27 aprilie 2017 · Inițiator: Primarul Municipiului Suceava

HCL 109/2017 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea sprijinului financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România

Denumire
Hotărârea nr. 109 din 2017 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
109 / 2017
Data
27 aprilie 2017
Inițiator
Primarul Municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Primăria Suceava poate acorda sprijin financiar unităților de cult recunoscute din oraș, în baza unei liste/anexe proprii, cu fonduri din bugetul local. Se stabilește că banii se acordă conform prevederilor legale referitoare la sprijinul pentru culte și conform normelor metodologice, iar Primarul, prin Direcția de Buget, Contabilitate și Fiscalitate, va gestiona implementarea și plata sprijinului. Pentru locuitori înseamnă că unele instituții de cult vor primi fonduri de la bugetul local, ceea ce poate afecta bugetul municipal și, indirect, proiectele finanțate în oraș, pe termenele și condițiile din anexă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă acordarea de sprijin financiar pentru unităţile de cult din Municipiul Suceava, conform anexei care face parte integrantă din această hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(âprimariasv.ro 'Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind aprobarea sprijinului financiar pentru unitățile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România Consiliul local al Municipiului Suceava; Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava, înregistrată cu nr. 14383/20.04.2017, Raportul de specialitate al Biroului Bugct din cadrul Direcţiei Buget, Contabilitate şi Fiscalitate, înregistrat cu nr.14384 din 20.04.2017 și Raportul Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară; În baza dispoziţiilor Ordonanţei de Guvern nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinînd cultelor religioase recunoscute din România, aprobată prin Legea nr.125/2002, a Normelor Metodologice de aplicare aprobate prin HG nr.1470/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi a Regulamentului privind stabilirea și acordarea unor forme de sprijin financiar, de la bugetul local al Municipiului Suceava pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobat prin HCL nr. 54/30.03.2017 În temeiul art.36, alin.2, lit.d, alin.6, lit. c, art.45, alin.2, art. 47 şi art. 49 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă acordarea de sprijin financiar pentru unităţile de cult din Municipiul Suceava, conform anexei care face parte integrantă din această hotărâre. Art.2 Primarul Municipiului Suceava, prin Direcţia Buget, Contabilitate şi Fiscalitate și celelalte servicii funcţionale ale Consiliului local, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. CONT MNEAZĂ SECRET NICIPIU JR. C A IOAN PREȘEDINTE D DOROFTEI O Nr. 109 Din 27 aprilie 2017

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă