3 februarie 2015 · Inițiator: Viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr

HCL 48/2015 Slatina adoptată

Concesionarea fără licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 10,10 mp ce aparţine domeniului privat al municipiului Slatina, situat în Slatina, strada Cuza Vodă, adiacent blocului 23, sc. A, ap. 1

Pe scurt

Se aprobă concesionarea fără licitație publică către domnul Mihai Pătrașcu a unui teren de 10,10 mp din domeniul privat al municipiului Slatina, aflat pe strada Cuza Vodă, lângă blocul 23, sc. A, ap. 1. Înseamnă că locuitorii nu plătesc un concurs de vânzare – se atribuie direct persoanei indicate – iar terenul va fi închiriat/concesionat pe termene stabilite, după prețuri minime aprobate anterior și norme legale, fără a organiza o licitație publică. Efectul pentru cetățeni: nu apar costuri imediate pentru bugetul local în acest moment, dar este vorba despre un teren mic, cu destinație posibilă asociată construcțiilor pe acel amplasament, în timp ce actul stabilește cine îl poate utiliza.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă concesionarea fără licitaţie publică către domnul [NUME], a terenului în suprafață de 10,10 mp, situat în municipiul Slatina, strada Cuza Vodă, adiacent blocului 23, sc. A, ap. ce aparține domeniului privat al municipiului Slatina, identificat prin vecinătăţile

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Cuza Voda, Cuza Voda. Art. 2.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Cuza Voda” în Slatina

Denumire
Hotărârea nr. 48 din 2015 a Consiliului Local Slatina
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
48 / 2015
Data
3 februarie 2015
Inițiator
Viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Locuri citate
Cuza Voda (hartă) · M. Kogalniceanu nr. 1 (hartă) · Cuza Voda. Art. 2 (hartă)
Teme
Contracte și achiziții · Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Slatina

Cât cere piața

În septembrie 2026, terenurile în Slatina se cereau cu 64 € pe metru pătrat (preț median, din 66 anunțuri).

Prețul cerut pe piața liberă, nu prețul din hotărâre — sunt lucruri diferite, iar comparația e a cititorului. Sursa: indicele imobiliar porta.ro pentru Slatina.

Documente

Text

Consiliul Local al municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080 telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 e-mail: officeQprimariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro QUALITY Certificat Nr.289 ISO 9001 Nr. 48/03.02.2015 HOTĂRÂRE Privind: concesionarea fără licitaţie publică către Pătraşcu Mihai, a terenului în suprafață de 10,10 mp, ce aparține domeniului privat al municipiului Slatina, situat în Slatina, strada Cuza Vodă, adiacent blocului 23, sc. A, ap.1 Consiliul Local al Municipiului Slatina, întrunit în şedinţa ordinară din data de 03.02.2015 Având în vedere: - iniţiativa Viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr. 12120/02.02.2015; - referatul de specialitate nr. 12121/02.02.2015 al Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat; - solicitarea d-lui Pătraşcu Mihai, înregistrată la Primăria Municipiului Slatina - Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat la nr. 53062/06.06.2015; - Hotărârea Consiliului Local Slatina nr. 446/30.10.2014, prin care a fost inventariat terenul în suprafață de 10,10 mp, situat în municipiul Slatina, strada Cuza Vodă, adiacent blocului 23, sc. A,ap. 1; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1129/23.03.2003; - autorizaţia de construire nr. 473/14.08.2003; - certificatul de urbanism nr. 249/06.06.2014 , eliberat în scopul concesionării terenului în suprafață de 10,10 mp, situat în municipiul Slatina, strada Cuza Vodă, adiacent blocului 23, sc. A, ap. l; - Hotărârea Consiliului Local al municipiului Slatina nr. 85/2006, prin care au fost aprobate preţurile minime de concesionare a terenurilor; - avizul favorabil al Comisiei juridice şi de disciplină şi al Comisiei pentru amenajarea teritoriului şi urbanism, din cadrul Consiliului Local al municipiului Slatina; - prevederile art. 15.lit. „e” din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În conformitate cu prevederile art. 36 (2), lit.c” coroborate cu prevederile art. 45(3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. - Se aprobă concesionarea fără licitaţie publică către domnul [NUME], a terenului în suprafață de 10,10 mp, situat în municipiul Slatina, strada Cuza Vodă, adiacent blocului 23, sc. A, ap. ce aparține domeniului privat al municipiului Slatina, identificat prin vecinătăţile: - N - teren domeniu public al municipiului Slatina (spaţiu verde adiacent blocului 23, sc. A din strada Cuza Vodă); - S şi V — bloc 23, sc. A din str. Cuza Vodă (spaţiu comercial amenajat ); - E — domeniu public al municipiului Slatina, în vederea extinderii spaţiului comercial deţinut la parterul blocului 23, sc. A din str. Cuza Vodă. Art. 2. — (1) - Se aprobă preţul de concesionare a terenului menţionat la art. 1, de 50 euro/mp, respectiv de 505 euro pentru suprafața de teren de 10,10 mp, echivalentul a 2251,54 lei, stabilit la un curs al euro de 4,4585 lei, comunicat de BNR. la data de 28.01.2015. (2) - Preţul de concesiune se va achita integral, la data încheierii contractului de concesiune, plata urmând a se face în lei, în funcţie de raportul leu /euro, comunicat de B.N.R. la data plății. Art. 3. - Durata concesiunii este de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii. Art. 4. - Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat, va încheia contractul de concesiune, în termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri, cu concesionarul terenului — domnul [NUME] Art, 5. - Prezenta hotărâre se comunică la: - Instituţia Prefectului - Judeţul Olt; - Primarul Municipiului Slatina; - Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat. - Domnul [NUME] - cu domiciliul în [ADRESĂ]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala