26 octombrie 2017

HCL 203/2017 Slobozia adoptată

H O T Ă R Â R E referitoare la modificarea și completarea HCL Slobozia nr. 84/2008, privind aprobarea unor reglementări și regulamente, privind desfășurarea serviciului de transport în regim de taxi și în regim de închiriere în Municipiul Slobozia, modificată și completată

Denumire
Hotărârea nr. 203 din 2017 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
203 / 2017
Data
26 octombrie 2017
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea și completarea Anexelor 1, 2 și 3 din HCL Slobozia nr. 84/2008, care țin de regulamentele privind taxiul și închirierea, inclusiv procedeul de atribuire a autorizațiilor taxi. Pentru locuitori înseamnă că regulile de funcționare, acordarea autorizațiilor taxi și organizarea serviciului se vor schimba; aceste modificări intră în vigoare după publicare și vor fi comunicate cetățenilor prin afiș în primărie și pe site. Practic, pot apărea termene noi, condiții pentru obținerea autorizațiilor și eventuale zone sau două reguli actualizate care afectează taximetriștii și utilizatorii serviciului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IALOMIȚA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLOBOZIA HOTĂRÂRE referitoare la modificarea și completarea HCL Slobozia nr. 84/2008, privind aprobarea unor reglementări și regulamente, privind desfășurarea serviciului de transport în regim de taxi și în regim de închiriere în Municipiul Slobozia, modificată şi completată Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomița, întrunit în şedinţa ordinară din data de 26 octombrie 2017, Având în vedere: m Expunerea de motive a domnului Primar Mocioniu Adrian - Nicolae; m Referatul de specialitate al Serviciului de Gospodărie Comunală, înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 59550/2017; m Rapoartele de avizare ale Comisiei de Comerţ, Prestări-Servicii şi ale Comisiei Juridice şi de Disciplină a Consiliului Local Slobozia; m Prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, modificată şi completată, ale HCL Slobozia nr. 84/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare, funcționare şi autorizare a activităţii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere în Municipiul Slobozia, respectiv Regulamentul privind desfășurarea procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi, ale art. 7 alin. 1-12 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, republicată; În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. d), coroborat cu alin. (6) lit. a) pct. 14, ale art. 45 alin. (1) din Legea 215/2001 privind administraţiaa publică locală, cu modificările și completările ulterioare. HOTĂRĂŞTE: Art. 1] — Se aprobă modificarea şi completarea Anexelor nr. ], 2 și 3 din HCL Slobozia nr. 84/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi autorizare a activităţii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere în Municipiul Slobozia, modificată şi completată, respectiv Regulamentul privind desfășurarea procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. II. - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetățenilor prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia şi pe site-ul www.sloboziail.ro. Art. III. - Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului Municipiului Slobozia, Serviciului de Gospodărie Comunală, în vederea aducerii la îndeplinire. PREȘEDINTE DE Gheorghe Rafaek-Dănuţ ; ȚA contrasemnează N dA SECRETAR MUNICIPIU MA Tudoran Valentin AP Nr. 203 Din 26.10.2017 Anexa la HCL Slobozia nr. 203/26.10.2017 „A. Anexa nr.l Reglementari 1. art.1 alin.(1) se modifica si va avea urmatorul continut: Alin.(1) Numarul maxim de autorizatii si copii conforme care se vor atribui autovehiculelor pentru efectuarea serviciului de transport in regim de taxi si in regim de inchiriere,in Municipiul Slobozia este: -210 autorizatii taxi pentru transport persoane; -20 autorizatii taxi pentru transport marfă; -20 copii conforme pentru transport persoane in regim de inchiriere; Alin.(2),(3) si (4) se abroga 2. art.5 alin.(1) se modifica subpunctul 5 si se completeaza cu 2 subpuncte: 5. Taxa pentru duplicatul dupa autorizatia de transport sau dupa autorizatia taxi 25 lei 8. Taxa de eliberare copie conforma serviciul de inchiriere 200 lei; 9. Taxa pentru eliberarea autorizatiei retinute sau suspendate 100 lei. B. Anexanr.2 Regulamentul de organizare, funcționare şi autorizare a activităţii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere 1. art.5 Conform completarilor/modificarilor Legii nr.38/2003 privind transportul iîn:regim de taxi si in regim de inchiriere,se completeaza cu un nou subpunct, care va fi notat cu literele ae), cu următoarea definiție : ae) manager de transport în regim de taxi şi închiriere - persoana fizică angajată a unui transportator autorizat „care este persoană juridică sau asociaţie familială şi care conduce permanent şi efectiv activităţile de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere ale acestuia.” 2. art.9 alin.(1) lit.c) se modifica subpunctele 1 si 2 care vor avea urmatoarele enunturi 1. copie de pe certificatul de competenţă profesională pentru managerul de transport în regim de taxi şi închiriere, eliberat conform normelor aprobate prin hotărâre a Guvernului, pentru transportatorul persoană juridică sau asociaţie familială; 2. copie de pe certificatul de atestare a pregătirii profesionale al taximetristului care este transportator persoană fizică autorizată; -lit.d) se modifica subpunctele 1 si 2 care vor avea urmatoarele enunturi: 1. certificatele de cazier judiciar ale conducătorilor auto şi, după caz, ale managerului de transport în regim de taxi şi închiriere, din care să rezulte că aceştia nu au fost condamnați pentru: - infracţiuni contra siguranței pe drumurile publice; - infracțiuni privind traficul şi consumul de droguri; - infracţiuni contra vieţii, sănătății şi integrităţii corporale; - infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; - infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; - infracțiuni contra patrimoniului; 2. avizele medicale şi psihologice ale conducătorilor auto şi, după caz, avizele medicale şi psihologice ale managerului de transport în regim de taxi şi închiriere, obținute conform normelor aprobate prin ordin al ministrului transporturilor ."" 3. art.1l alin.(5) se modifica si va avea urmatorul continut : O autorizatie taxi sau o copie conforma detinuta pentru un autovehicul, se va prelungi, la cerere, pentru 5 ani, cu mentinerea obligatorie a aceluiaşi număr de ordine, numai dacă la data cererii, sunt îndeplinite, cumulativ următoarele condiţii: a) autoturismul pentru care s-a solicitat prelungirea autorizaţiei taxi sau a copiei nu depăşeşte vechimea de 10 ani de la data fabricaţiei şi este deținut în condiţiile art. 4, alin. 3); b) sunt respectate prevederile art. 10 alin. (5), dacă se înlocuieşte autovehiculul taxi ca urmare a prelungirii autorizaţiei taxi ; c) transportatorului respectiv nu i s-a retras autorizaţia de transport, sau nu i s-a suspendat autorizaţia taxi sau copia conformă respectivă, în ultimii 5 ani; d) contractul de atribuire în gestiune a serviciului de transport în regim de taxi sau în regim de închiriere este în termen de valabilitate şi transportatorul a respectat prevederile caietului de sarcini privind atribuirea; e) transportatorul autorizat a înregistrat integral în evidenţele contabile, venitul brut 2 realizat, după caz, din transportul în regim de taxi, în conformitate cu datele furnizate din memoria fiscală, a aparatelor de taxat din dotarea taxiurilor pentru care solicită prelungirea autorizaţiilor taxi, sau din transportul în regim de închiriere, în conformitate cu contractele prevăzute la art. 25 alin. (6), lit. c), realizate de autovehiculele pentru a căror copii conforme, solicită prelungirea. ” alin.(7) lit.c) se modifica si va avea urmatorul continut: c) termenul de valabilitate al autorizatiei taxi sau al copiei conforme, după caz; ț Modelul ecusonului TAXI este proprietatea Primariei Municipiului Slobozia iar utilizarea neautorizata, în orice mod, a formei sau a simbolurilor specifice constituie infractiune si se pedepseste conform legii. 4. art.12, alin.(1) se modifica si va avea urmatorul enunt: (1) Autorizatia taxi sau orice copie conformă a autorizatiei de transport se găseşte obligatoriu,in original, la bordul autovehiculului şi este valabilă numai în prezenta ecusoanelor cu următoarele documente, după caz:... 5. art.14.alin.(8) se abroga; 6. art.16 alin.(2) lit.b) se modifica si va avea urmatorul continut: b) declaraţie pe propria răspundere a managerului de transport în regim de taxi şi închiriere să administreze, conform căreia dispeceratul deține baza tehnică necesară, staţia de emisie-recepție, frecvența radio protejată, personalul autorizat şi spațiile necesare 7. art.24, se completeaza cu un nou alineat: e) să nu aibă menţiuni în certificatul de cazier judiciar privitoare la faptele prevăzute la art.9, alin. 1) lit.d), pet. I). 8) art.27,se completeaza cu un nou alineat: (8) Lampa taxi nu trebuie sa fie sparta,decolorata sau lipita cu banda adeziva. 9 art. 30 alin.(1) va avea următorul enunț : Pe portierele din fată ale taxiului (sub oglinzile laterale) se aplică înscrisuri privind valorile tarifelor de distantă (lei/km), practicate pe timp de zi şi pe timp de noapte , cu litere negre într-un dreptunghi cu dimensiunile 20x 10x (1xh), astfel încât acestea să fie vizibile de la munimum 5 metri. alin.(4)-(9) se adauga si vor avea următoarele enunțuri : (4) Orice înscrisuri sau simboluri aplicate pe partea exterioară a taxiului, care reprezintă publicitate pentru terţi, nu se pot menține sau realiza fără avizul administraţiei publice locale şi nu vor fi admise dacă afectează înscrisurile şi însemnele de pe taxi prevăzute de lege. (5) Pe portierele din față, denumirea dispeceratului taxi se inscriptioneaza intr-un dreptunghi cu dimensiunile 60 x 40 cm (1x h), iar pe portierele din spate se inscriptioneaza numerele de telefon ale dispeceratului taxi , intr-un dreptunghi cu dimensiunile 50 x 40 cm (xh). (6) Pe parbriz si pe geamul spate, se va aplica un parasolar cu latimea de max. 14 cm cu denumirea dispeceratului taxi. (7) Fiecare dispecerat va mentine acelasi inscris (model,culoare,marime) pentru toate autovehiculele deservite. (8) Este interzisa modificarea culorii unor elemente de caroserie, prin aplicarea de autocolante sau vopsea, in afara celor permise de reglementarile legale. (9) In cazul aparitiei unor daune (lovituri „zgarieturi,etc.),acestea se vor remedia in termen'de cel qault 30 zile de la data producerii lor. y 10. art.44, se va adauga alineatul (1) care va avea următorul enunţ : (1) Constituie contraventii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de. condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, şi se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă cuprinsă între 100-500 lei -aplicabilă taximetriştilor ( conducători auto) pentru nerespecatrea prevederilor art.12, alin. (1); b) cu amendă între 1.000-1.500 lei - aplicabilă transportatorilor autorizați pentru nerespectarea prevederilor ar1.30, alin. 1), 5), 6), 7) 8), şi 9). 11. art.48 alin.(1) se va modifica si va avea urmatorul enunt: (1). Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se pot folosi căile de atac prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. C. Anexa nr.3 Regulamentul de desfăşurare a procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi Ă 1.art.1 alin.(1) se modifica literele b)-e), şi vor avea următoarele enunțuri: b) copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerțului ca transportator, respectiv persoană fizică autorizată, asociaţie familială autorizată sau persoană juridică, după caz; c) copie de pe certificatul de competenţă profesională pentru managerul de transport în regim de taxi şi închiriere,pentru transportatorul persoană juridică sau asociaţie familială sau copie de pe certificatul de atestare a pregătirii profesionale al taximetristului care este transportator persoană fizică autorizată; d) certificatele de cazier judiciar ale conducătorilor auto şi, după caz, ale managerului de transport în regim de taxi şi închiriere, din care să rezulte că aceştia nu au fost condamnaţi pentru: - infracțiuni contra siguranţei pe drumurile publice; - infracțiuni privind traficul şi consumul de droguri; - infracțiuni contra vieții, sănătăţii şi integrităţii corporale; - infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; - infracțiuni contra libertăţii şi integrității sexuale; - infracțiuni contra patrimoniului; e) avizele medicale şi psihologice ale conducătorilor auto şi, după caz, avizele medicale şi psihologice. 2. art.9 alin.(1) lit.e) se completeaza si va avea urmatorul enunt: lit.(e). intocmirea listei cu autovehiculele precizate la lit.c),in ordinea descrescatoare a punctajelo totale obtinute conform prevederilor prevazute la lit.d).Pentru autorizatiile taxi care fac obiectu procedurii de atribuire se intocmeste o singura lista pentru toate autovehiculele inscrise indiferent di tipul operatorilor autorizati (persoane fizice, asociatii familiale sau persoane juridice),carora | apartin. 3. art.12lit.a) se modifica si va avea urmatorul enunt: a) copie a autorizatiei de transport sau a certificatului de înregistrare la registrul comerțului, în cazul serviciului de închiriere; 3. art.19 se modifica criteriile si punctajele de departajare si vor avea urmatorul continut: Criteriul nr.1), privind vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei, înscrisă în certificatul de înmatriculare al autovehiculului : - vechime intre 4 si 5 ani 2 puncte - vechime intre 3 si 4 ani 4 puncte - vechime intre 2 si 3 ani 6 puncte - vechime intre 1 si 2 ani 8 puncte - vechime intre 0 si ] an 10 puncte Criteriul nr. 2), privind Clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare Euro, se modifică şi va avea următorul cuprins: - Euro 4 2 puncte - Euro 5 3 puncte - Euro 6 4 puncte - Hibrid sau electric 10 puncte Criteriul nr.3), privind Volumul util al portbagajului : - până la 150 litri 0 puncte - între 151 -250 litri 1 puncte - între 251-350 litri 2 puncte - între 351- 450 litri 3 puncte - între 451-550 litri 4 puncte - peste 551 litri 5 puncte Criteriul nr.4, privind Echiparea cu instalaţie de climatizare : -fără instalaţie de aer condiţionat 0 puncte -cu instalaţie de aer condiționat 3 puncte Criteriul nr.5), privind Vechimea în ani de când transportatorul desfăşoară autorizat activitatea de transport în regim de taxi : - vechime 0-2 ani 0,5 puncte - vechime 2-5 ani 1 punct - vechime 5-8 ani 2 puncte - vechime 8-11] ani 3 puncte - vechime 11-14 ani 4 puncte - vechime peste 14 ani 5 puncte Criteriul nr.6, privind Gradul de protecţie al pasagerului din faţă / pasagerilor, respectiv existenţa airbagurilor: - fără airbag 0 puncte - ] airbag 1 punct - 2 airbaguri 2 puncte - 4 airbaguri 4 puncte - 6 airbaguri 6 puncte - peste 6 airbaguri 8 puncte peste 6 airbaguri , câte un punct pentru fiecare airbag peste 6 Criteriul nr. 7, efortul investiţional al transportatorului, definit de modul de deținere, Criteriul nr. 7, în proprietate , sau în temeiul unui contract de leasing , al autovehiculului : - în proprietate 4 puncte - în leasing 2 puncte Criteriul nr. 8, privind :Dotări suplimentare ale autovehiculului : - dispozitiv GPS de monitorizare Ipunct - dispozitiv fix de înregistrare a precizărilor făcute de client Ipunct - perete despărțitor între conducător auto şi clienţi Ipunct - dispozitiv de plată prin intermediul cardului bancar Ipunct - platformă pentru accesul persoanelor cu handicap 5 puncte Elementele prevăzute la punctele 3, 6 şi 8, se certifică de către RAR, prin intermediul certificatului de agreare.” contrasemnează, SECRETAR MUNICIPIU Tudoran pe

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă