Ce se aprobăSe alocă de la bugetul local al Municipiului Slobozia — Capitolul 67.02 -“Cultură, recreere şi religie”, suma de 71.000lei, ce va fi repartizată următoarelor unităţi de cult din Municipiul Slobozia, astfel
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL IALOMIŢA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
SLOBOZIA
HOTĂRÂRE
privind alocarea de la bugetul local a unor fonduri pentru
unităţi de cult din Municipiul Slobozia
şedinţa ordinară din data de 18 decembrie 2014,
„Avândi în vedere:
şi "Sf. Dumitru” nr. 1115/2014 înregistrată la Primăria Slobozia
68227/2014 ;
«% Expunerea de motive a domnului Primar Alexandru Stoica;
*% Referatul Direcţiei Economice, înregistrat la Primăria Municipiului
Slobozia sub nr. 71254/2014;
« Rapoartele de avizare al Comisiei economico-financiare şi al Comisiei de
Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport din cadrul Consiliului Local al
Municipiului Slobozia,
«e Prevederile art. 3, alin. 3 din O. G. nr.82/2001 privind stabilirea unor
forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase
din România, republicată, ale H.G. nr. 1470/2002 pentru aplicarea
prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme
de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase
recunoscute din România, republicată, respectiv ale H.C.L. Slobozia nr.
163/2014 şi
183/2014 privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al
Municipiului Slobozia pe anul 2014;
În temeiul prevederilor art. 36 alin.2, lit.d) coroborat cu alin. 6, lit.c),
respectiv art. 45, alin. 2, lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia
publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se alocă de la bugetul local al Municipiului Slobozia — Capitolul
67.02 -“Cultură, recreere şi religie”, suma de 71.000lei, ce va fi repartizată
următoarelor unităţi de cult din Municipiul Slobozia, astfel:
a) Parohia „Sf. Evanghelist Matei” — suma de 21.000 lei pentru lucrări de
pictură,
b) Parohia „Sf. Dumitru” — suma de 50.000 lei pentru lucrări de finisare
centru social.
Art. 2 — În termen de maximum 180 de zile de la data primirii sprijinului
financiar, iar, conducerile unităţilor de cult menţionate la art. 1 vor prezenta Direcţiei
economice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului
Slobozia deconturi justificative privind modul de utilizare a sumelor repartizate,
cu respectarea condiţiilor impuse de art. 15 din Anexa H.G. nr. 1470/2002 pentru
aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor
forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase
recunoscute din România, republicată.
Art. 3 - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin afişare
la sediul Primăriei şi pe site-ul www.sloboziail.ro.
Art. 4 — Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija secretarului
Municipiului Slobozia, Direcţiei economice, unităţilor de cult beneficiare ale
sprijinului financiar, în vederea aducerii la îndeplinire, respectiv respectiv unităţii
centrale de cult, spre ştiinţă.
Contrasemnează,
SECRETAR MUNICIPIU,
Costea Agripina-Gabriela
Nr. 205
din 18.12.2014
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.