Atribuirea în folosință gratuită către S.C. CEZ Distribuție S.A. Slatina a obiectivului ”Extindere rețea de energie electrică de 0.4 KV ce aparține domeniului public al municipiului Slatina situată pe Strada…
Pe scurt
Slatina atribuie gratuit SC CEZ Distribuție SA dreptul de folosință a unui obiectiv de investiții: extinderea unei rețele electrice de 0,4 KV pe strada Meșteșugarilor, aflată în domeniul public. Atribuirea se realizează printr-un contract de comodat pe durata existenței rețelei, iar Primarul va semna contractul în termen de 30 zile de la adoptare. Concret pentru locuitori: rețeaua va funcționa în folosul orașului fără chirie pe termen lung, iar detaliile tehnice sunt prevăzute în Anexa 1 a hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba atribuirea spre folosinta gratuita catre S.C CEZ Distributie S.A Slatina, a obiectivului "Extindere retea de energie electrica de 0.4 KV ce aparține domeniului public al municipiului Slatina situata pe strada Mestesugarilor”, cu caracteristicile tehnice cuprinse in Anexa 1, ce face parte integranta prin prezenta hotarare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Mestesugarilor”.
Hotărârea nr. 30 din 2014 a Consiliului Local Slatina
Titlu oficial
Atribuirea în folosință gratuită către S.C. CEZ Distribuție S.A. Slatina a obiectivului ”Extindere rețea de energie electrică de 0.4 KV ce aparține domeniului public al municipiului Slatina situată pe Strada Meșteșugarilor”
Consiliul Local al municipiului Slatina
Judetul Olt-Romania
str. M. Kogalniceanu nr.1, Slatina, Olt, 230080,tel. 0249/439233 ; 439182
Fax : 0249/4317081
Nr.30/21.01.2014
HOTĂRĂȘTE
Referitor la: atribuirea spre folosinta gratuita catre S.C. CEZ Distributie S.A Slatina a
obiectivului "Extindere retea de energie electrica de 0.4 KV ce apartine domeniului public al
municipiului Slatina situata pe strada Mestesugarilor”.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA întrunit in şedinţa extraordinară din
data de 21.01.2014
Având in vedere:
- Referatul de specialitate nr.77/14.01.2014 al Directiei Administrarea Strazilor si Iluminatului
Public;
- Expunerea de motive nr. 3348/14.01.2014
- solicitarea nr. 2593/07.12.2012 a cetatenilor cu domiciliul in Slatina, str. Mestesugarilor;
- procesele verbale de receptie la terminarea lucrarilor nr.1946/25.1 1.2013 si 1984/13.12.2013:
- anexa nr.] ce cuprinde caracteristicile tehnice ale retelei;
- dispozitiile anexei nr.2, art. 4, alin. 3 din regulamentul privind racordarea utilizatorilor la retelele
electrice de interes public aprobat prin H.G nr.90/2008;
- avizul favorabil al Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina;
In conformitate cu prevederile art.36 alinS,lit. a coroborate cu art. 45 alin(3) din Legea nr.
215/2001 privind administratia publica locala, republicata cu modificarile si completarile ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.1. Se aproba atribuirea spre folosinta gratuita catre S.C CEZ Distributie S.A Slatina, a
obiectivului "Extindere retea de energie electrica de 0.4 KV ce aparține domeniului public al municipiului
Slatina situata pe strada Mestesugarilor”, cu caracteristicile tehnice cuprinse in Anexa 1, ce face parte
integranta prin prezenta hotarare .
Art.2. Atribuirea in folosinta gratuita a obiectivului de investitii mentionat la art.1. din hotarare se
face pe baza contractului de comodat, incheiat pe durata existentei retelei de energie electrica.
Art.3. Directia Administrarea Strazilor si Iluminatului Public va incheia contractul de comodat
privind atribuirea in folosinta gratuita a obiectivului de investitii mentionat la art. din prezenta hotarare, in
termen de 30 zile de la adoptarea prezentei hotarari.
Art.4. Se imputerniceste Primarul municipiului Slatina sa semneze contractul de comodat cu S.C
CEZ Distributie S.A Slatina.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunica la :
- Institutia Prefectului Judeţul - Olt;
-Primarul municipiului Slatina;
- Directia Administrarea Strazilor si Iluminatului Public;
-S.C CEZ Distributie S.A-Slatina.
Avizat de legalitate
Secretarul Municipj
Mihai-lon
Consiliul Local al municipiului Slatina
str. M. Kogalniceanu nr.1, Slatina, Olt, 230080,tel. 0249/439233 ; 439182
Fax : 0249/4317081
ANEXA la HCL nr.30/21.01.2014
„ Stalpi SC 10002 in fundatie turnata -3 buc;
. Stalpi SC 10005 in fundatie turnata -2 buc;
. Conductor torsadat tip T2X95OLAL+3X95 -220m;
. Priza de pamant 10 OHMI -2 buc;
. Conectori de tensiune -4 buc;
. Descarcatori de joasa tensiunecu disconectori -4 buc.
. Legaturi sustinere -3buc;
. Legaturi intindere -lbuc;
. Legaturi terminale -2buc.
l
2
3
4
5
6
7
8
9
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.