29 iulie 2021

HCL 189/2021 Slobozia adoptată

H O T Ă R Â R E privind avizarea utilizării unei sume din fondul corespunzător cotei de dezvoltare pentru achiziționarea unor bunuri

Denumire
Hotărârea nr. 189 din 2021 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
189 / 2021
Data
29 iulie 2021
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă utilizarea sumei de 867.170 lei din fondul cotei de dezvoltare pe anul 2021, pentru achiziția de bunuri descrise în Anexa, care vor intra în patrimoniul orașului și vor completa lista bunurilor puse la dispoziție operatorului pe durata contractului de delegare a gestiunii apei și canalizării. Bunurile vor fi cumpărate conform legii achizițiilor publice și apoi vor fi puse la dispoziție în cadrul serviciilor, respectiv transmise operatorului pe durata contractului. Decizia se face publică prin afiș la primărie și pe site, iar urgența implementării este asigurată prin notificări către Urban SA și Direcția Economică.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă utilizarea sumei de 867.170 lei din fondul corespunzător cotei de dezvoltare aferent anului 2021, constituit de SC URBAN SA, în vederea achiziţionării unor bunuri, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL SLOBOZIA aa Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 320023, judeţul lalornița, CUI 4365252 pis) Telefon: 0243/231401, Fax: 0243/212.149 Website: https//municipiulslobozia.ro | tmait sfficedimunicipiuislobozia,ro HOTĂRÂRE privind avizarea utilizării unei sume din fondul corespunzător cotei de dezvoltare pentru achiziționarea unor bunuri Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29 iulie 202], Având în vedere: Referatul de aprobare al domnului Primar Soare Dragoş; Adresa SC URBAN SA nr. 4131/2021, înregistrată la Primăria Municipiului Slobozia cu nr, 67583/2021; Raportul de specialitate al Direcţiei Economice înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia cu nr. 69144/2021; Raportul de avizare al Comisiei Economico-Financiare din cadrul Consiliului Local Slobozia; Prevederile art. (7) alin. 5), din Anexa Ordinului nr. 65/2007, privind aprobarea Metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor/tarifelor pentru serviciile blice de alimentare cu apă şi de canalizare, temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), coroborat cu alin (7) lit. m) şi n), ale art. 139 alin. (3) . a) și g), din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. - Se aprobă utilizarea sumei de 867.170 lei din fondul corespunzător cotei de dezvoltare aferent anului 2021, constituit de SC URBAN SA, în vederea achiziţionării unor bunuri, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. - Bunurile achiziţionate vor intra în patrimoniul Municipiului Slobozia și vor completa lista bunurilor proprietate publică și privată aferente serviciilor şi care sunt transmise spre folosință operatorului pe durata contractului, anexă la contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 6/16.04.2014. Art. 3. - Achiziţionarea bunurilor menţionate la art. 1, se va efectua conform prevederilor Legii nr. 98/2016, privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare, cât şi a reglementărilor legale care completează această lege. Art. 4. - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetățenilor prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul www.municipiulsloboziail.ro. Art. 5. - Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului General al Municipiului Slobozia, S.C. URBAN S.A., în vederea aducerii la îndeplinire, respectiv Direcţiei Economice, în vederea urmăririi modului de aducere la indeplinire. = Contrasemnează SECRETAR GENERAL MUNICIPIU, Jur. Tudoran Valentin Anexa la HCL Slobozia nr. 189/29.07.2021 Bunuri ce vor fi achiziționate de SC URBAN SA prin utilizarea sumei de 867.170 lei, din fondul corespunzător cotei de dezvoltare Nr. Denumirea bunului Valoare estimată Cn. lei inclusiv TVA 1... |Electropompă cu debitul de cea. 400 mc./oră — 3 buc 455.000 2. Electropompă cu debitul de cea. 150 mc./oră — 4 buc 400.000 3. |Electropompă cu debitul de cea. 200 mc./oră — 2 buc 181.500 4. |Motopompă apă murdară DN refulare 80 mm — 2 buc 12.000 5. |Autoturism cu 7 locuri 85.000 Total 1.133.500 DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează ătălina SECRETAR GENERAL MUNICIPIU, Jur. dt Valentin

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă