7 aprilie 2017 · Inițiator: Primarul Municipiului Suceava, Necunoscuți

HCL 102/2017 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea finanțării din fonduri nerambursabile, de la bugetul local al Municipiului Suceava pe anul 2017, a proiectelor declarate câștigătoare de Comisia de evaluare și selecție în data de 06.04.2017

Denumire
Hotărârea nr. 102 din 2017 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
102 / 2017
Data
7 aprilie 2017
Inițiator
Primarul Municipiului Suceava, Necunoscuți
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Suceava decide să finanțeze, din fonduri nerambursabile ale bugetului local pe 2017, proiectele câștigătoare declarate de comisia de evaluare la data de 06.04.2017, conform unei liste anexate la hotărâre. Banii vor fi cheltuiți pentru activități nonprofit de interes local, iar Primarul va duce la îndeplinire prevederile hotărârii prin serviciile sale specializate. Pentru locuitori, asta înseamnă finanțări aprobate care acoperă proiecte locale în măsura în care au fost identificate ca fiind câștigătoare, cu termene și condiții stabilite în anexă, și cu impact asupra serviciilor sau activităților comunitare finanțate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă finanţarea din fonduri nerambursabile, de la bugetul local al Municipiului Suceava pe anul 2017, a proiectelor declarate câştigătoare de Comisia de evaluare şi selecţie în data de 06.04.2017, înscrise în Anexa la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 | www.primariasv.ro, primsv(aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind aprobarea finanţării din fonduri nerambursabile, de la bugetul local al Municipiului Suceava pe anul 2017, a proiectelor declarate câştigătoare de Comisia de evaluare și selecție în data de 06.04.2017 Consiliul Local al Municipiului Suceava; Având în vedere expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava înregistrata cu nr. 13103/06.04.2017, raportul de specialitate al Biroului buget din cadrul Direcţiei Buget, Contabilitate şi Fiscalitate înregistrat cu nr. 13104/06.04.2017 În baza HCL nr. 52/06.02.2017 privind aprobarea Bugetului General Consolidat al Municipiului Suceava şi a Programului anual al finanţărilor nerambursabile din fondurile publice pentru anul 2017; În baza HCL nr. 35/25.02.2016, modificat prin HCL nr.30/23.02.2017 privind aprobarea Regulamentului finanțărilor nerambursabile acordate din fonduri publice pentru activităţi nonprofit de interes local; În conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general În temeiul prevederilor art.36, alin.2, lit. d, alin.6, art.45, alin.2 lit.a, art.47 şi art.49 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă finanţarea din fonduri nerambursabile, de la bugetul local al Municipiului Suceava pe anul 2017, a proiectelor declarate câştigătoare de Comisia de evaluare şi selecţie în data de 06.04.2017, înscrise în Anexa la prezenta hotărâre. Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul Municipiului Suceava prin serviciile de specialitate. CONTRA NEAZĂ SECRETA NICIPIU IR. CIUAC IOAN Nr. 102 Din 7 aprilie 2017

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă