Se atestă că o suprafață de teren cu categoria de folosință drum face parte din domeniul public al comunei Smeeni
Pe scurt
Se atestă că o suprafață de teren cu categoria de folosință drum face parte din domeniul public al comunei Smeeni. Decizia determină includerea acestei parcele în inventarul bunurilor publice, ceea ce înseamnă că terenul aparține comunității și poate fi utilizat pentru drumuri locale, fiind finanțat și administrat de primărie. Pentru locuitori, efectele pot însemna clarificări în evidențe, eventual acces și întreținere a drumului public din zona respectivă, fără impact direct asupra taxelor în acest moment, dar cu asumarea responsabilității de administrare de către comună.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se atestă apartenenta la domeniul public al comunei Smeeni , a suprafetei de 2002 mp , categorie de folosință drum de exploatare , situat în T 8 , P 116, sat Smeeni ,având denumirea de DS 116/4-Strada Câmpului ,identificata potrivit anexei 1 la prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Campului.
ROMANIA
JUDETUL BUZAU
COMUNA SMEENI
HOTĂRÂRE
privind atestarea apartenenței la domeniul public al comunei Smeeni a unei
suprafețe de teren cu categoria de folosinta drum
Consiliul local al comunei Smeeni ,județul Buzău:
În baza referatului nr. 13191/02.10.2024 al Primarului comunei Smeeni, Ing.
Andrei Ion și luând în considerare:
-prevederile H.G. nr. 392 din 14 mai 2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru
întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al
comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor ;
-prevederile H.G. nr. 1031/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
inregistrarea in contabilitate a bunurilor care alcatuiesc domeniul public al statului si
unitatilor administrativ-teritoriale;
-prevederile H.G. nr. 1348/2001 privind atestarea domeniului public al judetului
Buzau , precum si al municipiilor ,oraselor si comunelor din judetul Buzau, cu
modificarile si completarile ulterioare;
-prevederile H.G. nr/. 934/20.08.2008, H.G. nr.1974/2004 si H.G. 1292/2009, privind
modificarea si completarea H.G. nr.1348/2001 privind atestarea domeniului public al
judetului Buzau , precum si al municipiilor ,oraselor si comunelor din judetul Buzau;
-prevederile H.G. nr.2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si
duratele normale de functionare a mijloacelor fixe;
-prevederile Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publica ,cu modificarile si
completarile ulterioare;
-prevederile art.289 și art.357 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ;
-prevederile art.3-6 din H.G. nr.392/ din 14.05.2020 privind aprobarea normelor
tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și
privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor .
-prevederile H.C.L. nr. 33/1999 privind insusirea Inventarului bunurilor care
apartin domeniului public al comunei Smeeni, judetul Buzau ,cu modificările și
completările ulterioare atestat prin H.G. nr.1348/2001 –Anexa 72;
Avînd în vedere:
-raportul compartimentului Buget -Contabilitate din cadrul Primariei comunei Smeeni
,prin care s-a întocmit calculul estimativ al valorii de inventar, inregistrat la
nr.13211/02.10.2024 ;
-raportul compartimentului de specialitate Cadastru și Urbanism din cadrul Primariei
comunei Smeeni , inregistrat la nr.13201/02.10.2024;
-avizul comisiei de specialitate din cadrul Consilului local al comunei Smeeni,
inregistrat la nr.13181/02.12.2024 ;
-procesul verbal nr.13210/02.12.2024 al Comisiei speciale de inventariere numită prin
dispoziția nr.242/2021 a primarului comunei Smeeni ;
-declarația pe proprie răspundere nr.13212/02.12.2024 a secretarului general al
comunei Smeeni și avizul de legalitate dat pe proiectul de hotărâre; pag.1-2
In conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative,republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
In temeiul art. 139 alin.(1) , art. 196, alin (1) ,lit.a din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare,
H OTĂRĂȘTE:
Art.1. Se atestă apartenenta la domeniul public al comunei Smeeni , a suprafetei de
2002 mp , categorie de folosință drum de exploatare , situat în T 8 , P 116, sat Smeeni
,având denumirea de DS 116/4-Strada Câmpului ,identificata potrivit anexei 1 la
prezenta hotărâre.
Art.2 Se însușește de către Consiliul local Smeeni valoarea totală estimativă a
bunului prevăzut la art.1 din prezenta hotărâre,din raportul compartimentului Buget-
Contabilitate din cadrul Primăriei comunei Smeeni pe baza raportului de evaluare
întocmit de către expert evaluator ANEVAR ,Tesleanu Gheorghe, în cuantum de
24796 lei.
Art.3 Imobilul prevăzut la art.1 ,se declară bunuri de interes public local al comunei
Smeeni.
Art.4. Inventarul bunurilor care alcatuiesc domeniul public al comunei Smeeni atestat
prin H.G.nr.1348/2001 privind atestarea domeniului public al județului Buzau , se va
completa ulterior, prin hotărâre a consiliului local Smeeni,prin înființarea unor noi
poziții începând continuând cu poziția numărul 378 potrivit prevederilor prezentei
hotărâri .
Art.5. Se dispune înscrierea mențiunilor potrivit prezentei hotărâri în cărțile funciare
ale imobilelor așa cum este prevăzut la art.1-3 din prezenta.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se imputerniceste
primarul comunei Smeeni d-l Andrei Ion ,secretarul general UAT Smeeni d-l
Stănescu Anghel Luigi,compartimentul Cadastru si Urbanism si compartimentul
Contabilitate ,din cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei Smeeni.
Art.7. Secretarul general al comunei va comunica in copie prezenta hotarare Instituţiei
Prefectului judeţului Buzău,Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară,Consiliului
Judeţean Buzău,Primarului comunei Smeeni și se afişează spre cunostinţă publică prin
metodele prevăzute de lege.
Președinte de ședință Contrasemnează
Consilier local Secretar general U.A.T.
Brînză Marian Stănescu Anghel Luigi
Nr.100 din 17.12.2024, com. Smeeni, jud.Buzau
Hotărârea fost adoptata de catre Consiliul Local al comunei Smeeni in sedinta ordinara din
data de 17.12.2024 , cu respectarea prevederilor O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu
un numar de 15 voturi „pentru”,0 „împotrivă” , 0 „abţineri” din totalul de 15 consilieri locali în
funcţie, din care prezenţi la şedinţă 15 .
pag.2-2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.