25 septembrie 2014 · Inițiator: PRIMARULUI MUNICIPIULUI SLATINA prin expunerea de motive la proiectul de hotarare
HCL 382/2014 Slatina adoptată
Aprobare rectificare buget local de venituri și cheltuieli pe anul 2014; suplimentare program obiective de investiții aferent Primăriei Municipiului Slatina prin diminuarea programului obiectivelor de investiții aferent…
Pe scurt
Se aprobă rectificarea bugetului local pe anul 2014, adică se schimbă sumele alocate pentru venituri și cheltuieli, în general pentru a ajusta fondurile în timpul anului. În același timp, se suplimentează programul obiectivelor de investiții al Primăriei Slatina, prin diminuarea unor investiții din Direcția Administrarea Străzilor și Iluminat Public, ceea ce poate însemna că unele proiecte vor avea mai puțini bani sau vor fi reduse, iar rămășitele vor fi redirecționate dinspre acestea. Pentru locuitori, impactul poate însemna modificări ale finanțării unor lucrări publice (poate întârzieri sau schimbări de priorități) și o posibilă ajustare a termenelor unor investiții.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă rectificarea Bugetului local de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 conform anexei nr. 1
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.
Hotărârea nr. 382 din 2014 a Consiliului Local Slatina
Titlu oficial
Aprobare rectificare buget local de venituri și cheltuieli pe anul 2014; suplimentare program obiective de investiții aferent Primăriei Municipiului Slatina prin diminuarea programului obiectivelor de investiții aferent Direcției Administrarea Străzilor și Iluminar Public
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
382 / 2014
Data
25 septembrie 2014
Inițiator
PRIMARULUI MUNICIPIULUI SLATINA prin expunerea de motive la proiectul de hotarare
Consiliul Local al municipiului Slatina
Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080, tel. 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336
E.-mail: pms_itOprimariaslatina.ro
QUALITY
Certificat Nr.289
150 9001
Nr. 382/25.09.2014
HOTĂRÂRE
privind „aprobare rectificare Buget local de venituri şi cheltuieli pe anul 201 4;suplimentare program
obiective de investitii aferent Primariei Municipiului Slatina prin diminuarea programului obiectivelor de investitii
aferent Directiei Administrarea Strazilor si Iluminat Public
Consiliul Local al Municipiului Slatina întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.09.2014
Având în vedere:
- initiativa PRIMARULUI MUNICIPIULUI SLATINA prin expunerea de motive la proiectul de hotarare;
Referatul de specialitate al Direcţiei Economice înregistrat la nr. 90625/23.09.2014 ;
referatul de necesitate al Direcţiei Economice nr. 90479/23.09.2014 ;
- raportul Biroului Achizitii ;
- Avizul favorabil al comisiei de buget-finanţe din cadrul Consiliului Local Slatina;
- Prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) si 20 lit. a), h) sii) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificarile si completarile ulterioare;
În conformitate cu prevederile art.36 alin (2) lit.a) si alin (4) lit. a) coroborat cu art.45 alin (2) lit.a) din
Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, cu modificarile si completarile ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art. 1. Se aprobă rectificarea Bugetului local de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 conform anexei nr. 1.
Art. 2. Se aprobă rectificarea programului obiectivelor de investitii pentru anul 2014 aferent activitatii proprii a
Primariei Municipiului Slatina, conform anexei nr. 2.
Art. 3. Se aproba fisele obiectivelor de investitii conform anexelor nr. 3-4.
Art. 4. Anexele nr. 1-4 fac parte integranta din prezenta.
Art.5. Primarul municipiului Slatina, Biroul achizitii si Direcţia Economica vor duce la îndeplinire
prezenta hotărâre.
Art. 6. Prezenta hotărare se comunică la:
- Institutia Prefectului judeţului Olt;
- Primarul municipiului Slatina;
- Administratorul public;
- Biroul Achizitii ;
- Direcţia Economica.
ARN
PA:
Preşedinte d ediht
Florin BÎk ||
Anexa nr. 1 la HCL nr. 382/25.09.2014
-Mii lei
DENUMIREA
INDICATORILOR
Cod
indicator
Buget
2014
influente
Buget
rectificat
septembrie
2014
1.000
51.275
32.600
63.221
70
10
4.597
9)
2.654
115
800
2.728
1.850
36
441
37.059
9)
96.451
12.563
843
7.486
9)
1.628
65.548
4.667
8.460
6.508
198.023
5.325
18.909
Consiliul Local al Municipiului Slatina
str.M.Kogălniceanunr.1,Slatina,Olt,230080,tel.0249/439377;fax:439336
Anexa nr. 2 H.C.L. nr. 182 143. O 7 - 2014
Programul obiectivelor de investiţii cu finanţare de la bugetul local pe anul 2014
suplimentare septembrie 2014
„d TOTAL Total buget | Suplimentare
Nr. ert. Obiectiv amgajament 2014 buget 2014
84.02 TRANSPORT SI COMUNICATII 932,000.00| 350,000.00 350,000.00
1 Reabilitare si modernizare strada Poet Florin] 375,000.00 150,000.00 150,000.00
Dumitrana
2 Reabilitare si modernizare strada Capitan] 557,000.00| 200.000.00 200.000.00
Aldescu
e
ăi
Presedintede > BA ÎN
asans 211V 08
ap
madoad sanatuaA 01
2p LINIJSUeI|, 74
E LSE 19| HUI) PLOTEI'L£ 2] Mutu ap ESEUIEI POIPOŢPA 'L
| USanquIt0U 9U19)X2 INPUOA 80 00 (19| mu) 107 nue ui pyeuueisoad paote, 9
“i (29| Mu) £107 orqu222p [€ E[ PURĂ pyeyu0dap PRIPOIZA '$
I (PLOT Inue “oraquiooap tun] ) Id 15 IRULUIIO) E Eeurta801d Pe *p
| ag suta 7018 (LOT [nue *oraquiopo punj) JSOAUl 1I0dooul IRC '€
I ă = (Hun] IBUINU) EIRIOE.UOO OIEZIȚEOI AP Pleang '7
| 2197X3 2Mp24) 90 ISS (op mu) P19PI9S9P E] E[PJ0) EIPOȚEA “1
] inrinesi AONAVADNI VAUVINUAG ONIALUd ALVa D
1 vangde 104 (4
| (1un] Jeuunu) pyeqoade oezieoa 9p pyeanq '€
1 apendeo nitatdoy £01£ (o: uj) oeqoade rjejoede) '7
se wc uz 155 1 ii
Pi o0c v0c 1 (pLOz nue “oi Pun[ tanţoad ur)
1 LSS | nui) pyeqoade ppe)0) PoIPOȚEA “|
| ILVEOUdY IDIAONODI-ODINHAL IIOLVIIONI IIVAIONRId ONIANId ALVaA “d
OB PIZPOO/AIPIO
Il DH) eunqezaj ap injnipis nagqoade ejep 1$ [NIUnN ['7
I 201Jqnd J0[2jueur 4 1n|
1
I]
i VNIIVIS punui0)/Se1O/nidrioun e 7
] LIO 10)99$/i9pnf 17
îi :001e.13093 e |
i A il ME, AIVUANED ALVA'V
II
IA 002: i i E (HinsaAul ap 1Ja1n)[ay9 aje- “nou (999101d) Anoorqo-gl “2renunuoo uţ (992102d) Am091q0-V)
002 uz 1 1e30] Măng 70 gi
00 007 LU NISIPIV UEȘIdE) Epe-)S D1EZIUIPOUUI
002 [14 ] aSans [eo “1 4
8 L 9 S [4 € l 0 IL ILSAANI AC (INLDAIOId) 1NALL:
€107z
el pupd 1 ILĂILSAANI Ad IARIODALVIANINLDALONd/ INTNALLDAIIO VSIA
NIL | € WII IOWNILL |__2inooxa IVLOL ||
- 19| mu - A1e)98nq 2M1p21) |1 SI "AV INWAOA
uowefeue 2p apa) | CI (po
:po!
IALĂLLSAANI V ANALLONNA NI VAUANNd Z0'»8 :oude
AQ XINLSOD IS auv.
j [i
FIOT60 0 >PPRTODH e "Iu exouy
VNIA AC AX TASUNS VĂ
FNILVIS
qnd erinpnsuj
Wipe eoyeju[)
1O)LIO-AD.IS
"Niaan
sc
OSI (19[ nu) 107 |nue ui pyeuueaS0ad POIPOLEA *
UI) pLOTTI'LE El Mjueurţ ap pSeuuza POIPOJEA *
(FLO [nue “oraqtu929p tun] ) Ad IS napunuo) e pyeuue301d ee
(poz ue *oraquuopo eun]) I9rISoAul 1odooul pe *
(run] Ipurnu) EYEIOENUOA AIEZIȚP2I AP BIeINC '7
SZE (19| nu) nagiueuLy 219Puposap 2] E[2)0) POIPOIPA '|
XOTIUVADNI VAAUVINUAC ONIARId ALVA 9
[aci e C-A ă
sc OSI USI sze ij
SIz USI WSI SLE 1 2XI9 ANY 101L
(un aguinu) pyeqoade oeziţeaa 2p ereinq '€
(99 jenun u) omeqoade rjeuoede) '7
(P107 [nue “ouenuei eunj tanjoad ur)
OIjEN PU0- SL
il
TITUITIEII
159
2 91991014 9S
SLe (19] nui) pyeqoade geo) POIEOJEA “|
LLVAOIdV IDINONODA-ODINHIL IIOLVOIONI IVIVăLDNIUd ONIARId ALVA "A
1 | ap mape ssod apqesinqu
eaenunuio) e]
u1J0) 1110Ss
TI
a
(02102 PIZRRO AI PIO
DH) omeuqezoy 9p injnipnis naggoade eyep 1$ [nazulnN ['7
D0IJQnq 10[3juzur:] INŢn12S1uIjN In[np109V Ep 1$ [nazunN ['7
AMIQEZAI AP [NIpns £[ AIPOMIRRRI ACT
OSI OSI [723 Il
USI OSI [743 Li
PR
OSI OSI Sze Ii
OSI (SI SLE i
SES ESESI
RARA
o
co
[să
LOL9|n Lala
aenoaJa Il]
RUSA | WILL | € WI WILL MIU) | IVLOL II
arinoox
uowuesejdury £'/
puntu0)/Se10/NIdorun pi 27
10os/iopnr 17
:001J2.18023 je *|
:XIVUANAD ALVO'V
VNILVIS__
L10
(MÂNS2AUL AP 1J91n9 [949 29[e-D "Nou (199101) AnNd21qo-g1 “9Jenuu0o ur (193104d) Andarqo-v)
- DIPJOÂNQ 9pP219 11
vuotuefesue op pal) |
ANI V ANOLLONDA NI VHUANNd VAN Aa NILRILNI AC IS DIVNOLLONIA
(AU. LS0D IS AUVÂNVNIA AQ ATASANS vi (d ASVAVI INUO'TIVA VIUVNO'IVSA "d
” ” 9
10760 />rrpo TOHel 7 Iu PXOUV
PI0z69 ap Tao 2
Uuo y
IILSAANI AC (1NLDAIOId) INALLDAIAO
IĂLLSAANI 40 IAODAL NINLDAIOUd/ ININALLDIIAO VSIA
ii 2IVINARIO-I
DL] („po
Z0'r8 :joude)
FNILFIS poiqnd eiimnsuj
LOIIOI-ADNRINSI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.