14 august 2025 · Inițiator: Primar, Dănuț Alexandru Potor

HCL 260/2025 Slobozia adoptată

Referitoare la modificarea HCL nr. 229/28.11.2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „REABILITAREA CĂILOR DE RULARE ALE TRANSPORTULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA”, cu modificările și completările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 260 din 2025 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
260 / 2025
Data
14 august 2025
Inițiator
Primar, Dănuț Alexandru Potor
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea documentației DALI și a indicatorilor tehnico-economici asociați obiectivului „Reabilitarea căilor de rulare ale transportului public în Slobozia”, în scopul actualizării Devizului General și a valorilor din Anexa 1. Practic, pentru locuitori înseamnă că bugetul și termenele pot suferi modificări, iar lucrările vor urma noile prevederi și valori actualizate, fără creato noi zone sau trei etape specifice în text. Pe scurt: se actualizează costurile, nuanțele tehnice și termenele proiectului, iar hotărârea este parte a demersului de pregătire a realizării investiției.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL SLOBOZIA Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352 Telefon: 0243/231.401, Fax: 0243/212.149 Website: https://municipiulsiobozia.ro | Email: officeomunicipiulslobozia.ro HOTĂRÂRE referitoare la modificarea HCL nr. 229/28.11.2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico- economici aferenţi obiectivului de investiţii „REABILITAREA CĂILOR DE RULARE ALE TRANSPORTULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA”, cu modificările şi completările ulterioare Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 14 August 2025, Având în vedere: EI Referatul de aprobare al domnului Primar Potor Dănuţ Alexandru; Raportul de specialitate al Serviciului Management Proiecte şi Digitalizare înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub. nr. 77406/12.08.2025; BI Aaaa de avizare al Comisiei Juridice şi de Disciplină din cadrul Consiliului Local Slobozia; Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul- cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanţate din fonduri publice, art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/ 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; HCL nr. 229/28.11.2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „REABILITAREA CĂILOR DE RULARE ALE TRANSPORTULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA”; art. 59 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b) și d), coroborat cu alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. k) şi n), respectiv art 139 alin. (3) lit. a) din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. De HOTĂRĂSTE: ART.I. - Se aprobă modificarea Art. ] la H.C.L. nr. 229/28.11.2018 privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI) pentru obiectivul de investiţii „REABILITAREA CĂILOR DE RULARE ALE TRANSPORTULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA”, în sensul actualizării Devizului General, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta. ART. II. - Se aprobă modificarea Art. 2 la H.C.L. nr. 229/28.11.2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „REABILITAREA CĂILOR DE RULARE ALE TRANSPORTULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA”, în sensul actualizării indicatorilor tehnico-economici conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta. Art. II. - Celelalte prevederi ale H.C.L. Slobozia nr. 229/28.11.2018, rămân neschimbate. Art, IV, - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin afişare la sediul Primăriei municipiului Slobozia şi pe site-ul www.municipiulslobozia.ro. Art. _V. - Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului General al Municipiului Slobozia, Serviciului Management Proiecte şi Digitalizare, în vederea aducerii la îndeplinire. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează, u a Secretar General al Municipiului Slobozia Jur. pre da Nr. 260 Din 14.08.2025 Anexa nr. 1 la H.C.L nr. 260 din 14.08.2025 DEVIZ GENERAL ACTUALIZAT - privind cheltuielile necesare realizării "REABILITARE CĂI DE RULARE ALE TRANSPORTULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA” la data de 08.08.2025 Valoare Nr. Denumirea capitolelor și Mac" ca TVA (rotunjit) | (inclusiv TVA) - crt. subcapitolelor de chelțuieli (rotunjit) lei lei lei [) 1 2 3 4 CAPITOLUL 1. Cheltuieli pentru obţinerea și amenajarea teritoriului IN) Ubţinerea terenului 0.00 0.00 0.00 1.2 Amenajarea terenului 0.00 0.00 0.00 Amenajări pentru protecţia 1.3 mediului şi aducerea la starea 0.00 0.00 0.00 iniţială Cheltuieli pentru 1-4 relocarea/protectia utilitatilor 9.00 0.00 0.00 Total capitolul 1 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 2. Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului Cheltuieli pentru asigurarea 2 utilităţilor Lele obiectivului 0.09 0.00 9.00 Total capitolul 2 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 3. Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică 3.1 Studii 143,000.00 28,450.00 171,450.00 3.1.1_| Studii de teren 15,000.00 2850.00 17850.00 Raport privind impactul asupra Aa | ai p 0.00 0.00 0.00 3.1.3 | Alte studii specifice 128,000.00 25,600.00 153,600.00 Documentati-suport si cheltuieli 3.2 pentru obiinerea de avize, 11,800.00 2,242.00 14,042.00 acorduri si autorizatii 3.3 Expertizare tehnica 0.00 0.00 0.00 Certificarea pertormantei 3.4 energetice si auditul energetic 0.00 0.00 0.00 al ciadirilor 3,5 Proiectare 430,868.12 81.864.95 512,733.07 3.5.| | Tema de proiectare 0.00 0.00 0.00 3.9.2 | Studiu de prelezabililale 0.00 0.00 0.00 Studiu de tezabilitate/documentatie de 3.53 avizare a lucrarilor de interventii 93,009:00 15.270.900 98,770.00 si deviz general Documentatiile tehnice 3.5.4 | necesare in vederea obtinerii 30,000.00 5,700.00 35,700.00 avizelor/acordurilor/autorizatiilor Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a 8,000.00 1,520.00 9,520.00 detaliilor de executie Proiect tehnic si detalii de 3.5.6 executia 309,868.12 58,874.95 368,743.07 3.4 Organizarea procedurilor de 0.00 0.00 9.00 achizitie 3.7 Consultanta 191,156.09 39,200.48 230,356.57 Managementul de proiect 3.7.1 pentru obiectivul de investitii 139,132.09 28,835.92 -167,968.01 Decontat TVA 19% 19,091.16 3,627.32 22,7 18.48 Rest de decontat TVA 21% 120,040.93 25,208.60 145,249.53 Managementul de proiect —Ț - - pentru obiectivul de investitii - 69,132.09 0.00 69,132.09 etapa |] 3.7.2 | Auditul financiar 27,024.00 5,614.56 32,638.56 Auditul financiar -etapa |! 24,000.00 5,040.00 29,040.00 Auditul financiar -etapa | 3,024.00 574.56 3,598.56 Consultanta pentru pregatirea 3.7.3 |si elaborarea cererii de 25,000.00 4,750.00 29,750.00 finantare 3.8 Asistenta tehnica 212,550.00 40,690.98 253,240.98 Aşistenta tehnica din parte 38.1 | rofectaniulul P 142,550.00 27,084.50 169,634.50 Pe perioade de executie a 3.8.1.! 1 e miri 122,550.00 23,284.50 145,834.50 Pentru participarea proiectantului la fazele incluse in programul de control al 48.1-2 lucrarilor de executie, avizat de 20.000. iapa au 23,800.00 catre Inspectoratul de Stat in Constructii 3.8.2 | Dirigentie de santier 70,000.00 13,606.48 83,606.48 Decontat TVA 19% 54,675.77 10,388.40 65,064.17 Rest de decontat IVA 21% 15,324.23 3,218.09 18,542.32 TOTAL CAPITOLUL 3 | 989,374.21 192,448.41 1,181,822.62 CAPITOLUL 4. Cheltuieli peniru investiția de bază 41 Construcţii şi instalaţii 18,791,390.69 | 3,590,638.98 | 22,382,029.67 Decontat IVA 19% 17,777,653.21 | 3,377,754.11 | 21,155,407.32 Rest de decontat TVA 21% 1,013,737.48 212,884.87 1,226,622.35 Montaj utilaje, echipamente se tehnologice si functionale da 0:08 9.00 Utilaje, echipamente 4.3 tehnologice si functionale care 0.00 0.00 0.00 necesita montaj Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care 44 nu necesita montaj si 00 009 0.00 echipamente de transport 4.5 Dotări 0.00 0.00 0.00 4.6 Active necorporale 0.00 0.00 0.00 TOTAL CAPITOLUL 4 | 18,791,390.69 | 3,590,638.98 | 22,382,029.67 CAPITOLUL 5. Alte cheltuieli »_ 1] Organizare de şantier 0.00 0.00 0.00 Lucrări de construcţii și instalaţii aferente organizării de şantier 0.00 0.00 0.00 Cheltuieli conexe organizării de şantier 0.00 0.09 0.00 Comisioane, cote, taxe, costul creditului 309,225.54 0.00 309,225.54 5.2. Comisioanele si dobanzile aferente creditului bancii finantatoare 0.00 0.00 0.00 5.2.2 Cota aferenta ISC pentru controlul lucrarilor de constructii 140,557.06 0.00 140,557.06 5.2.3 Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii 28,111.42 0.00 28,111.42 5.2.4 Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC 140,557.06 0.00 140,557.06 5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de construire/desfiintare 0.00 0.00 0.00 5.3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 142,728.44 27,118.41 169,846.85 5.4 Cheltuieli pentru informare si publicitate 33,564.30 6,767.50 46,246.10 5.4.1 Cheltuieli de informare si publicitate pentru proiect, care rezulta din obligatiile beneficiarului 14,914.30 3,114.00 23.942,60 Cheltuieli de informare si publicitate pentru proiect, care rezulta din obligatiile beneficiarului - etapa | 5,914.30 5,914.30 Decontat TVA 19% 900.00 171.00 1,071.00 Rest de decontat TVA 21% 14014.30 2.943.00 16,957.30 5.4.2 Cheltuieli de promovare a obiectivului de investitie/produsului/serviciului finantat 18,650.00 3,653.50 22,303.50 Cheltuieli de promovare a obiectivului de investitie/produsului/serviciului finantat etapa | 13150.00 2498.50 15,648.50 Cheltuieli de promovare a obiectivului de investitie/produsului/serviciului finantat etapa |! 5,500.00 1155.00 6,655.00 TOTAL CAPITOLUL 5 485,518.28 33,885.91 525,318.49 CAPITOLUL 6. Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneticiar 6.1 Pregătirea personalului de exploatare 0.00 0.00 0.00 6.2 Probe tehnologice şi teste 0.00 0.00 9.00 TOTAL CAPITOLUL 4 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 7. Rezerva de implemeniare (valoare ajustata cont. OUG 64/2022) Rezerva de implementare valoare (ajustata conf. OUG 7.1 64/2022) - valoare ajustare 6,486,391.78 1,232,4| 4.44 7,718,806.22 platita TVA 19% Rezerva de implementare valoare (ajustata conf. OUG 7.2 64/2022) - valoare ajustare rest 2,833,628.87 589,1 12.34 3,394,409.18 de plata TVA 21% TOTAL CAPITOLUL 7 | 9,320,020.65 | 1,821,526.77 11,113,215.39 TOTAL GENERAL | 29,586,303.83 | 5,638,500.08 | 35,202,385.18 DIN CARE C+M | 28,111,411.34 | 5,412,165.76 | 33,495,245.07 Proiectant, Beneficiar, U.A.T. MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDETUL S.C. CREATIVE ROAD DESIGN S.R.L. IALOMITA Da NTE:DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează, Dumitrescu; Baniela Secretar General al Municipiului Slobozia a Jur. Tudoran Valentin ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL SLOBOZIA Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr, 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352 Telefon: 0243/231.401, Fax: 0243/212.149 Website: https://municipiulslobozia.ro | Email: officeomunicipiulslobozia.ro Anexa nr. 2 la HCL nr. 260 din 14.08.2025 PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO- ECONOMICI “Reabilitare căi de rulare ale transportului public în Municipiul Slobozia” 1. Valoarea totală a investiţiei (cu TVA) 35.202.386,18 lei Din care C+M (cu TVA) 33.495.245,07 lei Valoarea totală a investiţiei (fară TVA) 29.586.303,83 lei Din care C+M (fară TVA) 28.111.411,34 lei 2. Durata estimată de derulare a 38 luni contractului Contrasemnează, Secretar General al Municipiului Slobozia Jur. Tudoran Valentin

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă