10 noiembrie 2020 · Inițiator: Vasile TĂBĂRAȘ

HCL 31/2020 Ştefeşti adoptată

Hotărâre privind stabilirea numărului și organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului local al comunei Ștefești, județul Prahova

Denumire
Hotărârea nr. 31 din 2020 a Consiliului Local Ştefeşti
Emitent
Consiliul Local Ştefeşti
Număr
31 / 2020
Data
10 noiembrie 2020
Inițiator
Vasile TĂBĂRAȘ
Localitate
Ştefeşti, județul Prahova
Stare
adoptată
Pe scurt

Se stabilește, pe durata mandatului 2020-2024, organizarea a trei comisii de specialitate ale Consiliului local, alcătuite din consilieri, cu număr fix de membri (comisia 1 are 5 membri; comisiile 2 și 3 au câte 3 membri). Comisiile vor acoperi domenii precum buget, dezvoltare, urbanism, mediu, cultură, învățământ, sănătate și asigurarea protecției sociale, iar alegerea membrilor se face din rândul reprezentanților partidelor politice ale Consiliului. Pentru locuitori înseamnă că deciziile legate de buget, investiții, spații publice, servicii sociale și activități culturale vor fi analizate și propuse în aceste comisii, cu implicații asupra financiării, programelor și proiectelor locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. — (1) Pe durata mandatului Consiliului local al comunei Stefesti , judetul Prahova . din perioada 2020-2024, se organizeaza din randul consilierilor locali . un numar de 3(trei) comisii de specialitate de baza, ale consiliului local pe principalele domenii de activitate. (2) Comisia nr.l se compune dintr-un numar de S(cinci) membrii, Comisia nr.2 si Comisia nr.3 se compune din 3(trei) membrii „respectandu-se configuratia actuala a consiliului local. (3) Comisiile de specialitate ale consiliului local se organizaeaza dupa cum urmeaza: COMISIA nr.1: Comisia pentru buget şi finanţe. programe de dezvoltare economico-sociale. administrarea domeniului public şi privat al comunei. agricultură, gospodărie comunală, cadastru, amenajarea teritoriului şi urbanism, ecologie şi protecţia mediului şi turism, servicii şi comerţ: 1. BRATU NICOLAE -din partea Alianta pentru Stefesti PSD-PPU-SL 2. POENARU LAURENTIU -din partea PNL (Oh 3. SIMA ADRIAN IULIAN -din partea PARTIDUL PRAHOVA IN ACTIUNE 4. BOGDAN MIHAEL CRISTIAN din partea PARTIDUL PRO ROMANIA 5. MORARU MARIAN -din partea PMP COMISIA nr.2: Comisia pentru culte şi probleme ale minorităţilor, sănătate, cultură, învățământ, muncă şi protecţie socială, protecţie copii, activităţi sportive 1. DIMACHE GHEORGHE. din partea Alianta pentru Stefesti PSD-PPU-SL 2. BALAN CONSTANTI -din partea PNL 3.ARICIU ADRIAN DRAGOS - din partea Alianta pentru Stefesti PSD-PPU-SL COMISIA nr.3: Comisia pentru administraţie publică locală, juridică şi de disciplină, relaţii cu cetăţenii, drepturile omului, apărarea omului, ordinii şi liniştii publice”, 1.SILEANU IULIA -din partea Alianta pentru Stefesti PSD-PPU-SL 2.DRAGOMIR ANDREI- din partea Alianta pentru Stefesti PSD-PPU-SL 3 Reprezentant Partidul Prahova in Actiune Art.2 Comisiile alese potrivit art.[, in prima lor sedinta de comisie , vor desemna dintre membrii un presedinte si un secretar. Art.3 Activitatea comisiilor se va desfasura potrivit Codului administrativ si a Regulamentului de organizare si functionare al consiliului local al comunei Stefesti. Art.4. Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică şi se comunică prin grija secretarului general al comunei Stefesti, în termenul legal, Primarului comunei Stefesti și Instituţiei Prefectului Judeţul Prahova . PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SIMA ADRȚÂN 1 CONTRASEMNEAZĂ, Secretar general al comunei Stefesti Adina mm Mihalcea so STEFESTI: 10 noiembrie 2020 i Nr. 31 Hotărârea a fost adoptată cu __10__ voturi „pentru,

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă