Aprobare Studiu de trafic - sistematizare circulație rutieră în Municipiul Slatina
Pe scurt
Se aprobă Studiul de trafic pentru sistematizarea circulației rutiere în Slatina, iar implementarea vizează sensuri unice pe anumite străzi fără schimbări mari ale tramei sau necesitatea unor investiții în reabilitarea drumurilor. Pentru locuitori, aceste măsuri înseamnă posibilitatea circulației într-un singur sens pe segmentele menționate (ex: pe strada Maior C. Dorobanțu și pe strada Decembrie), ceea ce poate influența rutele zilnice, parcarea și timpii de deplasare. Hotărârea cere, de asemenea, informarea publicului și comunicarea către autorități locale relevante, inclusiv Poliția și Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă „Studiu de trafic - sistematizare circulație rutieră în Municipiul Slatina” conform documentației tehnice care face parte din anexa la prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.
MOVEMENT
Consiliul Local al municipiului Slatina
Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080, tel. 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336
E.-mail: pms_itQprimariaslatina.ro
ROMANIAN
QUALITY
Certificat Nr.289
150 9001
Nr:483/27.11.2014
HOTĂRÂRE
Referitor la: aprobare Studiu de trafic - sistematizare circulaţie rutieră în Municipiul
Slatina.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa extraordinară din data de
27.11.2014
Având în vedere:
expunerea de motive nr. 80828/28.08.2014 a Primarului municipiului Slatina;
referatul de specialitate nr.2009/28.08.2014 al Direcţiei Administrarea Strazilor si
Iluminatului Public;
avizul Politiei Rutiere al judeţului Olt nr.206642/29.08.2014;
prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administraţia publica
locala, republicata;
avizul favorabil al Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Slatina;
prevederile art. 128, alin.(1), lit. c) si d) si alin (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice, cu completările şi modificările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin. (9), coroborat cu art. 45, alin.1 din Legea nr.
215/2001 —
privind administrația publică locală cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.1 Se aprobă „Studiu de trafic - sistematizare circulație rutieră în Municipiul Slatina” conform
documentației tehnice care face parte din anexa la prezenta hotărâre.
Art. 2 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică şi se va comunica la:
Instituţia Prefectului - Judeţul Olt;
Primarul Municipiului Slatina;
Direcţia Administrarea Strazilor si Iluminatului Public
Poliţia Municipiului Slatina
Poliţia Locală Slatina
Biroul Dispecerat - Monitorizare
Avizat de legalitate
Secretarul municipiului
Mihai lon ADHTA
tina,
MOVEMENT,
Consiliul Local al municipiului Slatina
Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080, tel. 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336
E.-mail: pms_itOprimariaslatina.ro
QUALITY.
Certificat Nr.289
150 9001
ANEXA LA HCL nr. 483/27.11.2014
Implementarea unor sensuri unice fara modificari ale tramei stradale sau
investitii in reabilitarea drumurilor
Sens unic pe str.Maior C.Dorobantu dinspre str.Arcului spre str.Basarabilor;
Pentru reducerea posibilelor conflicte din trafic, cauzate in special de lipsa vizibilitatii si a
rampelor accentuate, se propune introducerea unui sens unic pe str. | Decembrie dinspre str.
Vintila Voda spre str.M.Eminescu. (conform PLANSEI 3)
Sens unic pe Strada Horia , dinspre strada M. Eminescu spre strada Vederii (conform
PLANSEI 3)
Sens unic strada Toamnei dinspre strada Crisan spre Cartierul Tunari — Strada Primaverii
(conform PLANSEI 6)
Sens unic Aleea Armoniei dinspre strada Primaverii spre strada Toamnei (conform
PLANSEI 6)
Sens unic Strada lon Morosanu, dinspre strada lonascu spre strada
M.Kogalniceanu(conform PLANSEI 3)
Sens unic Strada Grivitei, dinspre strada M.Kogalniceanu spre strada Ionascu (conform
PLANSEI 3)
Strada Crizantemei, sens unic intre str. Draganesti si strada Tunari (conform PLANSEI 1)
Strada Garofitei, sens unic intre str. Crizantemei si str. Draganesti (conform PLANSEI 1)
Prelungirea Tunari (zona scoala, zona punct termic) (conform PLANSEI 7)
Cartier N. lorga (conform PLANSEI 4)
Aleea Infratirii (conform PLANSEI 2)
Sens unic pe Str. Pacii dinspre-Victoriei spre str. Trandafirilor (conform PLANSEI 5)
AI Pen spre str. Pacii (conform PLANSEI 5)
Sens unic pe Str. Victori
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.