30 aprilie 2014 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 131/2014 Suceava adoptată

H O T Ă R Â R E privind transformarea unui post din cadrul Directiei Municipale de Evidenta a Persoanelor Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 131 din 2014 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
131 / 2014
Data
30 aprilie 2014
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă transformarea unui post vacant din Serviciul de stare civilă al Direcției Municipale de Evidență a Persoanelor Suceava: din funcția publică de consilier juridic, clasa I, superior, în funcția publică de consilier, clasa I, asistent. De asemenea, se aprobă actualizarea statului de funcții al Direcției Municipale de Evidență a Persoanelor Suceava, conform anexei din hotărâre, iar Primarul, prin Serviciul resurse umane și Direcția de Evidență a Persoanelor, va pune în aplicare prevederile. Practic, locuitorii nu plătesc direct la acest act, dar se modifică structura organizatorică și numărul de posturi din cadrul serviciului respectiv.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsvprimua suv a Tel: 0230-2 12096, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind transformarea unui post din cadrul Directiei Municipale de Evidenta a Persoanelor Suceava Consiliul Local al municipiului Suceava ; Având în vedere: - Expunerea de motive prezentată de Primarul municipiului Suceava înregistrată sub nr. 11504 / 23.04.2014 - Raportul cu nr. 11505 / 23.04.2014 al Serviciului resurse umane - Raportul Comisiei economico-financiară, juridică,disciplinară În conformitate cu dispoziţiile art.L07 alin.(2) lit.b) din Legea nr.188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr.213/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă; În temeiul prevederilor art. 36 alin.(2) lit. a) şi alin.(3) lit.b), art.45 alin.(1) şi art.47 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată , cu modificarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art]. La Serviciul de stare civilă din cadrul Direcţiei Municipale de Evidenţă a „ Persoanelor Suceava se aprobă transformarea unui post vacant - funcție publică de consilier juridic, clasa I, superior în funcţie publică de consilier, clasa I, asistent. Art.2. Potrivit art.l se aprobă, în formă actualizată, statul de funcții pentru Direcţia Municipală de Evidenţă a Persoanelor Suceava, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Primarul municipiului Suceava, prin Serviciul resurse umane şi Direcţia Municipală de Evidenţă a Persoanelor Suceava, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri . CONTRASȘMNEAZA SECRETAR CIPIU JR. CI C IOAN Nr. 131 Din 30 aprilie 2014

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă