14 iulie 2015 · Inițiator: Viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr
HCL 236/2015 Slatina adoptată
Vânzarea apartamentului ANL situat în Municipiul Slatina, Strada Armoniei, nr. 4, bl. 4, sc. A, ap. 3, către domnul [NUME
Pe scurt
Se decide vânzarea unui apartament ANL situat pe Strada Armoniei nr. 4 din Slatina către domnul [NUME], în baza unui contract de închiriere existent și a cadrului legal aferent locuințelor pentru tineri administrate de ANL. Pentru locuitori înseamnă că spațiul va fi transferat din închiriere în proprietate, la valoarea stabilită de norme (membră din Ordin și HG-uri) și în condițiile legale de vânzare, cu eventuale termene sau proceduri stabilite de aceste reglementări. Practic, proprietatea trece din administrarea publică în cea privată, iar noul drept de proprietate devine efectiv după finalizarea formalităților.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Armoniei.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.
Consiliul Local al Municipiului Slatina
Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080
telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336
e-mail: office(GOprimariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro GuaurTr
Certificat Nr.289
150 9001
DR Nr. 236/14.07.2015
HOTARARE
Privind: vânzarea apartamentului ANL situat în Municipiul Slatina , strada Armoniei
nr.4, î "3, către domnul [NUME]
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa ordinară din data de
14.07.2015
Având în vedere:
- iniţiativa Viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr. 66526/07.07.2015;
- referatul de specialitate nr. 66527/07.07.2015 al Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi
Privat:
- cererea domnului [NUME], înregistrată la Direcţia Administrarea Domeniului Public şi
Privat sub nr. 50392/20.05.2015;
- contractul de închiriere nr.1808/01.11.2006 având ca obiect închirierea către domnul [NUME] a apartamentului |] din cadrul blocului situat în Slatina, strada Armoniei nr. 4;
- Cartea funciară nr. 52932-C1-U3, în care este înscris imobilul — apartament nr. | din cadrul blocului
situat în Slatina, strada Armoniei nr. 4;
- dispoziţiile H.G. nr. 77/2011 pentru stabilirea regimului juridic al unor locuinţe pentru tineri,
destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional şi aflate în administrarea
consiliilor locale, precum şi a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998
privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, referitoare la administrarea şi vânzarea acestora;
- dispoziţiile art. 10, alin.(1), alin. (2) lit. sa” - „d”, „f”, »g", alin. 25, alin.(3) din Legea nr.
152/1998 privind înființarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare ;
- dispoziţiile art. 19 alin. (1), (2) lit.a”, (4),(5),(8),(9),(10) şi art.19 din H.G. nr. 962/2001 privind
aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, cu
modificările şi completările ulterioare;
- anexa nr.16 din Norma metodologică de punere în aplicare a Legii nr. nr. 152/1998 privind
înființarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
- Ordinul nr.1391/2014 al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice privind
stabilirea valorii de înlocuire pe metru pătrat, pentru anul 2014, în vederea vânzării locuinţelor pentru
tineri;
- prevederile art. 14 din Ordinul nr.3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice;
- dispoziţiile art. 1650, alin.(1), art. 1652 din Noul Cod Civil, aprobat prin Legea nr. 287/2009, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local al municipiului Slatina nr. 496/15.12.2014;
- procesul - verbal al Comisiei numită prin Dispoziţia Primarului municipiului Slatina nr.
982/02.06.2015;
- dispoziţiile art. 123 alin.(1) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- avizul favorabil al Comisiei Juridice şi de Disciplină şi al Comisiei de Buget — Finanţe din cadrul
Consiliului Local al Municipiului Slatina
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2), lit.c”, alin (5) lit. „„b” coroborat cu art. 45 alin.(3)
şi art. 115 alin. (1) lit. „„b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu
modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art, 1. — Se aproba vânzarea apartamentului ANL situat în Municipiul Slatina, strada Armoniei nr.4,
E e ', Jud.Olt, înscris în Cartea Funciară nr. 52932 —C1-U3 a UAT Slatina, cu număr
cadastral 52932-C/-U3, în suprafaţă utilă totală de 40,26 mp şi suprafaţă construită de 32,76 mp,
compus din: - cameră de zi - Su= 15,13 mp; - bucătărie — Su=12,06 mp; - baie - Su = 4,80 mp; - hol —
Su=3,0 mp; hol intrare Su =5,27 mp; Balcon - Su=4,76 mp, căruia îi revine cota indiviză de
2,0226% ( 23,38 mp) din părțile de folosinţă comună din imobil, cu drept de coproprietate;
către domnul [NUME] - identificat cu C.I. Seria nr. eliberată de SPCLEP
Slatina la data de 03.01.2007, având CNP nr. „ în calitate de chiriaş, titular al
contractului de închiriere nr. 1808/01.11.2006 .
Art. 2. - (1) - Se aprobă preţul de vânzare al apartamentului menţionat la art. 1 din prezenta hotărâre,
de 20.683,57 euro, compus din:
- valoare de vânzare apartament 20.478,79 euro
- comision 1% - 204,78 euro
stabilit potrivit fişei de calcul - anexă parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) — Preţul de vânzare se va achita integral de cumpărător, la data încheierii contractului de
Vânzare-cumpărare, din surse proprii ale beneficiarului.
Plata se va face în echivalent lei, la cursul de schimb leu/euro comunicat de BNR. la data
plății.
Art.3. - Se aproba atribuirea către cumparator, a cotei parti din terenul aferent locuintei, in suprafata de
15,81 mp, cu drept de folosinta pe durata existentei constructiei.
Art. 4. - (1) - Contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului ce face obiectul prezentei hotărâri, se
va încheia în formă autentică la notarul public, în termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri.
(2) - Cheltuielile notariale legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, vor
fi suportate de cumpărător.
Art.5.- Primarul Municipiului Slatina, prin persoana împuternicită prin dispoziţie, va semna la
notarul public, contractul de vanzare-cumpărare a apartamentului situat în municipiul Slatina,
str.Armoniei nr.4, 1, parter, jud.Olt.
Art.6. - (1) - Apartamentul vândut potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri, nu poate face
obiectul unor acte de dispoziţie între vii pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii acestuia de
cumpărător.
(2) - Această interdicţie se va consemna la înscrierea dreptului de proprietate în cartea
funciară în condiţiile legii.
Art. 7. - Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Slatina, conform prevederilor
art.10 alin (3) din Legea nr.158/1998 privind înființarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu
modificările şi completările ulterioare, va vira suma totală de 20.683,57 euro obținută din vânzarea
apartamentului A.N.L. ce face obiectul vânzării potrivit prezentei hotărâri, astfel:
(1)-Suma de 20.478,79 euro reprezentand valoarea de vanzare a apartamentului ANL se va
încasa initial in contul Municipiului Slatina, apoi se va vira in contul Agentiei Nationale pentru Locuinte
in vederea finantarii programului de locuinte pentru tineri;
(2)-Suma de 204,78 euro, reprezentand comisionul de 1% aplicat asupra valorii de vanzare a
apartamentului ANL, se va vira în contul Primariei Municipiului Slatina, deschis la Trezoreria
Municipiului Slatina, şi se constituie venit al bugetului local al municipiului Slatina.
Art.8. - Prezenta hotărâre se comunică la:
- Instituţia Prefectului Judeţului Olt;
- Primarul municipiului Slatina;
- Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat;
- Domnul [NUME] — cu domiciliul în [ADRESĂ]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.