18 aprilie 2019 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava
HCL 115/2019 Suceava adoptată
HOTĂRÂRE privind aprobarea Contractului pentru acordarea de servicii sociale pentru anul 2019 încheiat între Municipiul Suceava şi Asociaţia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”- Serviciul social de îngrijiri la domiciliu pentru persoanele vârstnice, proiect intitulat „Alături de cei nevoiaşi şi suferinzi”
Denumire
Hotărârea nr. 115 din 2019 a Consiliului Local Suceava
Se aprobă finanțarea serviciului de îngrijiri la domiciliu pentru persoanele vârstnice, în cadrul proiectului „Alături de cei nevoiași și suferinzi” al Asociației Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, pentru anul 2019. Asta înseamnă că bucătăria locală va aloca fonduri pentru ca persoanele în vârstă să primească îngrijire la domiciliu (ajutor la casă, vizite ale asistenților) pe durata anului, cu termene și condiții stabilite în contract. Beneficiarii direcți sunt locuitorii vârstnici din Suceava care au nevoie de acest serviciu, iar achitarea se face în cadrul bugetului municipiului conform contractului aprobat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă finanțarea Serviciului social de îngrijiri la domiciliu pentru persoanele vârstnice, proiect intitulat "Alături de cei nevoiaşi şi suferinzi" al Asociaţiei "Sfântul loan cel Nou de la Suceava” în vederea furnizării de servicii de asistenţă socială pentru un număr de 20 persoane vârstnice din municipiul Suceava
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www. primariaşv.ro, primsv(Aprimariasy.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Contractului pentru acordarea de servicii sociale pentru anul 2019 încheiat între
Municipiul Suceava şi Asociaţia „Sfântul Loan cel Nou de la Suceava”- Serviciul social de îngrijiri la
domiciliu pentru persoanele vârstnice,
proiect intitulat „Alături de cei nevoiaşi şi suferinzi”
Consiliul Local al municipiului Suceava;
Analizând cererea Asociaţiei "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" cu nr. 251477/22.03.2019, Expunerea de
motive a Primarului municipiului Suceava nr. 12087/11.04.2019, Raportul de specialitate al D.A.S. nr. 12088/11.04.2019 şi
Raportul Comisiei învățământ, relaţii externe, sănătate, protecţia mediului, familiei, cultură, culte, protecție socială;
În baza dispoziţiilor art.132 şi art.136 din Legea 292/2011-Legea Asistenţei Sociale cu modificările și
completările ulterioare; conform art.11 „art. 12 și art.53 din Ordonanţa 68/2003 privind Serviciile Sociale cu modificările si
completările ulterioare; a Ordinului nr. 71/17.02.2005 privind aprobarea modelului Contractului pentru acordarea de
servicii sociale, încheiat între furnizorii de servicii sociale; art. 118 alin.1.,art.119 alin.1. lit.a. , art.124 din Legea nr.
17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice - republicată,cu modificările si completarile ulterioare; Legii
197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
H.G.584/2016 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012
privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2014, şi a H.G. nr.
867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare şi
funcţionare a serviciilor sociale și a H.G .978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale,
În temeiul prevederilor art. 36 alin. 2,lit. şi lit.e; , alin.7 lit. Pa”, art. 45 alin 2,lit.f; art. 47, art. 49 din Legea
215/2001 a Administraţiei Publice Locale,republicată cu modificările si completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă finanțarea Serviciului social de îngrijiri la domiciliu pentru persoanele vârstnice, proiect intitulat
"Alături de cei nevoiaşi şi suferinzi" al Asociaţiei "Sfântul loan cel Nou de la Suceava” în vederea furnizării de servicii de
asistenţă socială pentru un număr de 20 persoane vârstnice din municipiul Suceava.
Art.2. Contribuţia municipiului Suceava nu trebuie să depășească suma de 6500 lei/lună, valoarea maximă a
contractului fiind de 52.000 lei.
Art.3. Se aprobă Contractul pentru acordarea de servicii sociale pentru anul 2019, încheiat între Municipiul
Suceava şi Asociaţia "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Serviciul social de îngrijiri la domiciliu pentru persoanele
vârstnice, proiect intitulat “Alături de cei nevoiaşi şi suferinzi” în vederea furnizării de servicii de asistenţă socială şi
cofinanţarea a 50% din cheltuielile de funcţionare a Serviciului de îngrijire la domiciliu pentru un număr de 20 persoane
vârstnice din municipiul Suceava, prevăzut în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se împuterniceşte Primarul să semneze Contractul pentru acordarea de servicii sociale, prevăzut în anexă,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Primarul-prii-Direcţia de Asistenţă Socială şi Direcţia Buget, Contabilitate şi Fiscalitate, va duce la
îndeplinire prevederi îpgeferitetnol ărâri.
, A za Na
Nr. 115 din 18 aprilie 2019
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.