27 martie 2026 · Inițiator: Mihai SENIC

HCL 24/2026 Stroieşti adoptată

Transmiterea în folosință gratuită către SC. DELGAZ GRID S.A. Târgu Mureș România pe durata existenței capacităților energetice, a suprafeței de 20 mp teren din domeniul public al comunei Stroiești, în vederea…

Pe scurt

Consiliul local Stroiești aprobă transmiterea în folosință gratuită a unei suprafețe de 20 mp din terenul public către SC Delgaz Grid SA, pe durata existenței capacităților energetice. Destinația este executarea lucrării de extindere a rețelei în localitatea Zaharești, în zona Tineretului. Pentru locuitori înseamnă utilizarea rețelei electrice mai extinse în zonă, fără plată de chirie pentru teren, până când lucrările energetice sunt în funcțiune.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Stroieşti

Denumire
Hotărârea nr. 24 din 2026 a Consiliului Local Stroieşti
Titlu oficial
Hotărâre privind transmiterea în folosință gratuită către SC. DELGAZ GRID S.A. Târgu Mureș România pe durata existenței capacităților energetice, a suprafeței de 20 mp teren din domeniul public al comunei Stroiești, în vederea executării lucrării EXTINDERE REȚEA ÎN LOCALITATEA ZAHAREȘTI, COMUNA STROIEȘTI, ZONA TINERETULUI, INTRARE SAT ZAHAREȘTI DIN STROIEȘTI, JUDETUL SUCEAVA
Emitent
Consiliul Local Stroieşti
Număr
24 / 2026
Data
27 martie 2026
Inițiator
Mihai SENIC
Localitate
Stroieşti, județul Suceava
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Ce prevede

Art.1. Se aprobă transmiterea în folosință gratuită către SC. DELGAZ GRID S.A. Târgu Mureș România pe durata existenței capacităților energetice, a suprafeței de 20 mp teren din domeniul public al comunei Stroiești, în vederea executării lucrării EXTINDERE REȚEA ÎN LOCALITATEA ZAHAREȘTI, COMUNA STROIEȘTI, ZONA TINERETULUI, INTRARE SAT ZAHAREȘTI DIN STROIEȘTI, JUDETUL SUCEAVA. Art.2. Se garantează dreptul de acces gratuit a S.C. DELGAZ GRID S.A. Târgu Mureș România la locul de amplasamnet a rețelelor de distribuție a energiei electrice pentru executarea lucrărilor și dreptul de acces gratuit la capacitățile energetice cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparați, revizii și avarii, cu obligativitatea acestei societăți de a aduce terenul la forma inițială, dacă pentru lucrări sau intervenții vor fi necesare săpături asupra terenului nostru și să refacă împrejmuirile dacă vor fi afectate. Art.3. Primarul comunei Stroiești, județul Suceava, și compartimentul urbanism vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.4. Secretarul general al comunei Stroiești va comunica hotărârea instituțiilor și persoanelor interesate. Iniţiator , Avizat pentru legalitate, PRIMAR Secretar General al UAT Senic Mihai Roşu Elena - Brînduşa ROMÂNIA JUDEȚUL SUCEAVA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI STROIEŞTI HOTĂRÂREA privind transmiterea în folosință gratuită către SC. DELGAZ GRID S.A. Târgu Mureș România pe durata existenței capacităților energetice, a suprafeței de 20 mp teren din domeniul public al comunei Stroiești, în vederea executării lucrării EXTINDERE REȚEA ÎN LOCALITATEA ZAHAREȘTI, COMUNA STROIEȘTI, ZONA TINERETULUI, INTRARE SAT ZAHAREȘTI DIN STROIEȘTI, JUDETUL SUCEAVA Consiliul local al comunei Stroieşti , jud. Suceava Având în vedere : - Referat de aprobare prezentat de domnul Senic Mihai – primarul comunei Stroieşti, jud. Suceava înregistrat sub număr 9066 din 18.02.2026; - Raportul de specialitate al doamnei [NUME] -Oana înregistrat sub nr. 9067 din 18.02.2025; - Procesul - verbal de inventariere a bunurilor ce aparțin domeniulu

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala