26 iulie 2022

HCL 230/2022 Slatina adoptată

Darea acordului pentru edificarea unei construcţii de către Simion Ghiţă Denisa Gabriela şi Simion Marius Costinel, pe terenul situat în municipiul Slatina, strada Recea, nr. 29, la distanţa faţă de limita de vecinătate de pe latura de sud, cu derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism

Denumire
Hotărârea nr. 230 din 2022 a Consiliului Local Slatina
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
230 / 2022
Data
26 iulie 2022
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă acordul pentru ca Simion Ghiţă Denisa Gabriela şi Simion Marius Costinel să ridice o construcţie pe terenul din Slatina, strada Recea nr. 29, respectând distanţa faţă de limita de vecinătate de pe latura de sud şi cu derogare de la normele de urbanism. În practică, locuitorii vor ști că se poate construi în acel amplasament, iar decizia poate influenţa vibrațiile, zgomotul și traficul în zona respectivă în funcție de folosirea viitoarei clădiri, plus eventual necesitatea respectării termenele și condițiilor din autorizația de construire. Rezultatul depinde de respectarea cerințelor legale, iar orice modificare viitoare ar necesita noi avize și notificări.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se dă acordul de principiu, pentru edificarea unei construcţii de către Simion Ghiţă Denisa Gabriela şi Simion Marius Costinel, pe terenul 1n suprafaţă de 1600 mp, aferent imobilului situat in municipiul Slatina, strada Recea, nr. 29, jud. Olt, deţinut în proprietate, inscris în Cartea Funciară nr. 59999 a UAT Slatina, identificat cu număr cadastral 59999, la distanţa de 2,0 metri, faţă de limita de vecinătate din partea de sud, pe care se Invecinează cu domeniul public al municipiului Slatina (strada Recea), prin derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Consiliul Local al Municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080 telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 e-mail: office(@,primariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro Nr. 230/26.07.2022 HOTĂRÂRE Referitoare la: darea acordului pentru edificarea unei construcţii de către Simion Ghiţă Denisa Gabriela şi Simion Marius Costinel, pe terenul situat în municipiul Slatina, strada Recea, nr. 29, la distanţa faţă de limita de vecinătate de pe latura de sud, cu derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, 'intrunit 1n şedinţa ordinară din data de 26.07.2022. Având în vedere: - iniţiativa Primarului Municipiului Slatina prin referatul de aprobare nr.84000/18.07.2022 la proiectul de hotără're nr. 218/18.07.2022; - nota de fundamentare nr. 7931/18.07.2022 a Direcţiei Administrare Patrimoniu — Biroul Evidenţă Domeniu public şi Privat; - raportul de specialitate nr.84008/18.07.2022 al Compartimentului juridic, contencios; - cererea d-nei Simion Ghiţă Denisa Gabriela Inregistrată. la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr. 7375/01.07.2022; - contractul de vanzare autentificat sub nr. 1272/29.03.2019 de Notar public — Rodica Buicescu; - Cartea Funciară nr. 59999 a U.A.T. Slatina, 'in care este Inscris terenul 'in suprafaţă de 1600 mp, situat 1n municipiul Slatina, strada Recea, nr. 29; - planul de situaţie privind amplasarea construcţiei pe terenul 1n suprafaţă de 1600 mp, situat 'in municipiul Slatina, strada Recea, nr. 29; - certificatul de urbanism nr: 124/15.02.2022 eliberat 'in scopul obţinerii autorizaţiei de construire pentru edificarea unei construcţii pe terenul situatin municipiul Slatina, strada Recea, nr. 29; - prevederile PUG şi Regulamentului Local de Urbanism, al municipiului Slatina; - dispoziţiile art. 612 din Noul Cod Civil, referitor la distanţa minimăIn construcţii; - avizul favorabil al Comisiei pentru amenajarea teritoriului şi urbanism şi al Comisiei juridice şi de disciplină din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina, 1n conformitate cu prevederile 129 alin. (14) coroborate cu prevederile art. 139 alin. 1 şi art. 196 alin. 1 lit "a" din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare HOTĂRĂŞTE: Art. 1. - Se dă acordul de principiu, pentru edificarea unei construcţii de către Simion Ghiţă Denisa Gabriela şi Simion Marius Costinel, pe terenul 1n suprafaţă de 1600 mp, aferent imobilului situat in municipiul Slatina, strada Recea, nr. 29, jud. Olt, deţinut în proprietate, inscris în Cartea Funciară nr. 59999 a UAT Slatina, identificat cu număr cadastral 59999, la distanţa de 2,0 metri, faţă de limita de vecinătate din partea de sud, pe care se Invecinează cu domeniul public al municipiului Slatina (strada Recea), prin derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism. Art.2. - (1) - Primarul Municipiului Slatina, prin persoana fmputemicită prin dispoziţie, va semna la notarul public Inscrisul autentic ce se va Incheia potrivit prevederilor art. 612 din Noul cod civil, 'in termen de 60 zile de la data prezentei hotărari. (2) - Cheltuielile notariale legate de incheierea 'inscrisului autentic, vor fi suportate de Simion Ghiţă Denisa Gabriela şi Simion Marius Costinel. Art.3. - Prezenta hotărâre se va aduce la cunoştinţă publică pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Slatina şi se comunică la: - histituţia Prefectului - Judeţul Olt; - Primarul Municipiului Slatina; - Direcţia Administrare Patrimoniu; - Simion Ghiţă Denisa Gabriela şi Simion Marius Costinel, cu domiciliul 1n municipiul Slatina, strada Elena Doamna nr. 11, bloc 11, sc. A, et. 5, ap. M3, jud Olt. Contrasemneaz'ă, Secretar general al municipiului Slatina Mihai - IoL IDITA ptată cu 18 voturi „PENTRU". 18 - consilieri prezenţi ţl 3 - consilieri absenţi 21 - consilieri 1n funcţie.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă