Pe scurtConsiliul local din Slatina aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de eficiență energetică la blocul 4TCI, scara A, Strada Arcului, adică vor fi planificate lucrări de reabilitare termică finanțate din fonduri publice. Aceasta înseamnă că se stabilesc etapele, costurile estimate și termenele pentru implementarea intervenției, iar proiectul poate avansa spre execuție, cu transmiterea informațiilor către autorități și publicul interesat. Publicarea Hotărârii și comunicarea către instituții asigură transparența și informarea locuitorilor despre investiție și impactul său.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) i indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei la blocurile de locuit din municipiul Slatina" - Reabilitare termica, bloc 4TCI, sc. A, str. Arcului, conform anexei nr.1, parte integrantă la prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Consiliul local al municipiului Slatina
Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080
telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336
e-mail:
[email protected] site: www.primariaslatina.ro
Nr. 308/ 0&092022
HOTĂRÂRE
Privind: aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALD i indicatorii
tehnico-economici pentru proiectul „Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a
energiei la blocurile de locuit din municipiul Slatina" - Reabilitare termica, bloc 4TCI, sc. A, str.
Arcului.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, intrunit in şedinţa extraordinară de
indată din data de 08.09.2022.
Având în vedere:
- referatul de aprobare al PRIMARULUI MUNICIPIULUI SLATINA nr.99390/07.09.2022 la
proiectul de hotărâre;
- raportul de specialitate nr .99433/07.09.2022 Intocmit de către Serviciul Lucrări Publice;
- prevederile H.G nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor
tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
- prevederile H.C.L nr. 43/09.02.2022 aprobare program obiective investiţii buget local de venitttri şi
cheltuieli pe anul 2022;
- avizul favorabil al Comisiilor de specialitate, buget-finanţe, amenajarea teritoriului şi urbanism,
comisia juridică i de disciplină, din cadrul Consiliului Local al municipiului Slatina;
in temeiul art. 129 alin.(2) lit. b), alin.(4) lit. d), art. 139 alin.(3) lit. e) coroborat cu art. 196
alin.(1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
HOTĂRĂSTE:
Art.1 Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) i indicatorii
tehnico-economici pentru proiectul „Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a
energiei la blocurile de locuit din municipiul Slatina" - Reabilitare termica, bloc 4TCI, sc. A,
str. Arcului, conform anexei nr.1, parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre se va aduce la cunoştinţă publică pe pagina de internet a Primăriei
Municipiului Slatina şi se comunică la:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Olt;
- Primarului Municipiului Slatina;
- Serviciul Lucrări
- Direcţia Eco 1 Financiar Contabilitate;
- Directia A lyto m.
ş
Preşe Contrasemnează,
POPA Secretar general al municipiului Slatina
Mihai Ion IDITA`
Hotărărea a fost adoptată cu 18 voturi „PENTRU".
18 - consilieri prezenţi
3 - consilieri absenţi
21 - consilieri în funcţie.
:. Consiliul local al municipiului Slatina
Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080, tel. 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336
e-mail: office primariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro
Anexa nr.1 la HCL nr.308/08.09.2022
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO — ECONOMICI
DENUMIREA INVESTIŢIEL Aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie
(DALD şi indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării
inteligente a energiei la blocurile de locuit din municipiul Slatina" - Reabilitare termica, bloc 4TCI, sc.
A, str. Arcului.
BENEFICIARUL INVESTIŢIEL Consiliul Local al Municipiului Slatina
valori inclusiv TVA
1. Valoarea totala a investitiei 1.084.968,65 lei
din care
- constructii montaj (C+M) 956.268,53 lei
2. Esalonarea investitiei
Anul I (INV/C+M) 1.084.968,65 lei /956.268,53 lei
3. Durata de executie a lucrarilor de interventie: 12 luni
4. Capacitatii (in unitati fizice)
• Numar apartamente: 20
• Regim de inaltime: S+P+4E
Presed
POPA
\
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.