Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții “Construire creșă mare municipiul Suceava județul Suceava
Denumire
Hotărârea nr. 153 din 2022 a Consiliului Local Suceava
Consiliul Local aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin C.N.I. S.A. a amplasamentului pentru viitoarea creșă mare din Suceava, în suprafață de 10.000 mp, cu teren aferent, liber de sarcini, și în vederea realizării investiției. Se va preda amplasamentul viabilizat conform documentelor urbanistice, iar dacă nu se respectă această condiție, beneficiarului îi pot fi aplicate sancțiuni legale și se pot cere daune interese; de asemenea, Consiliul va asigura finanțarea conectării la utilități (electricitate, apă, canalizare, gaze). Practic, locuitorii pot aștepta construirea creșei, cu finanțare de la buget local pentru racordări și cu stabilirea responsabilităților în cazul întârzierilor sau neîndeplinirii condițiilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I."S.A., pe baza de protocol, a amplasamentului situat în municipiul Suceava și aflat în administrarea Consiliului Local al municipiului Suceava, și teren aferent în suprafață de 10.000 mp, identificat potrivit Cărţii funciare nr. 57623, nr. Cadastral 57623, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către "C.N.I."-S.A. a obiectivului de investiţii ” Construire creşă mare minicipiul Suceava, judeţul Suceava "
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. 5A, cod: 720224
www.primariasy.ro, primsv Qprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania
Naţională de Investiţii "C.N.L."S.A. a amplasamentului și asigurarea condiţiilor în vederea
executării obiectivului de investiţii "Construire creșă mare, municipiul Suceava, judeţul Suceava "
Consiliul local al Municipiului Suceava;
Având in vedere :
- Referatul de aprobare nr.14.663 din 20.04.2022 , Raportul Serviciului Investiţii nr.14.664 din
20.04.2022 şi avizul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară
In conformitate cu prevederile :
- Ordonanţa Guvernului nr. 95/12.06.2020 pentru modificarea și completarea Ordonanţei Guvernului
nr.25/2001 privind înființarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." S.A.
In temeiul dispoziţiilor art.129, alin.2, lit.“b”, art.139, alin.3 lit. "a "si art. 196 alin. lit."a" din
OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ.
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin
Compania Naţională de Investiţii "C.N.I."S.A., pe baza de protocol, a amplasamentului situat în
municipiul Suceava și aflat în administrarea Consiliului Local al municipiului Suceava, și teren aferent
în suprafață de 10.000 mp, identificat potrivit Cărţii funciare nr. 57623, nr. Cadastral 57623, liber de
orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către "C.N.I."-S.A. a obiectivului de investiţii ”
Construire creşă mare minicipiul Suceava, judeţul Suceava ";
Art.2. (1) Amplasamentul prevăzut la art.1 se predă viabilizat, conform documentelor urbanistice,
cu respectarea reglementărilor în vigoare;
(2) Nerespectarea acestei obligativităţi, constatată la data încheierii protocolului de predare
sau ulterior acestei date, este de natură a atrage răspunderea beneficiarului , CNI-SA asigurându-și dreptul
legal de acţiune în justiţie în vederea sancționării atitudinii culpabile a beneficiarului, inclusiv solicitarea
de penalități şi acordarea de daune interese, când prin neasigurarea unui amplasament viabilizat ,
beneficiarul a adus atingere drepturilor şi intereselor legitime ale "CNI"- S.A.
Art.3. Se aprobă asigurarea finanțării de către Consiliul Local al municipiului Suceava, judeţul
Suceava a cheltuielilor pentru racordurile Ia utilități ( electrică,apă,canal,gaz sau alt tip de combustibil
utilizat, etc.);
Art.4. Consiliul Local al municipiului Suceava se obligă să asigure, în condiţiile legii, suprafețele
de teren necesare pentru depozitarea și organizarea şantierului;
Art.5.Consiliul Local al municipiului Suceava se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a
„- obiectivului realizat, să-menţină destinaţia acestuia şi să asigure mentenanța pe o perioadă de minim 15
ani; Zi A? . SSI
CONT NEAZĂ
SECRETAR GENERAIAL MUNICIPIULUI
JR. IOA, TAC
PREȘEDINTE D
ANCA MIHAELA
Nr. 153 Din 4 mai 2022.
Nr. consilieri
Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU şi-au Nr. voturi „Nr. voturi — Nr. voturi
HCL funcție exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE
de vot
153 23 20 --- 20 -... a.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.