27 iulie 2010

HCL 126/2010 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE Privind schimbul de teren, în suprafaţă de 40 mp. - proprietatea fam. Manoilă Gheorghe şi Domnica cu suprafaţa de 40 mp.- teren aparţinând domeniului privat al municipiului Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 126 din 2010 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
126 / 2010
Data
27 iulie 2010
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă schimbul a 40 mp de teren dintre parcela identificată ca 35145 din CF 35145, proprietate a familiei Manoilă Gheorghe şi Domnica, şi parcela echivalentă de 40 mp din CF 35488, aparţinând domeniului privat al municipiului Suceava, conform raportului de evaluare acceptat de Consiliul local. Pentru locuitori înseamnă că terenul municipal va trece în proprietate privată a familiei Manoilă/Domnica și, respectiv, terenul acestora va deveni proprietate publică a municipiului în schimb, în condiții stabilite; prevederile vor fi puse în aplicare de Primar prin Serviciul Cadastru, Fond Funciar și Registrul Agricol. În rezumat, e o tranzacție de teren între Primărie și o familie, cu efecte asupra drepturilor de proprietate ale terenurilor respective.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă schimbul de teren în suprafaţă de 40 mp - teren identic cu parcela nr. 35145 din C.F. 35145 - proprietatea fam. Manoilă Gheorghe şi Domnica, cu suprafața de 40 mp - teren identic cu pacela nr. 35488 din C.F.35488, aparţinând domeniului privat al municipiului Suceava, pe baza raportului de evaluare însuşit de Consiliul local

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL SUCEAVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE Privind schimbul de teren, în suprafață de 40 mp. - proprietatea fam. Manoilă Gheorghe şi Domnica cu suprafața de 40 mp.- teren aparținând domeniului privat al municipiului Suceava, Consiliul local al municipiului Suceava Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava înregistrată sub nr. din 21046/26.06.2010, Raportul Serviciului Cadastru, Fond Funciar și Registrul Agricol nr. 21047 din 26.06.2010 şi Raportul Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului; În temeiul prevederilor Legii nr. 247/2005, Titlul X, art. 2, alin. 1, privind circulaţia juridică a terenurilor; În baza prevederilor art. 6, alin 2 litera c şi alin 5 litera b, art. 45 alin.3, art. 47, 49 şi art.121 alin. 4, din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE : Art. 1 Se aprobă schimbul de teren în suprafaţă de 40 mp - teren identic cu parcela nr. 35145 din C.F. 35145 - proprietatea fam. Manoilă Gheorghe şi Domnica, cu suprafața de 40 mp - teren identic cu pacela nr. 35488 din C.F.35488, aparţinând domeniului privat al municipiului Suceava, pe baza raportului de evaluare însuşit de Consiliul local. Art. 2 Primarul municipiului Suceava, prin Serviciul Cadastru, Fond Funciar și Registrul Agricol va duce la îndeplinire prevederile hotărârii. SNC OcaL CONTRAȘEMNEAZA SECRETA NICIPIU JR. AC IOAN PRESEDINTE DE SEDIN DONTU OVIDIU "IUL La Nr. 126 Din 30 iunie 2010

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă