27 mai 2025

HCL 215/2025 Slatina adoptată

Modificarea și completarea Regulamentului privind amplasarea de terase sezoniere de alimentație publică pe domeniul public sau privat al municipiului Slatina, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 185/2022

Denumire
Hotărârea nr. 215 din 2025 a Consiliului Local Slatina
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
215 / 2025
Data
27 mai 2025
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Pe scurt

Se modifică și completează Regulamentul privind amplasarea teraselor sezoniere de alimentație publică pe domeniul public sau privat al municipiului Slatina, astfel încât să se actualizeze condițiile, condițiile de amplasare, autorizările și supravegherea acestora. Pentru locuitori înseamnă că regulile privind unde și cum pot fi deschise terasele, cât plătesc, termenele de autorizare și perioadele de funcționare pot suferi modificări, iar autoritățile vor aplica norme mai clare privind igiena, siguranța și mediul. Practic, vor apărea eventuale schimbări în zonele eligibile, în procedurile de obținere a avizelor și în responsabilitățile comercianților care operează terasele.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Consiliul Local al municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080, telefon. 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 e.-mail: office(4rimarias1atina.ro site:www.primariaslatina.ro Nr. 215/27.05.2025 HOTĂRÂRE Referitoare la: nzodifIcarea şi completarea Regulamentului privind amplasarea de terase sezoniere de alimentaţie publică pe domeniul public sau privat al municipiului Slatina, aprobat prin HCL nr. 185/2022. CONSILIUL LOCAL AL MUNICIP1ULUI SLAT1NA, Intrunit în şedinţa ordinară din data de 27.05.2025. Având in vedere: - Iniţiativa Primarului municipiului Slatina prin referatul de aprobare nr.52892/26.05.2025 la proiectul de hotărâre; - Referatul de propunere nr. 52891/26.05.2025 al Direcţiei Arhitect Şef, Serviciul Urbnism, - Raportul de specialitate al Compartimentului Juridic, Contencios nr.52898/26.05.2025; - Raportul de specialitate nr.52901/26.05.2025 Intocmit de către Direcţia Arhitect Şef, Serviciul Urbanism; - Prevederile art. 6, alin. (1). si (2) din 0.G nr. 99/ 2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, aprobata prin Legea nr. 650/2002, cu modificările şi completările ulterioare; - H.G nr. 333/2003- pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a 0.G nr. 99/2000; - 0.G nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Prevederilor art. 3, alin. (1), lit. h) si art. 3, alin. (2), coroborat cu prevederile Anexei nr. 2 referitor la construcţiile cu caracter provizoriu din Legea nr. 50/ 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii,; - O.U.G nr. 195/ 2005 privind protecţia mediului; - 0.M.S nr. 119/ 2014 pentru aprobarea Normelor de igiena si sănătate publica privind mediul de viaţă al populaţiei, - Avizul favorabil al Comisiei privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanism, Juridică şi de Disciplină din cadrul Consiliului Local al municipiului Slatina; - Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c) şi alin. (7) lit. k) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ; - Prevederile Art. 7, A1in.(2) din Codul Civil al României, adoptat prin Legea 287/2009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, - Prevederile Art. 240, A1in.(1) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, - Prevederile Art. 27 şi Art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind fmanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, - Prevederile Art. 59, 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, in temeiul prevederilor art.139, alin (3), lit. g), art. 140, alin. (1) si art. 196, alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art. I: Se va elimina punctul 5 din Capitolul 1-Dispoziţii generale din HCL nr. 185/2022; Art. H: Se modifică şi se completează Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea teraselor sezoniere de alimentaţie publică pe domeniul public şi privat al municipiului Slatina, aprobat prin HCL nr. 185/2022, prin integrarea Capitolului 51 după Capitolul 5, după cum urmează: Capitolul 5 — Amplasarea temporară a mobilierului urban uşor fără lucrări de construire 51.1 Amplasarea temporară pe domeniul public a mobilierului urban uşor, precum mese, scaune, umbrele şi alte dotări similare aferente teraselor sezoniere, care nu implică realizarea de lucrări de construire, se realizează fa'ră necesitatea obtinerii unei autorizaţii de construire, in conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 51.2 Pentru astfel de amplasamente, operatorul economic are obligaţia de a obţine un aviz de amplasare emis de compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Slatina, 'in baza unei cereri scrise Insoţite de documentaţia tehnică necesară (plan de situatie, schiţă de amplasament, fotografii ale zonei, etc.), Anexa nr.1 la prezenta hotărke. 51.3 Avizul de amplasare constituie document justificativ pentru Incheierea unui contract de 'inchiriere a suprafeţei ocupate cu compartimentul responsabil cu administrarea domeniului public, 'in conformitate cu prevederile legale şi hotărârile Consiliului Local 1n vigoare. 51.4 Amplasarea mobilierului urban uşor se poate realiza doar după obţinerea Avizului de amplasare, Incheierea contractului de Inchiriere şi plata taxelor aferente, stabilite prin hotărkile Consiliului Local privind modalitatea de ocupare temporară a domeniului public. 51.5 Nerespectarea condiţiilor prevăzute 1n avizul de amplasare sau ocuparea neautorizată a domeniului public atrage răspunderea contravenţională, conform legislaţiei în vigoare şi regulamentelor locale aplicabile. 51.6 Prevederile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile Codului Administrativ şi ale legislaţiei privind administrarea domeniului public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale. Art. Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contraventionala cuprinsă între 2000 lei şi 2500 lei, sancţiunea fiind aplicată de către Serviciul Public Poliţia Locală; Art. IV: Se aprobă anexele nr. 1, 2 ca parte integrantă din prezenta hotărâre; Art. V: Celelalte prevederi ale HCL nr. 185/2022 rămân neschimbate. Art. VI Prezenta hotarâre se va aduce la cunoştinţă publică pe pagina de internet a Primăriel municipiului Slatina şi se comunică la: Instituţia Prefectului - Judeţul Olt; Primarul municipiului Slatina; Direcţia Arhitect Şef, Serviciul Urbanism, amenajarea teritoriului.; Direcţia Administrare Patrimoniu; Poliţia Locală Slatina, Compartiment Disciplina 1n construcţii, Afişaj stradal, Activităţi comerciale şi Protecţia mediului; Direcţia Generală Economică. Contrase ii i ază, Secretar general al i unicipiului Slatina Mia Ion IDITA Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi „PENTRU". 19 - consilieri prezenţi 2 - consilieri absenţi 21 - consilieri 1n funcţie. PS — 03/F5 Anexa nr.1 Model cerere pentru aviz de amplasare mobilier urban uşor Către: Primăria Municipiului Slatina, Serviciul Urbanism Subsemnatul(a) , 1n calitate de reprezentant legal al societăţii , cu sediul 1n , CUI , telefon , e-mail , solicit emiterea avizului de amplasare a mobilierului urban uşor aferent terasei sezoniere situate pe domeniul public al municipiului Slatina 1n următoarea locaţie: Anexez prezenta cerere următoarele documente: - Plan de situaţie; - Schiţă de amplasament; - Fotografii ale zonei; - Copie CUI; - Dovada deţinerii unui spaţiu de alimentaţie publică adiacent; -Situaţia juridică a suprafeţei ce se doreşte a fi inchiriată. Data: Semnătura: Anexa nr.2 Model Aviz de amplasare AVIZ DE AMPLASARE NR În baza cererii nr din data de , se avizează favorabil amplasarea temporară a mobilierului urban uşor (mese, scaune, umbrele etc.) apartinând societătii , cu sediul 1n , CUI locatia ,In perioada , pe o suprafată totală de mp. Amplasarea se va realiza cu respectarea: - Planului de situatie avizat; - Regulamentului aprobat prin HCL nr. 185/2022, cu completările ulterioare; - Conditiilor stabilite de Directia Administrare Patrimoniu şi Directia Arhitect Sef, Serviciul Urbanism. Prezentul aviz este valabil doar insotit de contractul de Inchiriere a domeniului public pentru anul 1n curs. Data: Primar, Secretar general al municipiului Slatina, Arhitect Sef, Sef Serviciu, intocmit,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă