30 iunie 2021 · Inițiator: Primar al municipiului Suceava

HCL 130/2021 Suceava adoptată

Hotărâre privind modificarea anexei la HCL nr.221 din 27.08.2020 privind aprobarea Documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici a proiectului “Obţinere autorizaţie de construire pentru corp clădire cu săli de clasă şi laboratoare pentru gimnaziu la Colegiul Naţional Petru Rareş

Denumire
Hotărârea nr. 130 din 2021 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
130 / 2021
Data
30 iunie 2021
Inițiator
Primar al municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea anexei la hotărârea HCL nr. 221 din 27.08.2020, pentru a actualiza indicatorii tehnico-economici ai proiectului de construcție a unui corp de clădire cu săli de clasă și laboratoare pentru gimnaziu la Colegiul Național Petru Rareș. Practic, se schimbă valorile investiției și ale cheltuielilor prevăzute, iar celelalte prevederi ale hotărârii rămân neschimbate; aceasta poate influența bugetul local, termenele de execuție și alocarea fondurilor pentru teren, amenajare, utilități și protecția mediului. pentru localnici înseamnă eventuale actualizări ale costurilor proiectului și eventual impact asupra finanțării din bugetul municipal.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsvOprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE de modificare a anexei la HCL nr.221 din 27.08.2020 privind aprobarea Documentaţiei tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici a proiectului “Obținere autorizație de construire pentru corp clădire cu săli de clasa și laboratoare pentru gimnaziu la Colegiul National Petru Rareș” Consiliul Local al municipiului Suceava, Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului nr. 19.745 din 17.06.2021 , Raportul Serviciului Proiecte Europene şi Strategii de Dezvoltare nr. 19.746 din 17.06.2021 şi avizul Comisiei economico-financiară, juridică şi disciplinară, În conformitate cu prevederile Legii 273 din 2006 privind finanţele publice locale, În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. 2, lit. „b”, art. 139, alin. 3, lit „a” şi art. 196, alin.1, lit „a” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ HOTĂRĂȘTE: Art. L. Se modifică anexa la HCL nr.221 din 27.08.2020 privind aprobarea Documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici a proiectului “Obținere autorizație de construire pentru corp clădire cu săli de clasa şi laboratoare pentru gimnaziu la Colegiul National Petru Rareș”, Indicatorii tehnico-economici şi descrierea investiţiei sunt prevăzute în anexa ce constituie parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. II. Celelalte prevederi ale HCL nr. 221 din 27.08.2020 rămân neschimbate. Se CR CONTRAGEMNEAZĂ >? ÎSECRETAR GENE MUNICIPIULUI : a Ip/ADAN CIUTAC Nr. 130 Din 30 iunie 2021 MUNICIPIUL SUCEAVA DEVIZ GENERAL TOTAL - GHELTUIELI ELIGIBILE St NEELIGIBILE Privind cheltuiețile necesare realizarii : Obtinere autorizatie de construire pentru corp cladire cu sali de clasa si iaboratoare pentru gimnaziu ţa Colegiul National Petru Rares În mii tei/mii euro [a cursui 4 8392 iei / euro din data de, 21 iulie 2020 Nr. Denumirea capitolelor si suhcapitolelor de cheltuieit Valoare (fara TVA) TVA 19% Valoare (cu TVA) : : lei tă IN Î 2 E] 5 f APITOLUL 1 - Chelluieri pentru oblinerea sI! amenajarea terenului 1.1. Obtinerea terenului 0,00) 0,00) 0.00) 1.2. _JAmenajarea terenului 28.140,00 4.956,60 31.106.860) ia, Amenzi perii protectia mediului si aducerea terenului la 39.210,00 7.449,90 4.659,90 1.4. Cheltuieli pentru relacarea/protectia utititatilor 0,90] 0,00] 0,00 | YOTAL CAPITOL î 65.350,00| 12.416,30) ._.11.165.50 CAPITOLUL 2 - Cheltuiali pentru asigurarea utilitatilor necesara obiectivului de învestit E: 2... |Alimentare-cu apa 21.596,00; 4.103,24 25.599,24 2.2. _ Canalizare menajera 20.493,00) 3.893,67, 24.385,67| 2.3. Alimentare cu energie alectrica 30.000,00] 5.700,00 35.700,00 2,4. jAlimentare cu energie termica 6.850,00) 1.301,50) 8.151,50, TOTAL CAPITOL 2; 8.939,00) 14.998,41 93.937 41 APITOLUL 3 --Gheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica FR 3.1. |Studit 0,00) 0,00 0,00 3.1.1. [Studii de teren 0,00 0,00) 0.00 3.1.2. _|Raport privind impactul asupra mediului 0,00) 0.00 0,00j 3.1.3. _țAlte studii specăice 0,00 0,00: 0,00] Documentații - supari st cheltuleli pentru obtinerea de avize, 32, acorduri si autorizatii 9,00, 0,00 9,00 3.3. pertizare tehnica 1.000,00) 190,00) 1.190,00) 34. Cericsrea peitorinanței energetice si auditul energetic a] 4.500,00 55,00 5.355,00 3.5. _ Proiectare 94.500,00, 17.955,00) 112.455,00 3.5.1. [Tema de proiectare 0,00) 0,00] 0.00) 3.5.2. [Studiu de prefezabilitate 0,00) 0,00) 0,00) 35.3, Studiu de gezaoiale [] documentate de avizare a lucrarilor de 19.500,00) 3.705,00 29.205,00 intervenţii şi deviz general Documentatiite tehnice necesare in vederea obtinerii 3.54, vizelor/acordurior/autorizatilor 15,500,00| 2.945,00 18.445,00 455. Vericarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliitori 4.500,00) 855,00) 5.356,00 35.5. |Prolect tehnic SI detalii ge Sxocutie 55.000,00) 10.450,00) 65.450,00) 3.6. (Organizarea procedurilor de achizitie 6.500,80) 1.235,00 7.735,00) 3.7. _ |Consultanta 197.940,00) 37.608,60 295.548,60) 3.7.1. __|Managementul de prolect pentru abiactivul de investiti 185,000,00, 35.150,00j 220.150,00 3,7,2. [Auditul îinanciar 12.940,00) 2.458,60) 15.398,60 3.8. __JAsisienia tehnica 63.524,14 2.069,59 75.593,73 3.8.1. _JAsistenta tehnica din partea proiectantului 27.047,32 5.138,99) 32.186,31 3.8.1.1._]pe perioada de executie a lucrarilor 27.047,32 5.138,99) 32.186,31 pentru participarea proiectantului [a fazele Incluse în programut 3.8.1.2. de controt al tucrarilor de executie, avizat de catre inspectoratul 9,00 0,00) 0,00) de Stat In Canstaietii 3.8.2. [Dirigentie de santier 36.476,82 6.930,60 43.407 ,42 TOTAL CAPITOL 3 367.964,14) 69,913,19 437.871,93, [CAPITOLUL 4 : Cheltuieli pantru investitia de baza ii : RI ii _ 4.1. __|vonsteuctii st instaiatii 3.478.761,00) 660.964,59) 4.139.725,89 4.1.4.__| Ferasamenlte, sistematizare pa verticala si amenajari 26.810,70) 5.094,03] 31.904,73) 4.1.2, Rezistenta 866.879,30) 164.707,07 1.031.586,37 4.1.3, Arhitectura 1.769.170,00) 336.142,30) 2.105,342,30 4.1.4. [instalatii 553.661,00) 107.095;59 670.756,59 4.1.5. |izotatii 292.240,00| 47.925,60 300.165,80| Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale care 42. nscesita montaj 4.330,00 822,70 5.152,70) 43. ue, echipamente tehnologice si functionale care necesita 163.075,00 0.984,25 194.059,25] Utfaje, echipamente tehnologice SI Tuncloriale care nu necsshal 44, montaj si echipamente de transport 180.500,00 34.295,00 214.795,00| 4.5. __jDotari 479.893,50) 91.179,77] 571.073,27| 4.6.___JActve necorporale 18.000,00! 3.420,00) 21.420,00 TOTAL CAPITOL 4| 4.324.559,50) 821.666,31 5.146.225,81 CAPITOLUL 5 - Arte cheltuieli 5.1. |Organizare de santier 9.198,70) 1.747,15) 10.,946,45 5441. Lucrari de constructii si Instalatii aferente organizarii de santier 9.198,70 1.747,75) 10.946,45| 5.1.2. _|Chetuili conexe organizarii santieruiu: 0,00) 0,00] 0,00) 6.2. __|Comisigane, cote, taxe, costul creditului 48.002,37] 0,60] 40.002.317 5.2.1. [Comisioanele si dobanzile aferente creditului bancii finantatoare! 0,00 0,00) 0,00 522. oa ana ISC pentru controlul calitată lucrarilor de 18.182,89 000 18.182,88 Cota aferenta ISC pentru controlut statutul In amenaţărza 5.2.3. teritoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de 3.836,58 0.00 3.636,58) construcții 5.2.4. Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor CSC 18.182.89 0,00 18.182,89) Taxe pentru acorduri, avize conforma si autorizatia de 525. construire/desfiintare 0,00 900 9.0) 5.3. _ |Cheituieii diverse si nepravazule 363.657,87) 69.085,00| 432.752,87) 5.4. __|Cheltuieii pantru informare si publicitate 19.164,95| 3.641,34 22.806,28) TOTAL CAPITOL $) 432.023,B2) 74.484,09) 506.507,98 ICAPITOLUL:6 - Cheltuieli pentru prabe tehnologice si teste si predare la beneficiar E g 6.1____|Pregatirea personalului de exploatare 0,00 0,90 0,00 6.2_. |Probe tehnologice si teste 0,00 0,90 0,00] TOTAL CAPITOL 6 0,00) 0,00) 0,00) TOTAL Constsuctii+ Montaj ] 3.636.578,70] 690.949,55] 4,327,528,65) TOTAL GENERAL INVESTITIE i 5.268.836,53| 9$93.478,50] 6.262,315,03] „2 Benefielă Proiectant, - MUNICIPAL, SC PROEXPERT DESIGN SRL Nota: Preturile folosi principalii furnizo, ing. Gabriel Pinteala MUNICIPIUL. SUCEAVA DEVIZ GENERAL TOTAL - CHELTUIELI ELIGIBILE Privind cheltuiekie necesare realizarii : Ohiinere autorizație de construire pentru corp cladire cu sali de clasa si ahoratoare pentru gimnaziu la Colegiu! National Petru Rares in mii lei/mii euro fa cursu! 4,6443 Iei / euro din data de 21 iulie 2020 Nr. Denumirea caşitolelor si subeapitoletor de cheltuieli aan [e TVA19% | valoare (eu TVA) tei Isi tei 1 2 3 5 6 CAPITOLUL. 1 - Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului i 1.1. [Obtinerea terenului 0,90 0.00) 0,00 1,2. __|Amenajarea terenului 25.140.09 4.965,60 31.108.560 13. peria pentr protectia mediului si aducerea terenului la 39210.00) 7.449,90 46.859,90| 1.4.___]Chehuieli pentru reiocarea/protectia utiitatitor 0,00] 0,00! 0,00] TOTAL CAPITOL 1 65.350,00) 12.416,50) 77.766,50) CAPITOLUL. 2 - Gheltuleii pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de Investitii . 2.1. Alimentare cu apa 21.595,00) 4.109,24] 25.699.204 2.2, (Canalizare menajera 20.493,00 3.893,67] 24.386,67| 2.3. |Alimentare cu energie electrica 30.000,00 5.700,00) 35.700,00) 24. __ [Alimentare Cu energie termica 6.850,00 1.301,50 8.151,50] TOTAL CAPITOL 2] 78.939.00) 14.998,41 93.937,41 CAPITOLUL 3 --Ghehuieli pentru proiectare st asistenta tehnica : 3.1. _ [Studii 0,00) 0,00) 0,00) 3.1.1. [Studii de leren 0,00 0,00 0,00 3.1.2. _|Raport privind impactul asupra mediului 0,00) 0,00) 0,00) 3.1.3. JAtte studii specifice TI 0,00) 0,00) 0,00) 'Docurientati! - suport si cheltuieli peniru obtinerea de avize, 32, acorduri si autorizații 0,00 9,00 0.00 3.3. peri zare tehnica 0.00] 0.00] 0,00) 34. pa în area pertarmaniei energelice si audilul energelic al 0,00 0,00 0,00 35. __Prolectare 70.500,00) 13.395,00) 83.895,00) 3.5.1. [ema de proiectare 0.00) 0,00) 0,90 3.5.2. |Studiu de prefezabilitate 0,00] 0,00 0,00 353. Studiu de fezabilitate / documentatie de avizare a lucrarilor del 000| 0.00 0.00) Interventii și deviz generat - Documentație tehnice necesare in vederea obtine! 354. avizelor/acordurilor/autorizatiitor 15.500,00 245.00 18.445,00) 355. |eicarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detafiilori 0,00] 0.00 0,00 3.5.6. _!Prolect tehnic si detali! de executie 55.000,00) 10.450,00 65.450,00 3.6. ___jOrganizarea procedurilor de achizitie 0,00] 0,90) 0,00, 3.7. . Consultanta 135.000,00j 25.650,00 160.658,00) 3.7.1... |Managementul de prolect pentru obiectivul de investiti 135.000,00] 25.650,00 160.650,00] 3.7.2. [Auditul financiar 0,00) 0,00 0,00 3.8. __|Asistenta tehnica 0,00) 0,00] 0,90 3.8.1. _JAsistenta tehnica din partea prolectantului 0,09] 0,00] 0.00; 3.8.1.1. |pe perioada de executie a lucrarilor 0,00) 0,00 0.00| pentru participarea proiectantului la fazele Incluse în programul 3.8.12. [de control al lucrarilor de exacutie, avizat de catre Inspectoratul 0,00] 0,00) 0,00; dia Stat In Construcții 3,8.2,__|Dirigentie de santier 0,00) 0.00 0,00] N TOTAL CAPITOL 3) 205.500,00) 39.045,00) 284.545,00) [CAPITOLUL 4 -Cheltuieil pentru investitia de baza SE ZE it : : 4.1. __|Constructii si instafatii 3,478.761,00| 660.964,59) 4.139.725,59| 4.1.1.__|Terasamente, sistematizare pe verticala si amenajari 26.810,70| 5.094,03 31,904,73] 4.1.2. Rezistenta 866.979,30| 164.707,074____1.031.586,37| 4.1.3. Arhitectura 1.769.170,00| 336.142,30|____2.105.312,30 41.4. instalații 563.651,00| 107.095,59 670.756,59) 4.1.5, izolatii 252.240,00| 47.925.860) 300.165,60) Montaj utilaje, echipamente tehnolagice si functionale care 42. necesita mont aj 4.330,00 822,70) 5.162,70) 43. ue echipamente tehnologice sT functionale care necesita 163.075,00) 30.984,25 194.059,25| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita 44. montaj si echipamente de transport 180.509,00; 34.295,00 214.795,00 45. [Dotari 0,00) 0,90) 0,00) 46, jActive necorporale 0,90) 0,00 0,00] TOTAL CAPITOL 4, 3.826.665,00! 121.066,54| 4.553.732,54 CAPITOLUL 5 - Alte cheltuieli Nota: Preturile folosite pentru evă principalii furnizori. MUNICIPIUL: SUGEAjI 5.1. __JOrpanizare de santier 9.198,70) 1.747,75, 10.946,45 544. Lucrari de constructii si Instalatii aferente organizarii de santier 9.198,70 1.747,75 10.946,45 5.1.2. |Cheluieii conexe organizarii santierul: 0.00] 0,00 0,00 5.2. _|Comisioane, cote, taxe, costul creditului 0,90 0,00 0,00 5.21. |Comisioaneke si dobanzile aferente creditului bancii finantatoare! 9,00j 0,00 0,00] Cota aferenta ISC penirii controlul caftatii lucrarilor de 522. | constructi 0,00 0.00 0,00 Cofa aferenta ISU pentru conirotul statia 1 asnenațarga 5.2.9. țteritoriului, urbanism si pentru autorizarea [ucrarilor de 0,00j 0.00 0,00 constructii 5.2.4, |Coa aferenta Casei Sociale a Constructorilor CSC 0,00] 0.80) 0.00) Taxe pentru acorduri, avize conforme Si autorizatia de 52.5, construire/desțiintare 9,00) 9.90 0.00 5.3. _|Cheftuieli diverse st nepravazute 0,00] 0,09] 0,00) 5.4. Cheltuieli pentru informare si publicitate 14.275,00) 2.712,25) 16.987,25 TOTAL CAPITOL 5] 23.473,70 4.460,00, 27.933,70) CAPITOLUL 6 - Chettuieli pentru probe tennolăgică si teste si predare ia beneticiar - [:X] Pregatirea personalului de exploatare 0,00) 0.00 0.00 6.2 __|Proba tehnologice si teste 0,00) 0,00 0,00) TOTAL CAPITOL 6 0,00) 0,00) 0,80) TOTAL. Constructii+ Montaj Ţ 3.636.578,70] 690.949,95] ___4.327.528,63) TOTAL GENERAL ÎNVESTITIE | 4.199.528,65] 197.986,45]___ 4.997.515,15] + Bendltelar, Prolactant, SC PROEXPERT DEȘIGN SRL ing. Gabriel Pinteala MUNICIPIUL SUCEAVA DEVIZ GENERAL TOTAL - CHELTUIELI NEELIGIBILE Privind cheltuielile necesare realizarii : Obtinere autorizatie de construire pentru corp cladire cu sali de clasa si laboratoare pentru gimnaziu la Colegiul National Petru Rares în mii lei/mii euro la cursui 4.6443 (ei / euro din dala de 21 iulie 2020 Nr. Denumirea capitolelor si subcapitolelar de cheltuieli | Vatoare (ara TVA), TVA 19% Valoare (cu TVA) lei lei fel i] 2 3 5 6 CAPITOLUL 1 - Gheltuieli pentru obtinerea si amenajarea îerenului - 1.4. __țObtinerea terenului 0,00] 0,00] 0,00) 1.2. _ [Amenajarea terenului 0.00 0,00) 0.00 13, Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului ța 0.00 9,pol 0,00] starea initiala, 1,4. __|Chaituieli penteu relocarea/protectia utiitatilar 0,00] 0.00) 0.00) TOTAL CAPITOL 1 0,00) 0,00) 0.00) CAPITOLUL 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesara aiectivului de investitii Ş 2.1.__ |Alimentare cu apa 0.00 0,00] 0,00 2.2. . [Canalizare menajera 0.00] 0,00] 0,00 2.3.__ |Alimentare cu energie electrica 0,06] 0.00) 0.00] 24. _|Alimentare cu energie termica 0,00! 0,00 0,00 TOTAL CAPITOL 2) 0,00) 0,00) 0,00) CAPITOLUL. 3 - Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica p 31. [Studii [XIII] [XE] [XII] 3.1.1. _ [Studii de teren 0,00] 0,09] 0,00 3.1.2. [Raport privind impactul asupra mediului 0,00 0,00 0,00] 3.1.3, _ȚAlte studii speclice 0,00) 0.00) 0,00) Documentatii - suport st cheftuteli pentrii obtinerea de avize; 32 acorduri si autorizaţii 9,00 9.00 0,00 EEI xpertizare tehnica 1.000,00| 190,00 1.190,00] 34. poe parlormaniei energetica st audilul energetic al 4.500,00 855,00 2.256,00) 3.5. __|Proieciare 24.000,00) 4.560,00 28.560,00| 3,5,1.__|Tema de proleclare 0,09] 0,00) 0.00) 3.5.2. _ [Studiu de prefezabritate 0,00) 0,00) 0,00 353, puiu de fazabliate [i gocumentale de avizare a lucrarilor dej 19.500,00 3.705,00) 23.205,00) erventii si deviz general Documeniatiite tehnice necesare in vederea obtinerii 3.54. avizelor/acorduri!or/autorizaliilor 0.00 0.00 0.00 35.5. Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor 4.500,00 855,00 5.355,00] 3.5.6. iz ect tehinle si detalii da executie 9,00) 0,00] 0,00) 3.6.__|Organizarea procedurilor de achizitie 6.500,00| 1.235,00) 7.735,00 3,7, |tonsultania 62.940,00) 11.958,60] 74.898,60| 3.7.1. . (Managementul de proiect pentru obiectivul de investiti 50.000,00: 9.500,00 59.500,00| 3.7.2. _țAuditul financlar 12.940,00) 2.458,60] 15.398,50 3.8. __|Asistenta tehnica 63.524,14| 2.069,59 75.593,73) 3.8.1. _JAsistenta tehnica din partea proiectantului 27.047,32| 5.138,99] 32.186,31 3.8.1.1._|pe perioada de executie a lucrarilor 27.047.32| 5.138,99) 32.186,31 pentru participarea proiectantului la fazele Incluse în programul 3.8.1.2. |de control al lucrarilor de executie, avizat de catre Inspectoratul 0,00] 0,00) 0,00) de Stat in Constructii 3.8.2. _ (Dirigentie de santier 36.476,82) 6.930,60] 43.407 42| TOTAL CAPITOL 3) 162.464,14) 30.868,19) 193.332,33 CAPITOLUL 4 - Chettuleii eniru investitia de baza ă £ Biti Ei 41. [Constructii si instalatii 0,00 9,00) 0,00 4.1.1. [Terasamente, sistematizare pe verticala si amenajari 0,00) 0,00 0,00 4.1.2. _|Rezistenta 1,00] 0,00] 0,00) 4.1.3. ȚĂritectura 0,00 0,00) 0,00) 4.1.4. _ instalatii 0,00) 0,00) 0.00 4.1.5. - Jizolatii 0,09] 0.00| 0,00, Montaj utilaj, echipamente tehnologice si functionale care 42. |necesita montaj 0,00) 0,00 0,00 43. ei echipamente tehnologice st functionale care necesită 000 oool 0,00) Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necestta| 44, montaj si echipamente de transport 6.00 0.00 0,00) 4.9. __jDotari 479.893,50| 91.179,77 511.073,27 4.6,__. jActiva necorporale 8.000,90; 3.420,00, 21.420,00| TOTAL CAPITOL 4! 497.893,50 94.599,77) 592.493,27) CAPITOLUL $ - Alte cheltuieli 5.1. _ Organizare de saniier 0.06 0,00 0,00 1-4. Lucrari de constructi si instalati aferente organizarii de santier 000) 0.00 0.00) 5.1.2. Cheltuieli conexe organizarii sântierulu: 0,00) 0,00 0,90 5.2. __|Comisioane, cute, iaxe, costul creditului 40.002,37! 0,00 40.002,37| 5.2.4. [Comisioanele si dobanzile aferenta creditului bancii finantatoare 0,00] 0.00 0,00 522, oa rata ISC pentru controlut cattatii lucrarițor de 18.482,88| 0,00 18.182,89 Cota atereniă ISU pentru CONtroluT sfatui fi amenajarea 523. |tertoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de 3.636,58 0,00| 3.636,58 constructii 5.2.4, _|Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor ESC 18.182,89) 0,00, 18.182,89 Taxe pentn acorduri, avize conforine SI autorizatia 48 525. construire/desfiintare 900) 9,00 0.00 5.3. Cheltuieli diverse si neprevazule 363.657,87! 59.095,00) 432.152,87| 5.4. _jCheituleli pentru informare si publicitate 4.889,95] 929 03| 5.819,04) TOTAL CAPITOL 5] 408.550,19 70.024,09 478.574,28| CAPITOLUL 6 - Cheituleti pentru probe iehnalogice si teste si predare la beneliciar R 6.1___|Pregatirea personalului de exploatare 0,00) 0,00 0,00) 6.2 ._|Probe tehnologice si teste 0,00] 0,00 0,00) TOTAL CAPITOL 5 0,00| 9,00) 0,00) TOTAL Constructii+ Montaj ] 0,00] 0,00] 0,00] [TOTAL GENERAL INVESTITIE | 1.068.907,83] 195.492,05] 1.264,399,88] sa 7 Beniiar, MONI. SUcE/ / Nota: Preturile folosite pentru ovală N/A principalii furnizori. Proiectant, SC PROEXPERT DESIGN SRL ing. Gabriel Pinteala MUNICIPIUL SUCEAVA DEVIZ FINANCIAR - CAPITOLUL 5 - CHELTUIEL? ELIGIBILE SI NEELIGIBILE Obtinere autorizatie de construire pentru corp cladire cu sali de clasa si laboratoare pentru gimnaziu la Colegiul Nationa! Petru Rares 1 guro = 4,8392 DI _— lei / euro din +21 iulie 2020 rea, - “CAPITOLUL 5 = Ate cheltuieli Valoarea fara INA) |.__TVA, |. Valoare (eu TVA)... : : i i raile ză it a | RS lei| lei 1 2 3] 5] E 5.1__|Organizare de santier 9.188,70! 1.747,75 10,946,45 5.1.1, |Lucrari de construcții si instalatii aferente organizarii de santier 9.198,70) 1.747,75] 10.946,45| 5.1.2. |Cheituieli conexe organizarii santierului 0,00 0.00 0,00) 5.2. |Comisioane, cate, taxe, costul creditului 40.002,37 0,00 40.002,37 52.1. |oormisioanele si dobanzle aferente creditului bancii fioantatoare 9,00 0.00 000 Gota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de 5.2.2. constructii 18.182,89; 0,00] 18,182,89] Cota aferenta ISC pentru controlul statului în amenajarea 5.2.3, teritoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de 3.636,58] 0,00! 3.636,58 constructii 5.2.4. |Cota aferenta Casei Sociale a Constructoritor CSC 18.182,89] 0.00 18.182,89) Taxe peritru acorduri, aviza contorme si autorizatia de 5.2.5. lconstruice/desfintare 0,00 0,00| 0,00] 5.3. |Cheltuieli diverse si neprevazute 363,657,87 69.095,00 432.752,86 5.4. _|Cheltuieli pentru informare si publicitate 19.164,95 3.641,34) 22.806,29 Z Total deviz financiar i _ :432,023,89]-: 74.484,09] : î:24006,507,97] Proiectant, SC PROEXPERT DESIGN SRL ing. Gabriel Pinteala a SANIA CI MUNICIPIUL SUCEAVA DEVIZ FINANCIAR - CAPITOLUL 5 - CHELTUIELI ELIGIBILE Obtinere autorizatie de construire pentru corp cladire cu sali de clasa si laboratoare pentru gimnaziu la Colegiul National Petru Rares 1 euro = 4,8392 lei / euro din 121 iulie 2020 Ne eri CAPITOLUL $ - Alte tettuleti valoarea țara DVAJ| TVA | Valoare (eu TVA) zi I i Z EI Ei Ei 5,1 _|Organizare de santier 9.198,70 1.747,75) 10.946,45 5.1.1. Lucrări de constructii si instalatii aferente organizarii de santier 9.198,70) 1.747,75 10.946,45 5.1.2. [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă