29 ianuarie 2025 · Inițiator: Sorin-Constantin LAZĂR

HCL 6/2025 Strunga adoptată

Hotărâre privind aprobarea participării Unității Administrativ Teritoriale Comuna Strunga, județul Iași la Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul ,,Lucrări în primă urgență” cu obiectivul de investiții ,,Reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere afectate de fenomene meteorologice”, program derulat de Compania Națională de Investiții

Denumire
Hotărârea nr. 6 din 2025 a Consiliului Local Strunga
Emitent
Consiliul Local Strunga
Număr
6 / 2025
Data
29 ianuarie 2025
Inițiator
Sorin-Constantin LAZĂR
Localitate
Strunga, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Comuna Strunga va participa la un program național de investiții pentru a reabilita și moderniza infrastructura rutieră afectată de fenomene meteorologice periculoase din localitate. Se aprobă includerea obiectivului în Subprogramul „Lucrări în primă urgență” al CN I, cu finanțare prin acest program, pentru a demara lucrările cât mai repede. Pentru locuitori înseamnă posibilitatea unor drumuri mai sigure, cu termene de implementare stabilite prin program, adică investiții publice finanțate la nivel național în localitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. — Se aprobă necesitatea şi oportunitatea participării Unităţii Administrativ — Teritoriale Comuna Strunga, județul Iaşi, la Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, Subprogramul „Lucrări în primă urgență” cu obiectivul de investiţii „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere afectate de fenomene hidrometeorologice periculoase în comuna Strunga, județul Iaşi”, program derulat de Compania Naţională de Investiţii. Art.2, - Se aprobă asigurarea şi susţinerea, din surse proprii, a cheltuielilor care nu sunt acoperite prin finanțarea acordată de Compania Naţională de Investiţii şi a cheltuielilor neeligibile. Art.3. — Se desemnează domnul Lazăr Sorin-Constantin — primarul comunei Strunga, judeţul Iaşi, să reprezinte Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Strunga, judeţul Iaşi în relaţia cu Compania Naţională de Investiţii. Art,4. — Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de primarul comunei Strunga, judeţul Iaşi, prin compartimentele de specialitate din aparatul său . Art.5. - Secretarul general al comunei Strunga, judeţul Iaşi, va comunica un exemplar din prezenta hotărâre, primarului comunei Strunga, judeţul Iaşi, compartimentului financiar- contabil din aparatul de specialitate al primarului comunei Strunga, Companiei Naţionale de Investiţii, precum şi Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi - Serviciul control legalitate acte şi contencios administrativ. Dată astăzi 29.01.2025 PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, : PANŢIRU_ANFO, pd ș9 BEA Contrasemnează Jentru legalitate, Secretar gerțeral al comunei, Ureche Costel

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă