Hotărârea aprobă încheierea unei asocieri între municipiul Suceava și Asociația PROANIMA pentru proiectul de identificare și sterilizare a câinilor din zona de case și din zonele economice din Burdujeni, în perioada mai-decembrie 2013. Municipalitatea contribuie cu 20.000 lei și mandatăm primarul să semneze contractul de asociere, iar primăria va asigura implementarea prin serviciile sale de specialitate. Pentru locuitori înseamnă măsuri de control al populației canine din cartierele respective și finanțare locală pentru acest program pe un termen de aproximativ șase-șapte luni.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă asocierea, între Municipiul Suceava şi Asociaţia de Protecţie a Animalelor “PROANIMA” Suceava, în vederea realizării proiectului "IDENTIFICAREA ȘI STERILIZAREA CÂINILOR DIN ZONA DE CASE ŞI DE LA AGENŢII ECONOMICI DIN BURDUJENI", care se va desfăşura în perioada mai — decembrie 2013
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www.primariasv.ro, primsv(aprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind asocierea între Municipiul Suceava şi
Asociaţia de Protecție a Animalelor "PROANIMA" Suceava
Consiliul Local al municipiului Suceava;
Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava nr.11607/
19.04.2013, Raportul Biroului Buget înregistrat la nr. 11608/16.04.2013 şi Raportul Comisiei
economico-financiară, juridică, disciplinară;
În baza prevederilor art.35, alin.1 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale,
cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art.36, alin.2 , lit. “e”, alin.7 lit. “a”, art.45, alin.2 lit. “P”, art.47 şi
art.49 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă asocierea, între Municipiul Suceava şi Asociaţia de Protecţie a
Animalelor “PROANIMA” Suceava, în vederea realizării proiectului "IDENTIFICAREA ȘI
STERILIZAREA CÂINILOR DIN ZONA DE CASE ŞI DE LA AGENŢII ECONOMICI DIN
BURDUJENI", care se va desfăşura în perioada mai — decembrie 2013.
Art.2. Contribuţia Municipiului Suceava la această asociere constă în alocarea sumei de
20.000 lei.
Art,3, Se aprobă contractul de asociere în forma prezentată în anexa la prezenta hotărâre
şi se mandatează Primarul municipiului Suceava în vederea semnării acestuia.
Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul municipiului
Suceava prin serviciile de specialitate.
An
Nr. 101 din 25 aprilie 2013
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.