HCL 20/2023 Stroieşti adoptată
Aprobarea participării Comunei Stroiești, județul Suceava în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în cofinanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu
Ce înseamnă pentru tine
- O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.
🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Stroieşti
- Denumire
- Hotărârea nr. 20 din 2023 a Consiliului Local Stroieşti
- Titlu oficial
- Hotărâre privind aprobarea participării Comunei Stroiești, județul Suceava în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în cofinanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu
- Emitent
- Consiliul Local Stroieşti
- Număr
- 20 / 2023
- Data
- 20 aprilie 2023
- Inițiator
- Mihai SENIC
- Localitate
- Stroieşti, județul Suceava
- Stare
- adoptată
- Teme
- Investiții și fonduri europene
Pe același subiect în Stroieşti
HCL 35/2026Modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 8/2026 referitoare înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor pentru care există…HCL 8/2026Înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ-teritorială a…HCL 61/2025Aprobarea proiectului de investiții "Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vîrstnice în comuna Stroiești, județul Suceava”, a…HCL 54/2025Participarea la ” Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport…HCL 38/2026Aprobarea înființării serviciului social „Centrul de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, cu echipă mobilă de îngrijire…
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 16/2023Hotărâre privind aprobarea încheierii acordului de parteneriat între Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Stroieşti şi…HCL 17/2023Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul…HCL 18/2023Hotărâre privind rectificarea bugetului local al comunei Stroiești, jud. Suceava pentru anul 2023HCL 19/2023Hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru o perioadă de trei luni (aprilie 2023 – iunie 2023)HCL 21/2023Hotărâre privind aprobarea înființării Serviciului de iluminat public stradal fără personalitate juridică și a delegarii…HCL 22/2023Hotărâre privind indexarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2024HCL 23/2023Hotărâre privind stabilirea salariilor de bază aferente funcţiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaţionale…HCL 24/2023Hotărâre privind implementarea SDL GAL Cetatea Bucovinei prin PS 2023-2027
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg? Alertele naționale →