30 iulie 2024

HCL 36/2024 Socol adoptată

Se aprobă contractarea serviciilor de consultanță juridică pentru topografie și cadastru, cu scopul de a primi asistență și reprezentare în acest domeniu

Pe scurt

Se aprobă contractarea serviciilor de consultanță juridică pentru topografie și cadastru, cu scopul de a primi asistență și reprezentare în acest domeniu. Contractul va acoperi perioada 2024-2025, iar Primarul, cu sprijinul Secretarului, va încheia, semna și pune în aplicare contractul, respectiv comunica hotărârea tuturor părților interesate. Pentru locuitori înseamnă că administrația va avea suport juridic specializat în cadastru, ceea ce poate afecta termenele și oportunitățile legate de cadastrare, autorizații și evidențe ale terenurilor din comună.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă achiziționarea serviciilor juridice de consultanță, de asistenţă și de reprezentare, prin încheierea unui contract de servicii de consultanță în domeniul topografiei şi cadastrului

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 36 din 2024 a Consiliului Local Socol
Titlu oficial
HCL nr. 36 din
Emitent
Consiliul Local Socol
Număr
36 / 2024
Data
30 iulie 2024
Localitate
Socol, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată

Pe același subiect în Socol

Documente

Text

INUIVILAINALA | JUDEŢUL CARAȘ-SEVERIN Ş COMUNA SOCOL CONSILIUL LOCAL 327365 - Socol. CUL 3227220. tel/fax: 0255544841. 11. 0255544814. email: mail: priznariasocol(ăyahoo. com, web: primariasocol. ro HOTĂRÂREA nr.3 / 30.07.2024 privind achiziționarea serviciilor de consultanță în domeniul topografiei şi cadastrului Consiliul Local al Comunei Socol, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.07.2024 fiind prezenți consilieri locali; Analizând: > Referatul de aprobare la proiectul prezentei hotărâri; > Proiectul prezentei hotărâri; > Raportul Compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Socol la proiectul prezentei hotărâri; > Avizul Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Socol ia proiectul prezentei hotărâri; În baza următoarelor prevederi: > Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare; > Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. ? din 13 martie 1996 republicată; > Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.129 alin (1), alin. (2) lit. „d“, art. 139 alin.(1), art.196 alin (1), lit. „a“ din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Cu | voturi „pentru”, "voturi „împotrivă”,____ voturi „abţineri”, HOTĂRĂȘTE Art. 1. (1) Se aprobă achiziționarea serviciilor juridice de consultanță, de asistenţă și de reprezentare, prin încheierea unui contract de servicii de consultanță în domeniul topografiei şi cadastrului. (3) Contractul se va încheia pentru perioada anului 2024 - 2025. Art. 2, Pentru aplicarea prevederilor art. 1, Primarul Comunei Socol se mandatează cu încheierea şi semnarea contractului de servicii de consultanță în domeniul topografiei şi cadastrului. Art. 3. Primarul Comunei Socol va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Art. 4. Secretarul Comunei Socol va asigura comunicarea prezentei hotărâri conform legii. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETARUL G! QAL AL COMUNEI BOGDAN CIZMAȘ NEVENA ( DVICI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasocol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala