31 august 2018 · Inițiator: viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr
HCL 237/2018 Slatina adoptată
Însușirea propunerii de concesionare a terenului în suprafață de 75359 mp, situat în intravilanul municipiului Slatina, Strada Tunari nr. 1, ce aparține domeniului public al municipiului Slatina
Pe scurt
Consiliul Local Slatina a decis să accepte propunerea de concesionare a unui teren în suprafață de 75.359 mp, situat pe strada Tunari nr. 1, din domeniul public al municipiului Slatina. Concesiunea vizează realizarea unui ansamblu comercial multifuncțional, în conformitate cu planurile urbanistice și certificatul de urbanism emis în acest scop, iar rezultatul pentru localnici poate însemna posibilitatea dezvoltării unei noi zone comerciale, cu impact asupra amenajării zonei și a eventualelor beneficii economice. Detaliile privind termenele, investiția și condițiile exacte ale concesiunii vor fi stabilite în documentele ulterioare ale contractului de concesiune.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se însuşeşte propunerea formulată de un investitor interesat, privind concesionarea terenului în suprafață de 75359 mp, situat în intravilanul municipiului Slatina, strada Tunari nr. 1, ce aparţine domeniului public al municipiului Slatina, având număr cadastral 59523, identificat prin vecinătăţile
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Tunari.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Consiliul Local al Municipiului Slatina
Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080
telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336e-mail:
office(coprimariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro ROMÂNIA
Nr.237/31.08.2018
HOTĂRÂRE
Referitoare la: însuşirea propunerii de concesionare a terenului în suprafaţă de 75359 mp, situat
în intravilanul municipiului Slatina, strada Tunari nr. 1, ce aparţine domeniului public al
municipiului Slatina
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa ordinară din data de
31.08.2018.
Având în vedere:
- iniţiativa viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr. 70320/27.08.2018;
- referatul de specialitate nr. 8570/27.08.2018 al Direcţiei Administrare Patrimoniu — Biroul Evidență Domeniu
Public și Privat;
- Hotărârea Consiliului Local al municipiului Slatina nr. 93/12.04.2018, privind includerea în inventarul
bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Slatina, a imobilului 539 parţial, situat în Slatina. strada
Tunari nr. | preluat în patrimoniul public al municipiului Slatina potrivit H.G. nr. 43/2018;
- faptul că imobilul — teren în suprafaţă totală de 75359 mp, situat în municipiul Slatina, strada Tunari nr. 1,
identificat cu număr cadastral 59523, a rezultat din alipirea imobilelor cu numerele cadastrale:58674,; 58678;
59316; 59317, ce aparțin domeniului public al municipiului Slatina;
- prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 43/2018 privind transmiterea unor părți din imobilul 539 din
domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului
Slatina, judeţul Olr, şi pentru modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.703/2006 pentru aprobarea
inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;
- Planul Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Slatina nr.71/20.02.2014;
- Planul Urbanistic General şi Regulamentul Local de Urbanism aprobate prin Hotararea Consiliului Local
Slatina nr. 140/25.05.2016;
- scrisoarea de intenţie formulată de un investitor interesat de a concesiona o suprafață de teren de 75359 mp,
situat în municipiul Slatina, strada Tunari nr. 1, în vederea realizării obiectivului de investiţii: "Ansamblu
comercial multifuncțional ”;
- certificatul de urbanism nr. 660/22.08. 2018 eliberat în scopul concesionării terenului în suprafață de 75359
mp, situat în municipiul Slatina, strada Tunari nr. 1;
- dispoziţiile art. 866 şi art. 871din Noul Cod Civil;
- prevederile art. 9 alin. 1 şi alin. 2, art. 10 alin. 1 şi art. 12 alin. 1 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul
juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007;
- prevederile H.G. nr.168/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 54/2006;
- avizul favorabil al comisiei juridice şi de disciplină din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina,
În conformitate cu prevederile art. 36 (5), lit.”a” şi art. 123 al. (1) şi al. (2) coroborat cu art. 45 (1), (3) şi
art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE :
Art. 1. Se însuşeşte propunerea formulată de un investitor interesat, privind concesionarea terenului în suprafață
de 75359 mp, situat în intravilanul municipiului Slatina, strada Tunari nr. 1, ce aparţine domeniului public al
municipiului Slatina, având număr cadastral 59523, identificat prin vecinătăţile:
- N — teren domeniu public (imobilul cu număr cadastral 58675); - S — imobile cu numerele cadastrale:
50481,;58774;58775; 52149;52147, - E — strada Artileriei (nr. cadastral 57254) şi imobile cu numerele cadastrale:
58774; 58775; 52149;52147; - V- strada Tunari cu număr cadastral 57807 şi imobil cu nr. cadastral 50481,
şi se aprobă iniţierea procedurii de concesionare a terenului, prin elaborarea studiului de oportunitate, pentru
concesionarea terenului în scopul realizării obiectivului de investiţii: "Ansamblu comercial multifuncțional în
municipiul Slatina, jud. Ol”, întocmirea caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire.
1
Art. 2. Serviciul Public - Direcţia Administrare Patrimoniu, va proceda la elaborarea studiului de oportunitate,
întocmirea caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire privind concesionarea terenului în suprafață de 75359
mp, situat în intravilanul municipiului Slatina, strada Tunari nr. 1, care vor fi supuse aprobării Consiliului Local
Slatina.
Art. 3. - Prezenta hotărâre se comunică la:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Olt;
- Primarul Municipiului Slatina;
- Direcţia Administrare Patrii
Avizat de legalitate,
Secretarul municipiului Slatina
Mihai - loh IDIŢA
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi „PENTRU”.
19 - consilieri prezenţi
2 - consilieri absenți
21 - consilieri în funcţie.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.