27 aprilie 2023

HCL 55/2023 Șoimuș adoptată

Se decide participarea comunei Șoimuș la parteneriatul LEADER prin Grupul de Acțiune Locală „Asociația Sargetia Gal 1” pentru elaborarea și implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2023-2027, în…

Pe scurt

Se decide participarea comunei Șoimuș la parteneriatul LEADER prin Grupul de Acțiune Locală „Asociația Sargetia Gal 1” pentru elaborarea și implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2023-2027, în scopul finanțării proiectelor din Planul Național Strategic PAC (2023-2027). Bugetul și detaliile de finanțare vor acoperi cheltuielile eligibile pentru elaborarea Strategiei, în cadrul submăsurii 19.1 „Sprijin pregătitor”. Pentru locuitori, această hotărâre poate însemna accesul la proiecte de dezvoltare locală finanțate la nivel european, cu termene și zone vizate stabilite prin program, dar efectele exacte vor rezultă din proiectele aprobate în viitor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 55 din 2023 a Consiliului Local Șoimuș
Titlu oficial
HCL 55/2023
Emitent
Consiliul Local Șoimuș
Număr
55 / 2023
Data
27 aprilie 2023
Localitate
Șoimuș, județul Hunedoara
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA COMUNA ȘOIMUȘ CONSILIUL LOCAL . HOTĂRÂREA NR, 4/4/../2023 privind participarea Comunei Șoimuș, judetul Hunedoara la parteneriatul LEADER al Grupului de Actiune Locala,„Asociaţia Sargetia Gal 1”in scopul elaborarii si implementarii Strategiei de Dezvoltare Locala, pentru perioada 2023-2027 in vederea sustinerii proiectelor din Planul National Strategic PAC (2023-2027) Consiliul local al comunei Șoimuș, judeţul Hunedoara, întrunit în şedinţa ordinară din 27.04.2023; Analizand : “proiectul de hotărâre nr.36/07.04.2023, iniţiat de primarul comunei Şoimuş; -referatul de aprobare prezentat de Primarul comunei Şoimuş nr.36/07,04,2023; „raportul compartimentului achiziţii publice, nr.36/18/07.04.2023; , - avizul comisiei pentru activităţi economic-financiare, agricultură, amenajarea teritoriului şi urbanism, administrarea serviciilor publice furnizate, nr.40/14/27.04.2023, - avizul comisiei pentru activităţi de protecție a mediului și turism, juridică şi de disciplină,nr.47/16/27.04.2023, -avizul comisiei pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate şi activităţi sportive, muncă, familie și protecție socială, nr.19/1 5/27.04,2023; Având în vedere: -necesitatea finantarii cheltuielilor eligibile proiectului ce va fi elaborat : Strategie de Dezvoltare Locala in perioada 2023-2027 ca urmare a accesarii sub-Masurii 19.1 „Sprijin pregatitor” pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locala — Sesiunea 2023; - prevederile Planului National! Strategic PAC (2023-2027); In contormitate cu prevederile: -art. 57 atin.(1), art. 129 alin,(2) lit.b) si lit.e), alin.(4) lit.e) si alin.(9) lit.a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr, 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; - art.35 alin.(6) din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare; -art.! alin.(1) si alin.(2) din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, cu modificarile şi completarile ulterioare; -ar.7 alin,13 din Legea nr 52/2003 , privind transparenta decizionala in administratia publica, Luând act de; -adresa cu nr, 90/05.04.2023 a Grupului de Actiune Locala,„Asociaţia Sargetia Gal 1”înregistrată la Primaria comunei Șoimuș cu nr. 2618/06.04.2023; - prevederile Ghidului solicitantului aferent sub-Măsurii 19.1, Sprijin pregătitor” pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală — Sesiunea 2023; -Regulamentul (UE) nr. 2115/2021 al Parlamentului European si al Consiliului din 6 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice ce urmează a fi elaborate de către statele membre în cadrul Politicii Agricole Comune (planurile strategice PAC) finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (PEGA) și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 si (UB) NR. 1307/2013; -Statutul Grupului de Actiune Locală Asociaţia Sargeţia Gal 1” -Autorizatia de functionare a Grupului de Actiune Locala„Asociaţia Surgetia Gai 1” În temeiul dispozitiilor art. 139 alin.(3) li.) si ale art. 196 alin.(1) lit.a) din OUG nr 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE : Art.l.Aprobă participarea comunei Şoimuş, judetul Hunedoara în cadrul parteneriatului Grupului de Actiune Locală „Asociaţia Sargeţia Gal 1” în vederea depunerii proiectului aferent sub-Măsurii 19,1 „Sprijin pregătitor” pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2023-2027 şi finanțarea acesteia din Planul Naţional Strategic PAC (2023-2027), precum şi susținerea activităţii parteneriatului în vederea realizării obiectivelor asumate, Art.2,Consiliul Local at Comunei Șoimuș, judetul Hunedoara nu va adera la alt parteneriat de tip LEADER-Grup de Acţiune Locală înființat peniru a implementa o Strategie de Dezvoltare Locală cu finanțare din Planul National Strategic PAC (2023-2027). Art.3, Se mandateaza domnul IRIMIE MIHAI GABRIEL, primar al comunei Șoimuș, judetul Hunedoara, să reprezinte comuna $oimuș în cadrul parteneriatului Grupul de Actiune Locală „Asociaţia Sargeţia Gal 1” și să semneze toate documentele rezultate in calitate de partener, în condiţiile prezentei hotărâri, Art.4. Consiliul Local al comunei Şoimuș își dă acordul ca Grupul de Acţiune Locală „Asociaţia Sargeţia Gal 1”prin reprezentantul legal împuternicit de Adunarea generală a membrilor parteneriatului, să depună cererea de finanţare în vederea obținerii„sprijinului pregătitor” aferent sub-Măsurii 19.1 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020,să elaboreze și să depună în vederea selecţiei Strategia de Dezvoltare Locală pentru perioada 2023-2027 finanțată din Planul National Strategic PAC (2023-2027), Art.5 Perioada de valabilitate a prezentei Hotărâri va fi de la data adoptării acesteia până la finalizarea implementării Strategiei de Dezvoltare Locală 2023-2027, - Art.6 Pentru ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceste domnul Irimie Mihai Gabriel, primar al comunei Şoimuş, judetul Hunedoara. Art.7.Prezenta hotărâre se poale contesta în termenul și potrivit Legii contenciosului administrativ, nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Arl.8.Prezenta hotărâre se aduce la cunoştiința publică prin afișare pe site-ul instituției si se comunică în scris: - Instituţiei Prefectului, judetul Hunedoara; - Primarului comunei Şoinuiș; - Grupului de Actiune Locală Asociaţia Sargeţia Gal 1” Șoimuș la 27.04.2023 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ, TRIF LOREDANA !RINA SECRETAR GENERAL AL COMUNEI MACRANULIANA Sistemul de vat:deseni p Cvorumul necesar adoptării:majoritatea absolută , > vă Totul consilieri: 13 STEVIDA Prezenţi 3 VY Pentru: 13 Împotrivă:- -Consilieri absenţi-,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: soimus.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala