20 februarie 2019 · Inițiator: viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr
HCL 30/2019 Slatina adoptată
Acordul în vederea alipirii la imobilul - Strada Văilor a două imobile - terenuri adiacente, ce aparțin domeniului public al municipiului Slatina
Pe scurt
Consiliul Local Slatina aprobă acordul pentru alipirea la imobilul situat pe strada Văilor a trei terenuri aflate în domeniul public al orașului, prin unirea lor într-un singur amplasament de 11.929 mp. Aceasta înseamnă că terenurile adiacente vor fi trecute în proprietatea orașului ca un singur obiect, ceea ce va facilita gestionarea, planificarea urbană și eventuale intervenții de utilități sau dezvoltare. Pentru locuitori, consecințele sunt în principal administrative și patrimoniale: nu se modifică drepturile private existente în mod direct, dar orașul va gestiona terenul ca o unitate, iar eventualele lucrări se vor decupla în funcție de planuri viitoare ale administrației.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se dă acordul de principiu în vederea alipirii la imobilul - strada Văilor cu suprafaţă măsurată de 9062 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 59453 a UAT Slatina, a două imobile - terenuri adiacente, ce aparţin domeniului public al municipiului Slatina, imobilele ce fac obiectul alipirii. fiind identificate asttel
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Vailor, Vailor: 135 Alin. 1 Lit. B, Vailor: - Referatul, Vailor: - Cartea Funciara.
Consiliul Local al Municipiului Slatina
Strada M. Kogălniceanu nr. 1. Slatina. Olt, 230080
telefon 0249/439377. 439233 fax: 0249/439336
„e-mail: office d primariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro_
Nr. 30/20.02.2019
HOTĂRÂRE
Referitoare la: acordul în vederea alipirii la imobilul - strada
adiacente, ce aparţin domeniului public al municipiului Slatina
ăilor, a două imobile - terenuri
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa de îndată din data de 20.02.2019
Având în vedere:
- iniţiativa viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr. 14205/20.02.2019;
- referatul de specialitate nr. 2310/20.02.2019, al Direcţiei Administrare Patrimoniu — Biroul Evidenţă Domeniu Public
şi Privat.
- Hotărârea Consiliului Local Slatina nr. 27/05.02.2019 prin care a fost incluse în inventarul bunurilor ce aparțin
domeniului public al municipiului Slatina, două imobile terenuri, adiacente străzii Văilor:
- Cartea Funciară nr. 59453 a UAT Slatina, în care este înscris imobilul — strada Văilor cu număr cadastral 59453,
avand suprafaţa măsurată de 9062 mp:
- Cartea Funciară nr. 59895, în care este înscris imobilul — teren în suprafaţă de 1163 mp, cu număr cadastral 59895 ,
situat în Slatina, strada Văilor:
- Cartea Funciară nr. 59896, în care este înscris imobilul — teren în suprafaţă de 1704 mp, cu număr cadastral 59896,
situat în Slatina, strada Văilor:
- referatul nr. 9770/15.02.2019 al OCPI Olt, de admitere a alipirii imobilelor cu numerele cadastrale 59453; 59895;
5989, situate în municipiul Slatina, strada Văilor:
- certificatul de urbanism nr. 109/14.02.2019 eliberat în scopul alipirii imobilelor identificate cu numerele cad
59453; 59895; 59896, situate în municipiul Slatina, strada Văilor, ce aparţin domeniului public al municipiului Slatina;
- planul de amplasament şi delimitare a imobilului — teren în suprataţă de 11929 mp, rezultat în urma alipirii imobilelor
dastrale: 59-53; 59895; 59896, situate în municipiul Slatina. strada Văilor:
135 alin. 1 lit. b) din anexa la Ordinul nr. 700/2014 pentru aprobarea
iere în evidențele de cadastru şi carte funciară;
- avizul Comisiei juridice şi de iplină din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina.
În conformitate cu dispoziţiile art. 36 (2), lit. e) coroborate cu dispoziţiile art. 115 alin. 1 lit. b” şi art. 45(3) din
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
ale:
cu numerele
- dispozitiile 132 alin. (1),(2) şi(
Regulamentului de avizare, recepți
Art. 1. - Se dă acordul de principiu în vederea alipirii la imobilul - strada Văilor cu suprafaţă măsurată de 9062 mp,
înscris în Cartea Funciară nr. 59453 a UAT Slatina, a două imobile - terenuri adiacente, ce aparţin domeniului public al
municipiului Slatina, imobilele ce fac obiectul alipirii. fiind identificate asttel:
- imobilul - swada Văilor, înscris în Cartea Funciară nr.39453 a UVAT Slatina, cu număr cadastral 59453, având
suprafaţa măsurată de 9062 mp:
- imobilul - teren în suprafață măsurată de 1163 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 39895 a UAT Slatina, cu număr
cadastral 59895, situat în Slatina, strada Văilor;
- imobilul - teren în suprafață măsurată de 1704 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 39896 a UAT Slatina, cu număr
cadastral 59896, situat în Slatina, strada Văilor;
în urma alipirii rezultând un singur corp de proprietate - imobilul — strada Văilor în suprafață totală măsurată de
11929 mp, identificat cu număr cadastral 59911
Art. 2. - Directorul executiv al Direcţiei Administrare Patrimoniu, va semna la notarul public, actul de alipire a
imobilelor — terenuri, menţionate la art. 1 din prezenta hotărâre.
Art. 3. - Prezenta hotărâre se comunică la:
- Instituţia Prefectului - Judetul Olt:
- Primarul Municipiului Slatina:
- Direcţia Administrare Patrimoniu.
Avizat de legalitate
Preşedinte de şedinţă, Secretarul municipiului $ Slatina,
POPESCU ro Raluc:
Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi „PENTRU”
17 - consilieri prezenţi
4 - consilieri absenţi
21 - consilieri în funcţie.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.