Aprobarea Regulamentului privind procedura de vânzare a bunurilor imobile care aparțin domeniului privat al comunei Socodor
Pe scurt
Se aprobă Regulamentul pentru vânzarea bunurilor imobile aflate în domeniul privat al comunei Socodor, stabilind condițiile, procedura și actorii implicați (primăria ca organizator, Consiliul Local ca drept de proprietate, ofertanții fiind persoane fizice sau juridice). Pentru locuitori înseamnă că bunuri deținute de comună pot fi vândute prin licitație publică sau negociere directă către oricine îndeplinește condițiile legale, iar procedura trebuie să fie transparentă, nediscriminatorie și să ofere șanse egale tuturor. Clasificările preliminare includ cine vinde (comuna), cine cumpără (orice persoană sau companie), precum și normele de conduită ale vânzării (transparență, tratament egal, proporționalitate, lipsa discriminării, libertăți de concurență).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Art.1.(1) Prezentul Regulament stabilește condițiile cadru pentru vânzarea bunurilor imobile,
proprietate privată a comunei Socodor, județul Arad.
(2) Titularul dreptului de proprietate este comuna Socodor iar competența materială de administrare
a bunurilor imobile din patrimoniul în cauză este în sarcina Consiliului Local al comunei Socodor.
Art.2. În sensul prezentului Regulament, termenii de mai jos se definesc astfel:
(1) Calitatea de vânzător este recunoscută Consiliului Local al comunei Socodor în numele comunei
Socodor, pentru bunurile imobile din domeniul privat al comunei Socodor, asupra cărora exercită un
drept de proprietate privată.
(2) Calitatea de cumpărător o poate avea orice persoana fizică sau juridică, română sau străină, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare și ale prezentului Regulament.
(3) Organizatorul vânzării este Comuna Socodor, prin compartimentele de specialitate constituite în
cadrul Primărie comunei Socodor.
(4) Ofertanții sunt persoanele fizice sau juridice care depun ofertă în cadrul procedurii de licitație
publică sau, după caz, de negociere directă.
Art.3. Principiile care stau la baza procedurii de vânzare a bunurilor din domeniul privat al comunei
Socodor sunt:
a) transparența - punerea la dispoziția tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la
aplicarea procedurii pentru vânzarea bunurilor imobile proprietate privată a comunei Socodor;
b) tratamentul egal aplicat, într-o maniera nediscriminatorie, de către autoritatea publică, respectiv
comuna Socodor, a criteriilor de atribuire a contractului de vânzare de bunuri proprietate privată;
c) proporționalitatea - orice măsură stabilită de autoritatea publică trebuie să fie necesară si
corespunzătoare naturii contractului;
d) nediscriminarea - aplicarea de către autoritatea publică a acelorași reguli, indiferent de
naționalitatea participanților la licitația publică privind vânzarea bunurilor imobile proprietate privată a
comunei Socodor;
e) libera concurență - asigurarea condițiilor pentru orice candidat, persoana fizică sau juridică, să
poată dobândi imobile pe teritoriul României, să aibă dreptul de a participa la licitația publică în
vederea cumpărării unor astfel de bunuri, proprietate a comunei Socodor, în condițiilor legii;
f) eficiența utilizării fondurilor publice.
Art.4.(1) Vânzarea se face în baza unui contract de vânzare, autentificat notarial, prin care
per
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.