Hotărâre privind aprobarea documentelor necesare demarării procedurii de atribuire a Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare (colectare, transport, transfer și operare CAV-uri) prin concesiune al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADISSL Vâlcea - Județul Vâlcea
Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2026 a Consiliului Local Slătioara
Se aprovă demararea procedurii de atribuire a contractului de delegare prin concesiune pentru gestiunea activităților de salubrizare (colectare, transport, transfer și operare CAV-uri) prin ADISSL Vâlcea, pentru unitățile administrativ-teritoriale membre. Se aprobă documentele necesare pentru lansarea procedurii, conform actelor normative în vigoare. Pentru locuitori înseamnă că, după semnarea contractului, serviciile de salubritate vor fi gestionate în comun prin ADISSL, iar eventualele schimbări vor urma reguli și termene stabilite în procedură, fără a detalia costuri sau termene imediate în acest act.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1. Se aprobă modalitatea de organizare, funcționare și realizare a
serviciului de salubrizare constând în activități componente ale serviciului de
salubrizare de colectare, transport, transfer si operare CAV-uri din județul Valcea,
sub forma gestiunii delegate și derularea procedurii de atribuire a contractului de
delegare prin concesiune.
Art.2 Se aprobă STUDIUL DE OPORTUNITATE pentru fundamentarea și
stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii privind activitatea serviciului
public de salubrizare a localităților privind activitatile de colectare, transfer, tratare,
depozitare a deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități
comerciale din industrie și instituții, înclusiv fracții colectate separat pe raza
judetului Vâlcea prevăzut în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.3 Se aprobă documentația de atribuire a Contractului de delegare prin
concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare
(colectare, transport, transfer si operare CAV-uri) prin concesiune al unităților
administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitara
ADISSL Vâlcea - Judetul Valcea, potrivit Anexei nr. 2 care face parte integrantă
din prezenta hotărâre, cu următoarele secțiuni:
Secțiunea I – Caiet de Sarcini;
Secțiunea II – Strategia de contractare
Secțiunea III – Formulare pentru ofertanți;;
Secțiunea IV –Instrucțiuni pentru ofertanți/ Fișa de date a achiziției
Secțiunea V – Condiții Contractuale.
Art.4 Se aprobă acordarea mandatului special reprezentantului Unității
Administrativ Teritoriale – comuna Slătioara în Adunarea Generală a Asociației de
Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților din
Județul Vâlcea, să aprobe și să voteze în cadrul acesteia, în numele și pentru
comuna Slătioara documentația de atribuire pentru delegarea serviciului de
salubrizare, respectiv documentele prevăzute în Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2
menționate, precum și asupra oricăror modificări și completări ale acesteia,
inclusiv asupra aspectelor privind organizarea, funcționarea și realizarea
serviciului de salubrizare la nivel județean sub forma gestiunii delegate.
Art.5 Anexele nr. 1 și nr. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6.Prezenta hotărâre va fi comunicata prin grija secretarului general al
comunei Slatioara Instituţiei Prefectului – judeţul Vâlcea în vederea
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.