5 mai 2015

HCL 140/2015 Slatina adoptată

Luarea la cunoștință a raportului de evaluare a bunului imobil Punct termic Gară, situat în municipiul Slatina

Pe scurt

Se ia la cunoștință raportul de evaluare a bunului imobil Punct termic Gară din Slatina, care arată că valoarea totală a construcției este de 53.720 lei (echivalent a 11.980 euro la cursul din 31.12.2014). Se decide actualizarea inventarului bunurilor din domeniul privat al municipiului Slatina cu această valoare a Punct Termic Gară, înscriind suma în evidențe. Pentru cetățeni, înseamnă că se reflectă în registrele municipale cât valorează acel bun și cum ar putea influența eventuale închideri, vânzări sau reevaluări viitoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se ia la cunoştinţă raportul de evaluare anexat la prezenta hotărâre, întocmit de persoana autorizată atestată ANEVAR -— Bîzu George Mugurel a bunului imobil construcție Punct termic Gară ce aparţine domeniului privat al municipiului Slatina, potrivit căruia construcția Punct termic Gară a fost evaluată la valoarea totală de 53.720 lei echivalent a 11.980 euro (cursul schimb -leuro =4,4821lei comunicat de BNR. la data de 31.12.2014)

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 140 din 2015 a Consiliului Local Slatina
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
140 / 2015
Data
5 mai 2015
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Locuri citate
M. Kogalniceanu nr. 1 (hartă)

Pe același subiect în Slatina

Documente

Text

MOVEMENT, Consiliul Local al municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080 telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 e-mail: office(Oprimariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro QUALITY Certificat Nr.289 150 9001 Nr. 140/05.05.2015 HOTĂRÂRE Referitor la: luarea la cunoştinţă a raportului de evaluare a bunului imobil Punct termic Gară, situat în municipiul Slatina CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa ordinară din data de 05.05.2015 Având în vedere: - iniţiativa Viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr.38918/15.04.2015 la proiectul de hotărâre; - referatul de specialitate nr.38919/1 5.04.2015 al Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat; - inventarul bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Slatina; - dispoziţiile art. 12, alin. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "Contabilitatea imobilizărilor, se ține pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă ”, - dispoziţiile art.12 din O.G. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice; - raportul de evaluare întocmit de persoana autorizată atestată ANEVAR — Bîzu George Mugurel înregistrat la Primăria Municipiului Slatina - Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat la nr. 21160/24.02.2015. - avizul favorabil al Comisiei juridice şi de disciplină şi al Comisiei de Buget - Finanţe din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina; În conformitate cu prevederile art. 36 alin.(2), lit."e”şi art.45 alin.(3) coroborat cu art.115 alin.], lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE : Art. 1 - Se ia la cunoştinţă raportul de evaluare anexat la prezenta hotărâre, întocmit de persoana autorizată atestată ANEVAR -— Bîzu George Mugurel a bunului imobil construcție Punct termic Gară ce aparţine domeniului privat al municipiului Slatina, potrivit căruia construcția Punct termic Gară a fost evaluată la valoarea totală de 53.720 lei echivalent a 11.980 euro (cursul schimb -leuro =4,4821lei comunicat de BNR. la data de 31.12.2014), Art. 2. - Inventarul bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Slatina, însuşit de Consiliul Local prin Hotărârea nr.21/18.01.2006, se modifică, prin înscrierea valorii totale a bunului imobil construcție Punct termic Gară de 53.720 lei echivalent a 11.980 euro, potrivit raportului de evaluare însuşit la art. 1. Art. 3. - Direcţia Economică, va înregistra în contabilitate valoarea totală a bunului imobil construcție Punct termic Gară , situat în municipiul Slatina, de 53.720 lei echivalent a 11.980 euro, potrivit raportului de evaluare însuşit la art. 1. Art. 4. - Prezenta hotărâre se comunică la: - Primarul M - Direcţia /A - Direcţia cp

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala