30 aprilie 2014

HCL 110/2014 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind rectificarea Programului anual al finanţărilor nerambursabile din fonduri publice ale Municipiului Suceava pentru anul 2014

Denumire
Hotărârea nr. 110 din 2014 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
110 / 2014
Data
30 aprilie 2014
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Suceava aprobă o rectificare a programului anual de finanțări nerambursabile din fonduri publice pentru anul 2014, în cadrul anexei la hotărâre. Schimbarea indică cum se vor ajusta alocările bugetare pentru proiecte nonprofit de interes general, iar rezultatul este că suma și zonele sau proiectele afectate se vor modifica conform noului plan, cu punerea în aplicare de către primar. Cetățenii pot afla astfel unde vor merge fondurile, eventual la ce termene și ce proiecte vor beneficia.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă rectificarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile din fonduri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(âprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind rectificarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile din fonduri publice ale Municipiului Suceava pentru anul 2014 Consiliul Local al Municipiului Suceava; Având în vedere expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava înregistrata la nr. - 11620/23.04.2014, raportul de specialitate al Biroului buget din cadrul Direcţiei buget, contabilitate şi fiscalitate înregistrat la nr. 11621/23.04.2014 și raportul Comisiei economico - financiară, juridică, disciplinară; În baza HCL nr:2/30.01.2014 privind aprobarea bugetului pentru anul 2014; În baza HCL nr.54/10.03.2014 privind aprobarea Programul anual al finanțărilor nerambursabile din fonduri publice ale Municipiului Suceava pentru anul 2014; În conformitate cu prevederile Regulamentului aprobat prin HCL nr. 17/27.02.2014 şi a Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc cadrul general, principiile de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă, precum și procedura de atribuire a acestor contracte; În temeiul prevederilor art.36, alin.2, lit. d, alin.6, art.45, alin.2 lit.a, art.47 şi art.49 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 republicată, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă rectificarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile din fonduri publice ale Municipiului Suceava pentru anul 2014, prevăzut în Anexa la prezenta hotărâre, Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul Municipiului Suceava, prin serviciile de specialitate. CONTRAȘBMNEAZA SECRETA ICIPIU JR. CI C IOAN Nr. 110 Din 30 aprilie 2014

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă