Consiliul Local al Sovate aprobă rectificarea bugetului local pe anul 2025, majorând veniturile totale cu 3,55 milioane lei față de varianta propusă (de la 143,539 milioane la 147,089 milioane). Aceasta înseamnă că fondurile proprii ale orașului cresc cu aproximativ 3,09 milioane lei, inclusiv mai mulți bani din cotele defalcate din impozitul pe venit, iar o parte din buget vine din fonduri repartizate din Consiliul Județean. Modificările vizează bugetul pe cheltuieli și echilibrarea finanțării pentru proiectele locale, inclusiv finanțarea nerambursabilă pentru Liceul Tehnologic Domokos Kazmer în cadrul unui parteneriat educațional.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL, MUREȘ
ORAȘUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
www.primariasovala.ro
HOTĂRÂRE NR. 84 / 26.06.2025
cu privire la aproburea rectificării Bugetului Local al Oraşului Sovata, pe anul 2025
Consiliul Local al Oraşului Sovata întrunit în şedinţă ordinară,
Ținând cont de Referatul de aprobare al Primarului Oraşului Sovata nr.7.638/18.06.2025,
precum și de Raportul de specialitate al Serviciului Economic nr.7.641/18.06.2025;
Potrivit prevederilor Legii nr.9/10.02.2025 a bugetului de stat pe anul 2025, în baza
prevederilor Legii nr.273/2006 Legea Finanţelor Pubtice Locale cu modificările şi completările
ulterioare şi a Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr.1954/2005 privind clasificaţia
indicatorilor bugetari;
Având în vedere adresa Liceului Tehnologic Domokos Kazmer Oraș Sovata nr.1445/2025
iunie referitor la cuprinderea în bugetul local al proiectului aprobat prin contractul de finanţare
nr.G2024/80956/20.1 1.2024 având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile de către
AMPEO cod SMIS 316568 intitulat Stagii pentru viitor încheiat între Ministerul Investiţiitor şi
Proiectelor Europene în calitate de autoritate de management pentru Programul Educaţie şi Ocupare
şi Liceul Tehnologic Domokos Kazmer Oraşul Sovata în calitate de beneficiar, respectiv Acordul
De Partenerial încheiat între beneficiar şi partener Liceul Tehnologic Domokos Kazmer Oraşul
Sovata, în calitate de Lider parteneriav/solicitant, și Colegiul Agricol Traian Săculescu Tâgu-Mureș,
în calitate de membru I/partener];
Văzând Avizul favorabil al Comisiei de specialitate nr.[;
Ținând cont de prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, republicată:
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.„b”, alin.4 lit.a”, art.139 alin.3 lit. „a”, și art.196
alin] lit.a” din O.U.G. nr.357/2019, privind Codul administrativ. cu modificările şi completările
ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Ari.1. — Aprobarea rectificării Bugetului local al UAT Oraș Sovata pe anul 2025, după
cum urmează:
A. VENITURILE BUGETULUI LOCAL:
Aprobat Propus Influențe
martie iunie |
TOTAL VENITURI 143.539.000 | 147.089.000 :__ +3.550.000
I.Venituri proprii din care: !__30.492.000 | 33.582.000: +3.090.000
Cote defalcate din impozitul pe venit 1__10.754.000 | 10.754.000
Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe | 0 0
venit pentru echilibrarea bugetelor locale
Sume repartizate din Fondul la dispoziția 620.000 620.000
Consiliului Judeţean
Venituri din impozite şi taxe şi alte venituri : 19.118.000 | 22.208.000 3.090.000
- impozit pe venit din transferul proprietatilor 363.000 365.000
- impozit şi taxe pe clăctiri 9.182.000 | 11.572.000 +2.090.000
- Inpozit şi taxe pe feren 1.993.000 1.993.000
- taxe judiciare ce timbru şi alte taxe de timbru 47.000 47.000
- taxe pe servicii specifice 2.000 2.000
- înpozit pe mijloace ce transport 1.313.000 1.313.000
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
ORAȘUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
ww'w,.primariasovata.ro
- taxe și tarife peniru eliberurea de licenţe şi 839.000 439.000 |
autorizaţii de fimeţionare
- alte taxe pe utilizarea bimurilor, autorizarea 483.000 485.000
utilizării bumuilor sau pe desfășurare de activităţi
- alte impozite și taxe fiscale 206.000 206.000
- venituri din proprietate 1.021.000 1.021.000
- venituri din prestări de servicii și ale acrhităţi 54.000 54.000 |
- venituri din taxe administrative, eliberări permise 11.000 14.000
- amenzi, penalităţi şi confiscări 392.000 392.000
- diverse venituri( taxă specială, SISU, salubritate) 2.692.000 3.692.000 +1.000.000
- venituri din vânzarea unor bunuri aparţinânel 213.000 213.000
domeniului privat al statului sau al unităților
eudinistrativ teritorial
IL. Sume defalcate din unele venituri ale 4.850.000 4.850.000
bugetului de stat, TVA, din care:
Sume defalcate din TVA pentru finanţarea 4.272.000 4.272.000
instituţiilor descentralizate [a nivelul oraşului
Sume defalcate din TVA pentru echilibrarea 578.000 578.000
bugetelor locale
III. Subvenţii de la bugetul de stat 87.422.000 |__87.422.000
Subvenţii pentru acordarea ajutorului pt. încălzirea 215.000 215.000
locuinţei cu lemne
Subvenţii din bugetul de stat pentru finanțarea 84.000 84.000
sănătăţii
Subvenţii de la bugetul de stat alocate conform 315.000 315.000
contractelor încheiate cu direcţiile de sănătate
publică
Subvenţii de Ia bugetul de stat către bugetele locale | 15.000.000 | 15.000.000
pentru Programul naţional de investiţii Anghel
Saligny
Alocări de sume din PNRR aferente asistentei | 41.052.000] 41.032.000 |
financiare nerambursabile
Alocări de sume din PNRR aferente componenţei 30.756.000 | 30.756.000
împrumuturi
IV. Subvenţii de a aite administrații 8.482.000 8.482.009
Sume alocate din sumele obţinute în urma scoaterii 8.482.000 8.482.000
la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect
de seră pentru finantarea proiectelor de investiţii
V. Sume primite de la UE/alţi donatori în contul | 12.293.000 | 12.753.000 +460.000
_ plăţilor efectuate şi prefinanțări
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) | 12.293.000] 12.293.000
aferent cadrului financiar 2021-2027
Fondu! Social European Plus (FSE+) aferent 0 460.000 +460.000
cadrului financiar 2021-2027
VI. Transferuri 0 0
Vărsăminte_din_ secțiunea de funcționare pentru | -6.662.000| -9.732.000 -3.090.000
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREȘ
ORAȘUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
www.primariasovata.ro
finanțarea secţiunii de dezvoltare
Vărsăminte din secţiunea de funcţionare 6.662.000 9.752.000
+3.090.000
MODIFICĂRILE BUGETULUI LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE SUBCAPITOLE:
Denumirea indicatorilor Cod indicator influențe
Impozit si taxa pe cladiri de la persoane juridice 07020102 +2.090.000
Taxe speciale 360206 +1.000.000
Vărsăminte din secțiunea de funcţionare pentru finanțarea 370203 -3.090.000
secţiunii de dezvoltare
Vărsăminte din secţiunea de functionare 370204 +3.090.000
Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent — 45024901 +369.000
FSE+
Prefinanţare - FSE+ 43024903 +91.000
TOTAL INFLUENTE: +3.350.000
B. CHELTUIELILE BUGETULUI LOCAL:
Sinteza cheltuielilor pe titluri se prezintă astfel:
Aprobat Propus Influențe
martie iunie
TOTAL — CHELTUIELI 1541.362.000 | 154.912.000 | +3.550.000
Cheltuieli de personal 10.760.000 | 10.760.000
Cheltuieli cu bunuri şi servicii „13.359.000 |__13.359.000
Dobânzi 448.000 448.000
Fond de rezervă | 100.000 100.000
Transferuri între unităţi ale administraţiei publice 1.580.000 2.580.000 | +1.000.000
Asistenţă socială 2.410.000 2.410.000
Programe finanţate din Fondul European de| 12.293.000] 12.293.000!
Dezvoltare Regională (FEDR) aferente cadrului
financiar 2021-2027
Programe finanțate din Fondul Social European 0 460.000 +460.000
Plus (FSE+) aferente cadrului financiar 2021-2027
Alte cheltuieli (asociaţii şi fundaţii ; burse : culte : 876.000 876.000
sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate)
Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând | 41.052.000 | 41.052.000
asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR
Proiecte cu finanțare din sumele aferente | 30.756.000| 30.756.000,
componenței de imprumuturi PNRR
Cheltuieli de capital 36.680.000 | 38.770.000 | _+2.090.000
Rambursări de credite interne , 1.048.000 1.048.000
ORA
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
ŞUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
www. primariasovata.ro
Centralizatorul structurii cheltuielilor defalcat pe capitole, subcapitole și titluri bugetare se
prezintă astfel:
Cap. Denumire indicatori Aprobat Propus Influențe
martie iunie |
ȘI. Autorităţi executive 7.945.000 7.945.000
- cheltuieli de personal 3.963.000 3.963.000
- cheltuieli cu bunuri şi servicii 1.911.000 1.911.000
-alte cheltuieli 468.000 468.000
- cheltuieli de capital 1.603.000 1.603.000
54. Servicii publice generale: 1.414.000 1.414.000
- cheltuieli de personal 1.010.000 1.010.000 |
- cheltuieli cu bunuri şi servicii 294.000 294.000
- fond de rezervă 100.000 100.000
- cheltuieli de capital 10.000 10.000
Servicii publice — comunitare de 327.000 327.000
evidență a persoanelor _
Alte servicii publice generale 987.000 987.000
Forul de rezenră 100.000 100.000
55 Tranzacţii privind datoria publică și 450.000 450.000
împrumuturi
- cheltuieli cu bunuri şi servicii 2.000 2.000
- dobânzi 448.000 448.000
61. Ordine publică şi siguranţa națională 409.000 409.000
- cheltuieli de personal 321.000 321.000
- cheltuieli cu bunuri şi servicii 88.000 88.000
Poliție comunitară (Serviciul de 109.000 409.000
pază)
65. Învăţământ : 8.963.000 9.508.000 +545.000
- cheltuieli de personal 106.000 106.000
- cheltuieli cu bunuri şi servicii 2.251.000 2.251.000
- asistenţă socială 178.000 178.000
- Programe finanţate din Fondul Social 0 460.000 +460.000
European Plus (FSE+) !
- Proiecte cu finanţare din sumele 3.019.000 3.019.000
reprezentând asistenţă financiară
nerambursabilă aferentă PNRR
- Proiecte cu finanțare din sumele aferente 3.118.000 3.118.000
componentei de imprumuturi PNRR
- cheltuieli de capital 291.000 376.000 +85.000
Învăţământ preşcolar 271.000 271.000
Învăţământ primar 289.000 289.000
Învăţământ secundar inferior 4.036.000 4.111.000 +75.000
Îmăţămdânt secundar Superior 733.000 1.203.000 +.470.000
Înternate şi cantine pentru elevi 217.000 217.00 :
Învăţământ antepreşcolar 86.000 56.000 |
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
ORAŞUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
www.primariasovata.ro
Alte cheltuieli în domeniul 3.331.000 3.331.000
învățământului
66. Sănătate : 7.061.000 8.061.000 | +1.000.000
- chettuieli de personal 415.000 415.000
- cheltuieli cu bunuri şi servicii 28.000 28.000
-transferuri între unităţi ale administraţiei 80.000 80.000
publice ! |
-transferuri de capital (contribuţie proprie ! 1.500.000 2.500.000 | +1.000.000
Spital)
- Proiecte cu finanţare din sumele aferente 5.038.000 5.038.000
componentei de împrumuturi PNRR _
Senicii de sănătate publică gerelale 442.000 4:42.000 :
Alte instituţii şi acțiuni sanitare 6.619.000 7.619.000 | _+1.000.000
67. Cultură,recreere şi religie 18.133.000 | 18.133.000
- cheltuieli de personal 812.000 812.000
- cheltuieli cu bunuri şi servicii 2.183.000 2.183.000
- alte cheltuieli (asociaţii. fundaţii și culte) 348.000 348.000
- rambursări de credite _ 524.000 324.000
- Programe din Fondul European de 12.293.000 | 12.293.000
Dezvoltare Regională
- cheltuieli de capital 1.973.000 1.973.000
Biblioteci publice 220.000 220.000
Case de cultură 57.000 87.000 |
Cămine culturale 1.973.000 1.973.000 |
Întreţinere grădini publice, parcuri, 1.069.000 1.069.000
zone verzi
Ale servicii culturale în domeniul | 14.784.000 | 14.784.000
culturii (Baze sportive, activităţi sportive şi
culturale, cimitire)
68. Asistenţă socială 4.217.000 4.217.000
- cheltuieli de personal 1.765.000 1.765.000
- cheltuieti cu bunuri şi servicii 220.000 220.000!
- ajutoare sociale 2.232.000 2.232.000
Asist. acordată persoanelor în 216.000 216.000
vârstă(Curitasj
Asist. Sociulă în caz de invaliditate 3.669.000 3.669.000
Ajutor social (ajutor de încălzire. alte 332.000 332.000
cijutoare)
70. Servicii şi dezvoltare publică 53.730.000 |__54.507.000 +777.000
- cheltuieli cu bunuri şi servicii 1.662.000 1.662.000
- Proiecte cu finanţare din sumele 23.582.000 | 23.582.000
reprezentând asistenţă financiară
nerambursabilă aferentă PNRR
- Proiecte cu finanţare din sumele aferente 18.041.000 | 18.041.000
componentei de imprumuturi PNRR
- cheltuieli de capital 10.445.000 |__11.222.000 +777.000
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
ORAȘUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
www .primariasovata.ro
Dezvoltarea sistemului de locuinţe 15.033.000 |__15.033.000
Alimentare cu apă 23.382.000 |__23.582.000
Iluminat public 7.814.000 8.391.000; _+777.000
Ale servicii în dom. den loc, (serviciile 7.301.000 7.301.000
de evidenţiere ul domeniului public şi privat
al oraşului)
74. Protecţia mediului 9.266.000 9.364.000 | +98.000
- cheltuieli de personal 499.000 499,000
- cheltuieli cu bunuri şi servicii 2.174.000 2.174.000
-alte cheltuieli 60.000 60.000 |
- rambursări de credite 376.000 376.000
-Proiecte cu finanţare din sumele aferente 4.559.000 4.559.000
componentei de împrumuturi PNRR
- cheltuieli de capital 1.598.000 1.696.000 -+98.000
Salubritate 2.751.000 2.751.000
Colectarea, tratarea şi — distrugerea 4.339.000 4.339.000
«leșeurilor |
Canalizarea şi tratarea apelori 1.956.000 2.034.000 +98.000
reziduale
84. Transporturi 38.531.000 | 39.661.000 | +1.1230.000
- cheltuieli de personal 1.268.000 1.268.000
- cheituieli cu bunuri şi servicii 2.031.000 2.031.000
- rambursări de credite 148.000 148.000
- Proiecte cu finanţare din sumele 14.451.000 | 14.451.000
reprezentând asistenţă financiară
nerambursabilă aferentă PNRR
- cheltuieli de capita! 20.633.000 | 21.763.000! +1.130.000
Drumuri şi poduri (programe de 373.000 693.000 +120.000
finanțare, rumbursare creclit)
Transport în comun 10.273.000 |__10.275.000
Străzi 23.873.000 | 26.885.000 | +1.010.000
Ale cheltuieli în domeniul transporturilor 1.308.000 1.908.000
87. Alte acţiuni economice 1.243.000 1.243.000 :
- cheltuieli de personal 601.000 601.000
- cheltuieli cu bunuri şi servicii 515.000 515.000
- cheltuieli de capital 127.000 27.000
Turism (Drumul Sării, Centru de 1.014.000 1.014.000
Informare Turistică)
Alte acţiuni economice (piaţă) 229.000 229.000 !
TOTAL 1351.362.000 | 1544.912.000 | +3.350.000
MODIFICĂRILE BUGETUL LOCAL
SUBCAPITOLE SI ALINEATE:
DETALIAT LA CHELTUIELI PE
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREŞ
ORAŞUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
www. primariasovata.ro
Subcapitol Alineat |] Influențe
65020401 - /mărământ secundar inferior 710130; +75.000
65020402 - Învăţământ secundar superior 564901 +60.000
| 564902 +390.000
564903 310.000
7103 +10.000
66025050 — -4/re instituţii si acţiuni sanitare 510212 +1.000.000
670250 - 4ire servicii culturale în domeniul culturii 200103 | -40.000
200130 +40.000
700206__- luminat public 710101 +777.000
740206__ - Colectarea, tratarea şi distrugerea «deşeurilor 710101 | ______+98.000,
84020301 — Drumuri şi poduri 710130 +120.000
84020303 — Srrăzi 710101 +1.010.000
TOTAL INFLUENȚE: +3.530.000
C.VENITURILE ȘI CHELTUIELILE DEFALCATE PE SECŢIUNI:
C.1. Secţiunea de funcţionare la venituri şi la chetuieli este în sumă de 29.081.000 lei
după cum urmează:
Aprobat Propus: Influențe
martie iunie
TOTAL — VENITURILE SECȚIUNII DE 29.081.000 | 29.081.000
FUNCŢIONARE
I. Venituri proprii din care: 30.279.000 | 33.369.000 ' +3.090.000
Cote defalcate din impozitul pe venit 10.754.000 | 10.754.000
Sume repartizate din Fondul la dispoziţia 620.000 620.000
Consiliului Judeţean
Venituri din impozite și taxe şi alte venituri : | 18.905.000] 21.995.000 | +3.090.000
- împozit pe veni! clin transferul proprietatilor 365.000 365.000
- impozit şi taxe pe clădiri 9.452.000 | 11.562.000 | +2.090.000
- îm pozit Şi taxe pe teren 1.993.000 1.993.000
- taxe judiciare de timbru şi ale taxe de timbru i -47.000 47.000
- taxe pe seniicii specifice 2.000 2.000 ;
- impozit pe mijloace «le trumspori 1.313.000 1.313.000 |
- taxe şi tarife peniru eliberarea de licențe și 839.000 839.000
autorizaţii de funcţionare
- alle taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea 153.000 -155.000
utilizării bunurilor sau pe desfăşurare de activităţi
- alte impozite şi taxe fiscale 206.000 206.000
- venituri «lin proprietate 1.021.000 7.021.000
- venituri din prestări de servicii şi alte activităţi 54.000 541.000
- venituri «lin taxe administrative, eliberări permise 14.000 14.000
- amenzi, penalităţi şi confiscări 392.000 392.000
- diverse venituri(1axe speciale, SISU, salubritate) 2.092.000 3.692.000 ; +1.000.000
II. Prelevări din bugetul de stat, din care: 4.850.000 4.850.000
Sume defalcate din TVA pentru finanțarea! 4.272.000 4.272.000
instituţiilor descentralizate la nivelul oraşului i
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
ORAȘUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
www.primariasovata.ro
Sume defalcate din TVA pentru echilibrarea | 578.000 578.000 |
bugetelor locale
III. Subvenţii 614.000 614.000
Subvenţii pt. acordarea ajutorului pt. încălzirea 215.000 215.000
locuinţei cu lemne |
Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea 84.000 84.000
sănătății
Subvenţii de la bugetul de stat alocate conform 315.000 315.000
contractelor încheiate cu direcţiile de sănătate ;
publică
IV. Transferuri -6.662.000 |__-9.752.000 | _-3.090.000
Vărsăminte din secțiunea de funcţionare pentru | -6.662.000 | -9.752.000| -3.090.000
finanţarea secțiunii de dezvoltare
TOTAL — CHELTUIELILE SECȚIUNII DE 29.081.000 | 29.081.000
FUNCŢIONARE
Cheliuieli de personal 10.760.000 | 10.760.000
Cheltuieli cu bunuri şi servicii 13.359.000 | 13.339.000
Dobânzi 448.000 448.000
Fond de rezervă 100.000 100.000
Transferuri între unităţi ale administraţiei publice 80.000 80.000
Asistenţă socială 42.410.000 2.410.000
Alte cheltuieli (asociaţii şi fundaţii ; burse) | 876.000 876.000 |
Rambursări de credite interne 1.048.000 1.048.000
C.2. Veniturile secţiunii de dezvoltare sunt în sumă de 18.008.000 lei, iar chetuielile
sunt în sumă de 125.831.000 lei. Din excedentul total al anului precedent în sumă totală de
7.823.031,76 lei, suma de 7.823.000 lei se repartizează ca sursă de finanţare al secțiunii de
dezvoltare conform art.58 alin.] lit. „a” din Legea nr.273/2006 privind Finanţele publice
locale, Astfel diferența de 7.823.000 lei între veniturile și cheltuielile secţiunii de dezvoltare se
va acoperii din excedentul anului precedent pentru acoperirea cheltuielilor de investiţii:
Aprobat Propus Influențe
martie iunie
TOTAL — VENITURILE SECȚIUNII DE 1144.458.000 | 118.008.000 | +3.550.000
DEZVOLTARE
Vărsăminte din secțiunca de funcţionare 6.662.000 9.752.000 î +3.090.000
Venituri din valorificarea unor bunuri 213.000 213.000
Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale | 15.000.000 | 15.000.000
pentru Programul naţional de investiţii Anghel
Saligny ji
Alocări de sume din PNRR aferente asistentei 41.052.000 | 41.052.000
financiare nerambursabile
Alocări de sume din PNRR aferente componentei 30.756.000 | 30.756.000
împrumuturi
Sume alocate din sumele obţinute în urma scoaterii 8.482.000 8.482.000
la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect
de seră pentru finanţarea proiectelor de investiții
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
ORAȘUL SOVATA
CONSILIUL LOCAL
www. primariasovata.ro
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) | 12.293.000 | 12.293.000
aferent cadrului financiar 2021-2027
Fondul Social European Plus (FSE+) aferent 0 460.000 +460.000
cadrului financiar 2021-2027
TOTAL — CHELTUIELILE SECȚIUNII DE 122.281.000 | 1235.831.000 | +3.550.000
DEZVOLTARE
Transferuri de capital 1.500.000 2.500.000 |__+1.000.000
Programe finantate din Fondul European dej 12.293.000| 12.293.000
Dezvoltare Regională (FEDR) aferente cadrului
financiar 202 1 -2027
Programe finanțate din Fondul Social European 0 460.000 +460.000
Plus (FSE+) aferente cadrului financiar 2021-2027 :
Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând | 41.052.000| 41.052.000
asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR
Proiecte cu finanțare din sumele aferente] 30.756.000] 30.756.000
componenţei de imprumuturi PNRR
Cheituieli de capital 36.680.000 | 38.770.000 : +2.090.000 |
Deficitul secțiunii de dezvoltare se acoperă din 7.823.000 7.823.000
excedentul anului precedent __]
Art.2. — Aprobarea bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial
din venituri proprii:
asistenţei financiare nerambursabile
Nr. Natura veniturilor Aprobat Propus Influențe
ert. martie iunie
A. TOTAL — VENITURILE SECȚIUNII DE 10.725.000 | 10.725.000
FUNCŢIONARE
|. | Taxe şi alte venituri în învăţământ | 270.000 270.000
2. | Venituri din prestăride servicii 245.000 245.000
5. | Contribuţia elevilor şi studenţilor pentru 1.000.000 : 1.000.000
internate, cămine şi cantine |
4. | Venituri din contractele încheiate cu casele 4.300.000 4.300.000
de asigurări sociale de sânătate
5. | Alte venituri 0 ?)
6. | Vărsăminte din secţiunea de funcţionare -140.000 -140.000
pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare ! _]
7. | Subvenţii din bugetul local pentru finanţarea 250.000 250.000
cheltuielilor curente din domeniul sănătăţii | _
8. | Subvenţii din bugetul Fo
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.