29 august 2013

HCL 123/2013 Slobozia adoptată

Hotarare privind decontarea cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice care nu dispun de locuinta pe teritoriul municipiului Slobozia - luna august 2013

Denumire
Hotărârea nr. 123 din 2013 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
123 / 2013
Data
29 august 2013
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă decontarea a 2.089 lei pentru transportul cadrelor didactice care nu au locuință în Slobozia, acoperind deplasările de la domiciliu la muncă și retur pentru aprilie, mai și iunie 2013. Din acești bani, 78 de lei acoperă naveta cu mijloacele de transport în comun, iar 2.011 lei reprezintă contravaloarea abonamentului lunar pentru cei care merg cu mașina proprie, dacă există transport în comun între localitatea de reședință și unitatea de învățământ. Decizia va fi făcută publică prin afiş în primărie și pe site, iar hotărârea este comunicată instituțiilor implicate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IALOMITA 32 Pa CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI AU ,. pli:Net m SLOBOZIA Ie As HOTĂRÂRE privind decontarea cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice care nu dispun de locuinţă pe teritoriul Municipiului Slobozia — luna august 2013 Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în ședința ordinară din data de 29 august 2013, Având în vedere: - Expunerea de motive a domnului Primar Alexandru Stoica - Referatul de specialitate al Direcţiei Economice, înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 32281/13.18.2013; - Solicitarea Consiliilor de Administraţie ale Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” şi Liceul Tehnologic "Al. |. Cuza”. - Raportul de avizare al Comisiei Economico-financiare din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slobozia. - Prevederile art. 4 din Ordinul M.E.C.I.S. nr. 3753/201 1, respectiv art.1, 2 şi 5 din Instrucţiunea nr. 2/2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice, emisă de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În temeiul prevederilor art. 36, alin.2, lit. 4) coroborat cu alin.6, lit. a), pet. 1 şi lit. b), respectiv art.45, alin 2, lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1 — Se aprobă decontarea sumei de 2.089,00 lei reprezentând cheltuieli de transport pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar care nu au locuință în Municipiul Slobozia, pentru deplasările efectuate din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi retur, pentru lunile aprilie, mai și iunie 2013, după cum urmează: - a) 78,00 lei - cheltuieli efectuate de personalul didactic pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă; - b) 2.011,00 lei — contravaloarea abonamentului lunar pe un mijloc de transport în comun pentru personalul didactic ce preferă să circule cu autoturismul proprietate personală , în cazul în care există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi sediul unității de învățământ. Art. 2 — Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetăţenilor Municipiului Slobozia prin afişare la sediul Primăriei şi pe site-ul propriu al instituţiei „www.sloboziail.ro“. Art. 3 — Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija secretarului Municipiului Slobozia, Liceului Tehnologic „Al. 1 Cuza”, Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” şi Direcţiei Economice în vederea aducerii la îndeplinire. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează 9 SECRETAR MUNICIPIU, Costea Agripina-Gabriela Zamfir Cezay- a _ ES Nr. 123 din 29.08.2013

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă