8 mai 2020 · Inițiator: Primarul Municipiului Suceava

HCL 106/2020 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind modificarea „Programului obiectivelor de investiții pentru anul 2020” al municipiului Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 106 din 2020 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
106 / 2020
Data
8 mai 2020
Inițiator
Primarul Municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă versiunea modificată a „Programului obiectivelor de investiții pe anul 2020” pentru municipiul Suceava, iar documentul anexă face parte integrantă din hotărâre. Asta înseamnă că proiectele de investiții vor primi sau vor trebui să primească fonduri conforme cu noul program și termenele aferente, în funcție de cele analizate de Primărie și de buget. Responsabilii vor asigura implementarea măsurilor în conformitate cu hotărârea, prin Direcția Buget, Contabilitate și Fiscalitate și celelalte servicii ale Consiliului Local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă „Programul obiectivelor de investiţii pe anul 2020” modificat, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul £ Mai nr. 5A, cod: 720224 wWww.primariasv.ro, primsv(Aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind modificarea „Programului obiectivelor de investiţii pentru anul 2020” al municipiului Consiliul Local al municipiului Suceava; Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava înregistrat cu nr. 13222/07.05.2020, Raportul de specialitate al Serviciului Buget şi finanţări nerambursabile din fonduri publice din cadrul Direcţiei Buget, Contabilitate şi Fiscalitate înregistrat cu nr. 13223/07.05.2020 şi Avizul Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară; În baza dispoziţiilor Legii nr. 276/2006 privind finanţele publice locale cu completările şi modificările ulterioare, ale Legii bugetului de stat pentru anul 2020, nr. 5/2020, şi ale OUG nr. 29/18.03.2020, art. IX, alin.2; În temeiul prevederilor art. 129, alin. 2, lit. b, alin. 4, art. 130, alin. 3, lit. a şi art. 19%, alin. 1, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă „Programul obiectivelor de investiţii pe anul 2020” modificat, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Primarul Municipiului Suceava, prin Direcţia Buget, Contabilitate şi Fiscalitate şi celelalte servicii funcționale ale Consiliului Local, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREŞEDINTĂ E $ LUCIAN a Nr. 106 din 8 mai 2020 rr] Ț | i

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă