30 mai 2013

HCL 139/2013 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE Pentru completarea anexei nr.1 din cadrul art.1 al HCL nr.202/2003 privind zonarea intravilanului şi extravilanului minicipiului Suceava, modificată prin HCL nr.379/2005 şi HCL nr.329/2009

Denumire
Hotărârea nr. 139 din 2013 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
139 / 2013
Data
30 mai 2013
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide completarea Anexei nr.1 din cadrul articolului 1 al HCL nr.202/2003 privind zonarea intravilanului și extravilanului municipiului Suceava, indicând ce străzi intră în zonele A, B, C sau D. Pentru locuitori înseamnă că unele străzi vor fi încadrate în anumite zone de intravilan/extravilan, adică reguli de folosire a terenurilor și eventual modificări ale zonării pentru zonele EUROPA (străzile din Cartierul „EUROPA”) în apropierea ieșirii către Ipotești, și în zona Livezi-Lacuri la „Casa de Oaspeți”, cu denumirile de străzi specificate în zonele D și C. Decizia poate afecta reglementările urbanistice, posibile necesități de avize/autorizații pentru terenuri și construcții în aceste zone, precum termene și proceduri aferente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(âprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE Pentru completarea anexei nr.1 din cadrul art.1 al HCL nr.202/2003 privind zonarea intravilanului şi extravilanului minicipiului Suceava, modificată prin HCL nr.379/2005 şi HCL nr.329/2009 Consiliul Local al municipiului Suceava: Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava înregistrată sub nr. 14943/24.05.201 3,raportul Serviciului Cadastru, Fond Funciar Registru Agricol şi al Serviciului Administrare Străzi şi Sistematizare Rutieră înregistrat sub nr. 14944/24.05.2013 , precum şi raportul Comisiei pentru încadrarea străzilor în una din cele 4 zone (A, B, C, D) ale intravilanului municipiului Suceava şi raportul Comisiei pentru amenajarea teritoriului,urbanism şi protecția mediului; În baza prevederilor art.258 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal,republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 36 alin(2) lit b) , art. 45 alin (1), art.47 şi art.49 din Lepea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE : Art.] Se completează anexa nr.Idin cadrul art. al HCL. nr.202/2003 privind zonarea intravilanului şi extravilanului minicipiului Suceava, modificată prin HCL nr.379/2005 şi HCL nr.329/2009, prin încadrarea următoarelor străzi după cum urmează: A.Cartier „EUROPA" situat la ieşirea din municipiul Suceava spre Ipoteşti,pe partea dreaptă a str.Brădetului la distanță de cca. 300 m de aceasta,după livada şi iazurile ce au aparținut RAAPPS, pe versantul nordic al dealului „Tătăraşi”: Str.Paris,Str.Viena,Str.Madrid,Str. Londra, Str.Berlin,Str.Roma- zona D. B.Cartier situat în zona Livezi-Lacuri-„Casa de Oaspeți” Str. Moldoviţa, Str. Voroneţ, Str.Suceviţa - zona C.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă