionate de procedura de vânzare în ceea ce priveşte efectuarea măsurătorilor cadastrale și întabularea dreptului de proprietate privată a unității administrativ teritoriale precum şi înscrierea ipotecii sunt suportate de către cumpărător. Art. 4. Raportul de evaluare şi procesul verbal de negociere constituie anexă la prezenta hotărâre. Art. 5. Prevederile prezepigi-hoțărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul municipiului 15 | CONTRASEMNEAZĂ HARȘOVS4 AGEAN, J5 ) SECRE MUNICIPIU jr. CIUTAC Nr.159 din 28 iulie 2014

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă