9 ianuarie 2019

HCL 2/2019 Slatina adoptată

Aprobare program și cheltuire sume pentru organizarea manifestării „Gala Laureaților”, ediția a III-a, în perioada 20-24 ianuarie 2019

Pe scurt

Se aprobă organizarea manifestării „Gala Laureaților”, ediția a III-a, în perioada 20-24 ianuarie 2019, cu un program oficial și cheltuieli din bugetul local alocat pentru această acțiune. Se stabilesc categoriile de premii pentru elevi (burse de merit, premiu special de 50 lei/elev, premiu de excelență de 1.000 lei) și listele cu beneficiarii, finanțarea venind din bugetul alocat evenimentului. Pentru locuitori înseamnă: finanțarea din bani publici pentru recunoașterea meritelor elevilor, premiile se acordă pe baza listelor anexate, iar detaliile privind termenele și categoriile de premii sunt clar stabilite prin hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă programul manifestării "Gala Laureaţilor”, ediţia a l-a, organizată în perioada 20 - 24 ianuarie 2019, cu ocazia împlinirii a 651 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Slatina, conform Anexei nr. 1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 2 din 2019 a Consiliului Local Slatina
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
2 / 2019
Data
9 ianuarie 2019
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Locuri citate
M. Kogalniceanu nr. 1 (hartă)

Pe același subiect în Slatina

Documente

Text

Consiliul Local al municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080 telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 e-mail: office a primariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro Nr. 2/09.01.2019 HOTĂRÂRE Referitoare la: aprobare program şi cheltuire sume pentru organizare manifestare „Gala Laureaţilor”, ediția a III - a, în perioada 20 - 24 ianuarie 2019 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 09.01.2019 Având în vedere: - Expunerea de motive a viceprimarului municipiului Slatina înregistrată la nr. 880/07.01.2019; - Referatul Serviciului Cultură, Sport înregistrat la nr.882/07.01.2019; - Prevederile H.C.L. 157/2005 referitoare la instituire sistem local de burse de merit, modificată si completată de H.C.L. nr.167/ 30.12.2008; - Prevederile H.C.L. nr. 1/09.01.2019 referitoare la alocare sume pentru organizarea manifestării "Gala Laureaţilor ”, ediţia a Il-a, în perioada 20 - 24 ianuarie 2019. - Avizul favorabil al Comisiei de buget, finanţe; - Avizul favorabil al Comisiei pentru activităţi socio-culturale, culte si sport ; În conformitate cu prevederile art.36, alin.(1), art. 36, alin.(6), lit. „a” pet.1, 4, 5 si 6, art. 45 (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările si completările ulterioare, HOTĂRĂSTE: Art. 1 — Se aprobă programul manifestării "Gala Laureaţilor”, ediţia a l-a, organizată în perioada 20 - 24 ianuarie 2019, cu ocazia împlinirii a 651 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Slatina, conform Anexei nr. 1. Art. 2 — Se aprobă categoriile de premii care se acordă în anul 2019 din bugetul alocat pentru organizarea manifestării "Ga/a Laureaţilor”, ediţia a II-a, valoarea acestora şi listele nominale ale beneficiarilor, după cum urmează: 1) Premii pentru elevi, nominalizați în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre: 1.1. Burse de merit, acordate în baza H.C.L. nr. 157/2005 referitoare la instituire sistem local de burse de merit, modificată si completată de H.C.L. nr.167/ 30.12.2008; 1.2. Premiu special, în valoare de 50 lei/elev pentru interpreti individuali, formaţii artistice aparţinând unităţilor de învățământ, premiaţi la concursuri naţionale, precum şi elevi premiaţi în concursurile naţionale de activităţi extraşcolare; 1.3. Premiu de excelență, în valoare de 1.000 lei, pentru elevii/sportivii care, prin rezultatele de excepţie obţinute în anul 2018, contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional. 2) Premii pentru sportivii de performanţă premiaţi la Competiţiile Naţionale care îşi desfăşoară activitatea în unităţi de învăţământ/cluburi afiliate la Federaţiile Române de specialitate, recunoscute de Statul Român (Guvernul României prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice) nominalizați în Anexa nr. 3, stabilite în funcţie de performanţele obţinute în anul competiţional 2018, poziţia ocupată în clasamentele oficiale si nivelul competiţiei: 2.1. Premii la Campionate Naţionale a) Premiul I, în valoare de 200 lei/sportiv, pentru sportivii care au obţinut locul I la Campionatele Naţionale; b) Premiul II, în valoare de 160 lei/sportiv, pentru sportivii care au obţinut locul II la Campionatele Naţionale; c) Premiul III, în valoare de 130 lei/sportiv, pentru sportivii care au obţinut locul III la Campionatele Naţionale. 3) Premii pentru profesori si antrenori, stabilite pe baza criteriilor prevăzute în Anexa nr. 4, acordate persoanelor nominalizate în Anexa nr. 5. 4) Premii acordate familiilor care au împlinit 30 de ani de căsătorie în anul 2018, în valoare de 1.000 lei brut/familie, prezentate în Anexa nr. 6. Art. 3 — Se aprobă cheltuirea sumei alocată organizării manifestării „Gala Laureatilor ”, editia a IIl-a, detaliată conform Anexei nr. 7. Art. 4 - Anexele nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3 - Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de Primarul municipiului Slatina, Direcţia Generala Economică si Serviciul Cultură, Sport. Art. 6 - Prezenta hotărâre se comunică la: - Instituţia Prefectului - Judeţului Olt; - Primarul municipiului Slatina; - Viceprimarul municipiului Slatina; - Direcţia General Economică; - Serviciul Cultură, Sport. Avizat de legalitate Secretarul municipiului Slatina, Mihai - lon IDÂTA Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „PENTRU” 18 - consilieri prezenţi 3 - consilieri absenți 21 - consilieri în funcţie. Anexa nr. 1 la H.C.L. nr.2/09.01.2019 Programul manifestării ” Gala Laureaţilor ” ediţia a III- a în perioada 20-24 ianuarie 2019 Duminică, 20 ianuarie 2019 — Gala Laureaţilor — Gala Campionilor Gala Campionilor va avea loc începând cu ora 08:30 la Centrul Cultural "Eugen Ionescu” în cadrul căreia se vor decerna diplome şi premii elevilor, profesorilor, sportivilor şi antrenorilor din unităţile de învăţământ slătinene care au obţinut performanţe remarcabile în anul anterior. Marţi, 22 ianuarie 2019 — Gala Laureaţilor — Gala Superlativelor Gala Superlativelor va avea loc începând cu ora 17:00 la Centrul Cultural "Eugen lonescu” în cadrul căreia se vor decerna distincția "Cetățean de onoare” şi "Diplomă de merit” persoanelor fizice, juridice, asociaţiilor şi instituţiilor care au contribuit în anul 2018 la dezvoltarea vieții economice, sociale şi culturale a municipiului Slatina. După decernarea distincţiilor va avea loc un moment artistic susținut de interpreți invitați. Joi, 24 ianuarie 2019 — Unirea Principatelor Române În intervalul orar 09:45 - 11:00- va avea loc ceremonialul militaro- religios, depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru loan Cuza şi distribuire de steguleţe şi cocarde tricolore Gala Laureaţilor — Gala Seniorilor Gala Seniorilor va avea loc începând cu ora 17:00 la Centrul Cultural "Eugen Ionescu” în cadrul căreia se vor premia familiile slătinene care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2018. După decernarea premiilor va avea loc un 1 Anexa nr. 2 la HCL nr.2/09.01.2019 Lista beneficiarilor burselor de merit acordate de Consiliul Local cu ocazia manifestării „Gala Laureatilor”, ediţia a III-a, 20-24.01.2019 A. Bursa de merit „Eugen Ionescu” (100 euro) se acordă elevilor de liceu şi şcoală generală care au obţinut în 2018 premii cel puţin la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare pe specialităţi Școala Gimnazială nr.1 l. [35] (95) Mosor Mihaela — Menţiune Competiţie Badminton în cadrul ONSS Dude Alexandru — Menţiune Competiţie Badminton în cadrul ONSS Fudulu Georgiana — Menţiune Competiţie Badminton în cadrul ONSS Mosor Angel — Menţiune Competiţie Badminton în cadrul ONSS Școala Gimnazială "Ştefan Protopopescu” l 2. 3 4. Criveanu Andra Maria — Locul II la Olimpiada Naţională Ionel Teodoreanu; Munteanu Eduard Marius - Premiul Special la Concursul Naţional Memoria Holocaustului; [persoană fizică] Alexandru — diploma de onoare la Olimpiada Naţională de Fizică Mihai Dragoş lonuţ - locul III la Concursul Internaţional “SCRATCH International Programming Trial SCRIBDT 2018”; 5. Voicu Raluca -Locul III la Concursul Internaţional “SCRATCH International Programming Trial SCRIBDT 2018”; 6. Nuță Andrei - Locul III la Concursul Internaţional “SCRATCH International Programming Trial SCRIBDT 2018”; 7. Nicolae Maria Adriana - Locul III la Concursul Internaţional “SCRATCH International Programming Trial SCRIBDT 2018”; Şcoala Gimnazială nr.3 l. Pălăştea Ema Andreea — Locul 1 la Olimpiada de Engleză; Școala Gimnazială "Eugen Ionescu” ww = Teodoreanu; 4. a) Ilie Maria Giulia Elena — Premiul Special Concursul Naţional Ionel Teodoreanu; Căpăţână Alexadra -Premiul Special la Olimpiada Naţională de Limba Română; Ghencea Lavinia Gabriela — Premiul Editurii Polirom La Concursul Naţional Ionel Ştefănescu Ecaterina- Medalie de arginit Olimpiada Naţională de Informatică; Coneschi Vlad Silviu — Medalie de argint la Olimpiada Naţională de Informatică, Premiul | la competiţia de robotică faza Naţională, . 6. Mărgheanu Cristina- Medalie de Bronz la Olimpiada Naţională de Fizică; 7. Mitre Ana Melania - Premiul 1 şi Premiul Special la Concursul Naţional de Creativiatate Protejez “La Nature”; 8. Logofătu Gabriela Patricia - Premiul 1 şi Premiul Special la Concursul Naţional de Creativiatate Protejez “La Nature”; 9. Pehlivan Fatma Cristina - Premiul 1 şi Premiul Special la Concursul Naţional de Creativiatate Protejez “La Nature”; 10. Oprea Carmen Daniela - Premiul Special la Concursul Naţional de Creativiatate Protejez “La Nature”; 11. Cojocaru lulia Alexandra - Premiul 1 şi Premiul Special la Concursul Naţional de Creativiatate Protejez “La Nature”; 12. Dobre Andreea Maria - - Premiul I şi Premiul Special la Concursul Naţional de Creativiatate Protejez “La Nature”; 13. Ştefănescu Anastasia — Medalie de Bronz la Olimpiada Naţională de Matematică; Școala Gimnaziala „Constantin Brâncoveanu” 1. Tudorache Robert Cristian - Diplomă de Onoare pentru Rezultate Deosebite obţinute la Olimpiada Naţională de Fizică. Liceul Tehnologic "Petre S. Aurelian” Il. Călin Maria Claudia — Menţiune la Olimpiada Naţională Turism şi Alimentaţie. Liceul Tehnologic "Alexe Marin” 1 [persoană fizică] — Locul 1 la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar- tenis de masă; 2. Bădescu Florina Elena — Locul II la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar — şah; 3 Dan Marius Daniel - Locul III la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar- tenis de masă; Liceul Tehnologic Metalurgic 1. Neacşu Edi Marian- Menţiune Specială în concursul Naţional de Chimie Petru Poni; Liceul Teoretic "Nicolae Titulescu” 1. Coman Raluca Ruxandra- Menţiune la Concursul de Cultură şi Spiritualitate Românească; Cârnaru Annelise Maria Cornelia — Premiul Special la Olimpiada de Limba şi Literatura N Română, Florea Ştefan Mihai — Premiul Special la Olimpiada Naţională de Geografie; Manta Ştefania Cătălina- Premiul II la Olimpiada de Limbi Romanice — Limbă Franceză; Băjan Erik Marius — Premiul II la Olimpiada de Interpretare Vocală şi Instrumentală; Dumitru Delia Cristina- Premiul 1 la Olimpiada de Interpretare Vocală şi Instrumentală; Popa Alexandra Larisa — Premiul II la Olimpiada de Interpretare Vocală şi Instrumentală, Angelescu Alin Ştefan — Locul II la Olimpiada Naţională corală; Bica Cristina Maria — Locul II la Olimpiada Naţională corală; Brumușilă Constantina — Locul II la Olimpiada Naţională corală; Butoi Cristiana Andreea — Locul II la Olimpiada Naţională corală;Sportiv Cocoşilă Bianca Maria — Locul II la Olimpiada Naţională corală: 13. Comisaru Maria Amalia — Locul II la Olimpiada Naţională corală; Dima Larisa Andreea — Locul II la Olimpiada Naţională corală; ooaouzuw === Pe = 15. Dinu Cristina Alexandra — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 16. Dragomiroiu iuliana Alexandra- Locul II la Olimpiada Naţională corală; 17. Florescu Livia Elena — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 18. Georgescu Ovidiu Ştefănuţ — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 19. Gheorghe Andrei Bogdan — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 20. Gheorghişor Sorina Ana Maria — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 21. Glogoveanu Maria Ştefania — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 22. Grumezaş Neacşu Ştefania Riana — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 23. lancu Maria Elena — Locul Il la Olimpiada Naţională corală; 24. Joița Denisa loana — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 25. Joița Luiza Gabriela — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 26. Matei Bianca Maria - Locul Il la Olimpiada Naţională corală; 27. Minescu Daniel Adrian — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 28. Mitrică Marinela Viorica — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 29. Neacşa Lorena Constantina — Locul II la Olimpiada Naţională corală; Nicu Bianca Elena — Locul II la Olimpiada Naţională corală; Nicu Rebeka Elena — Locul II la Olimpiada Naţională corală; Nistor Sabina Andreea — Locul II la Olimpiada Naţională corală; Niţoi Maria — Locul II la Olimpiada Naţională corală; Ocnaru Denisa — Locul II la Olimpiada Naţională corală; Păunoiu luliana — Locul II la Olimpiada Naţională corală; Predescu Teodor Mihai — Locul Il la Olimpiada Naţională corală; Primejdie Florin lulian Robert — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 38. Rada Elisa Andreea — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 39. Rădoiescu Diana Elena — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 40. Ristea Mirona Florentina- Locul II la Olimpiada Naţională corală; 41. Stancu Stefano Andrea — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 42. Stroie Daria Maria — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 43. Şerban Angela Georgiana — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 44. Şerban Bianca Gabriela — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 45. Turbatu Maria Alexandra - Locul II la Olimpiada Naţională corală; 46. Verdeş Anda Alexandra — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 47. Voicu Adela Iuliana — Locul II la Olimpiada Naţională corală; 48. Pârva Florentina — Menţiune la Olimpiada de Religie Ortodoxă; 49. Stoica Bianca Elena Cristina - Menţiune la Olimpiada Animatorilor; 50. Vişan Mariana Florentina- Menţiune la Olimpiada Animatorilor, 51. Lepădatu Flori Cătălina - Menţiune la Olimpiada Animatorilor; 52. Franţ Maria Alexandra — Premiul II la Olimpiada de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria (95) UI) UD UD DVD LSULPP=S Artei; 53. Moroşan Emanuela Maria - Premiul 1 la Olimpiada de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei, Colegiul Naţional "Ion Minulescu” le Vârban Iulia Maria - Premiul | şi Diplomă de Excelenţă la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română; 2. Popescu Adelina Maria — Premiul II la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română; 3. Manolache Maria Alexandra — Menţiune la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română; 4. Turcitu Daria Mihaela- Menţiune la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română Lectura ca Abilitate de Viaţă. 5. Maricuţoiu Maria - Menţiune la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română; 6 Doriţă Maria Bianca- Premiul Special la Olimpiada Naţională de Latină; 7 Bălan lonela Diana — Menţiune la Olimpiada Naţională de Latină; 8. Antonescu Maria Cristina — Menţiune la Olimpiada Naţională de Limba Engleză; 9 Badea Ramona Florina- Menţiune la Olimpiada Naţională de Limba Franceză; l Voica Georgiana — Premiul III la Olimpiada Naţională de Limba Germană; ] Scarlat Bianca Dimitria- Premiul 1 la Olimpiada Naţională de Limba Germană; 1 [persoană fizică] - Premiul 1 la Olimpiada Naţională de Limba Germană; l Bâgiu Adriana - Premiul 1 la Olimpiada Naţională de Limba Germană; 14. Dobriţă George Mădălin — Medalie de Bronz la Olimpiada Naţională de Matematică; 15. Ignat Andrei Horia — Menţiune şi Medalie de Argint la Olimpiada Naţională de Matematică; 16. Militaru lonuţ Marius- Medalie de Argint la Olimpiada Naţională de matematică; 17. Dumitrescu Petru Lucian - Medalie de Argint la Olimpiada Naţională de matematică; 18. Popa Luca Teodor — Menţiune şi Medalie de Argint la Olimpiada Naţională de matematică; 19. [persoană fizică] — Menţiune şi Medalie de Argint la Olimpiada Naţională de Fizică; 20. Mioc Roxana Maria — Diplomă de Onoare la Olimpiada Naţională de Fizică; 21. Prina Alexandru lonuţ - Medalie de Bronz la Olimpiada Naţională de Fizică, Menţiune la Concursul Naţional de chimie “Raluca Râpan “, Premiul Special la Olimpiada Naţională de Ştiinţe Pentru Juniori, 22. Mînzală Andreea Gabriela- Menţiune Olimpiada Naţională de Istorie; 23. Matei Alexandra Gabriela -Premiul Special la Olimpiada Naţională de Geografie ; 24. Ceaușescu Alexandru Ştefan -Premiul Special la Olimpiada Naţională de Geografie ; 25. Cătănoiu Simona Mihaela - Premiul 1 la Olimpiada Naţională de Tehnologia Informaţiei ; 26. Popa Filip — Medalie de argint la Olimpiada Naţională de Informatică ; 27. Drăgan Andrei — Menţiune Specială la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar Şah; Liceul cu Program Sportiv 1. Boicea Claudia Diana Andreea — Locul II la Festivalul Expoziţia Naţională “Vis de larnă”; 2. Pictriş Iulia Ramona — Locul III la Festivalul Expoziţia Naţională “Vis de Iarnă”; Colegiul Naţional "Radu Greceanu” z». l Barbu Simina Andreea — Menţiune la Olimpiada “Lectura ca Abilitate de Viaţă”; 2. “Oprea Marina — Medalie de Bronz la Olimpiada Naţională de Informatică; 3 Stanciu Gabriel Ciprian — Medalie de Argint la Olimpiada Naţională de Informatică; 4. Vădăstreanu Robert Valentin - Medalie de Bronz la Olimpiada Naţională de Informatică, Premiul 1 la Faza Naţională - Competiţia de Robotică WORLD ROBOT OLIMPIAD; 5. Bratu Vlad Aurelian — Menţiune la Olimpiada Naţională de Biologie; 6. Nicola Clara Andreea - Menţiune la “Concursul Transculicular de Lectură - Interpretare Ionel Teodoreanu” 7. [persoană fizică] Alexandru — Medalie de Argint şi Menţiune la Olimpiada Tehnologia Informaţiei; 8. Profeanu loana — Premiul 1 — cel mai bun orator la Olimpiada Naţională de Argumentare, Dezbatere şi Gândire Critică “Tinerii Dezbat”,; 9. Moţ Tatiana — Premiul II —cel mai bun orator la Olimpiada Naţională de Argumentare, Dezbatere şi Gândire Critică “Tinerii Dezbat”; 10. Spiridon Octavian Alin - Premiul II - cel mai bun orator la Olimpiada Naţională de Argumentare, Dezbatere şi Gândire Critică “Tinerii Dezbat”; 11. Udrescu Diana Andreea Maria Breda — Menţiune la Concursul Naţional de Comunicări Ştiinţifice Istorie” Centrul Judeţean de Excelenţă / Școala Gimnazială “George Poboran” 1. Medinţu Adriana Mihaela — Premiul II la etapa Naţională a Concursului “Călător prin B. Bursa de merit „„lon Minulescu” (75 euro) Se acordă unui elev din fiecare liceu şi de şcoală generală din municipiul Slatina care a obţinut în 2018 cea mai mare medie de absolvire a anului de învățământ precedent Şcoala Generală nr. 1 —media 10 1. Mangiru Georgiana Maria - clasa VIII-a Școala Gimnazială "Ştefan Protopopescu” — media 10 Gradinaru Bianca lulia - clasa a VI-a Mereu Anca Gabriela - clasa a Vl-a Radulescu Robert Stefan - clasa a VI-a Criveanu Andra Maria - clasa a VIl-a Gagiu Stefania Elisa - clasa a VIl-a Georgescu Daria Maria - clasa a VII-a Voicu Raluca Maria - clasa a VII-a [persoană fizică] Alexandru - clasa a VII-a Rusoiu Andreea Luiza - clasa a VIl-a Udrea Andreea Maria - clasa a VII-a Lunganu Andreea Valentina - clasa a VIII-a Munteanu Eugen - clasa a VIII-a [persoană fizică] Maria - clasa a VIII-a PBRANmLPIwne— aaa »> 9 (95) Școala Gimnazială nr. 3 —media 10 Bilauschi Simina Gabriela - clasa a V-a Dan loan Alexandru- clasa a V-a Nedelcu Alana Stefania - clasa a V-a Nicolae Rares Mario- clasa a V-a Nicu Octavian Mihai - clasa a V-a Petcu Anna Maria - clasa a V-a Pârvan Andrei Mario- - clasa a V-a Popa Bianca Elena - clasa a V-a Radu Ionuţ Rareş - clasa a V-a 0. Şerban Andrei Cezar - clasa a V-a mp = oa 11. Ungureanu Mihai Alexandru - clasa a V-a 12. Bocai Andrei Constantin - clasa a V-a 13. Bocai Maria Lorena - clasa a V-a 14. Bocai Roxana Adriana - clasa a V-a 15. Istinie Alexandra Ioana - clasa a V-a 16. Jianu Diana Andreea - clasa a V-a 17. Popa Giulia Ştefania - clasa a V-a 18. Ţoi Miruna - clasa a V-a 19. Floraru Adriana Mădălina - clasa a V-a 20. Ciobanu David Marius - clasa a VI-a 21. Diaconescu Stefan Viorel - clasa a VI-a 22. loja Elena Denisa - clasa a VI-a 3. Neacşu Adina Maria - clasa a VI-a 24. Nicolae Alessandra Maria - clasa a VI-a 25. Preda Maria Alexandra - clasa a VI-a 26. Stegaru Emanuel Catalin - clasa a VI-a 27. Andrei Maria Lavinia - clasa a VI-a 28. Marinescu Adrian Ştefan - clasa a VI-a 29. Ionică Larisa Cristina - clasa a VIl-a 30. Nuta Doria Maria - clasa a VIl-a 31. Manolea Cristian - clasa a VIl-a 32. Manu Robert Mihai - clasa a VIl-a 33. Solniţaru Ana Maria - clasa a VIl-a 34. Vlad Alexandru Mihai - clasa a VIl-a 35. Bărbuică Teodor Marius - clasa a VIII-a 36. Ghidarcea Darius Marius - clasa a VIII-a 37. Pălăştea Ema Andreea - clasa a VIII-a 38. Corbeanu Andreea Denisa - clasa a VIII-a 39. Rusu Gabriela Claudia - clasa a VIII-a 40. Uritu Alexandru Mih [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala