30 aprilie 2024 · Inițiator: Primarului Municipiului Slatina, prin referatul de aprobare nr

HCL 130/2024 Slatina adoptată

Declararea de uz și interes public local a imobilului - teren în suprafață de 9.021 mp, situat în intravilanul municipiului Slatina, cu acces din Strada Văilor, spre Valea Urlătoarea, județul Olt

Denumire
Hotărârea nr. 130 din 2024 a Consiliului Local Slatina
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
130 / 2024
Data
30 aprilie 2024
Inițiator
Primarului Municipiului Slatina, prin referatul de aprobare nr
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide declararea unui teren în intravilanul Slatinei, în suprafață de 9.021 mp, ca obiect de uz și interet public local, cu acces din Strada Văilor spre Valea Urlătoare. Aceasta înseamnă că terenul devine destinat folosirii și interesului comunității locale, putând fi folosit pentru obiective publice viitoare, iar regimul său va fi administrat de autoritatea locală. Pentru locuitori, decizia poate influența planuri de investiții, accesul la teren și eventuale proiecte publice în zonă, fără termene sau finanțări specifice menționate în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Consiliul Local al Municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080 telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 e-mail: office®primariaslatina.ro site: -www.primariaslatina.ro Nr.130/30.042024 HOTĂRĂRE Referitoare la: declararea de uz şi interes public local, a imobilului — teren in suprafaţă de 9.021 mp, situat in intravilanul municipiului Slatina, cu acces din strada Văilor, spre Valea Urlătoare, judeţul Olt Consiliul Local al Municipiului Slatina, întrunit in şedinţa ordinară din data de 30.04.2024. Având în vedere: - referat de propunere nr. 44234/22.04.2024, intocmit de către Primăria Municipiului Slatina - Direcţia Administrare Patrimoniu - Compartimentul Evidenţa Domeniului Public şi Privat; - iniţiativa Primarului Municipiului Slatina, prin referatul de aprobare nr. 44235/22.04.2024; - raportul de specialitate nr. 44239/22.04.2024, intocmit de către Primăria Municipiului Slatina - Direcţia Administrare Patrimoniu - Compartimentul Evidenţa Domeniului Public şi Privat; - planul de situaţie a terenului "in suprafaţă de 9.021 mp, situat in intravilanul municipiului Slatina, cu acces direct din strada Văilor, spre Valea Urlătoare, judeţul Olt; - procesul — verbal nr. 42870/17.04.2024 al Comisiei speciale de inventariere a bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Slatina; - inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Slatina, insuşit de Consiliul Local al municipiului Slatina prin H.C.L. nr. 66/1999, atestat de Guvern prin H.G. nr. 1355/2001, anexa nr.2; - prevederile art.286, alin.4 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 6, alin.3, lit.c) din anexa la H.G. nr. 392/2020 privind aprovarea Normelor tehnice pentru Intocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor; - avizul favorabil al comisiei juridice şi de disciplină din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina; in conformitate cu prevederile art.129, alin.(2), lit.c) şi art.139, alin.(3), lit.g) coroborate cu prevederile art.196, alin.(1), lit.a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Se declară de uz şi interes public local, imobilul - teren în suprafaţă de 9.021 mp, situat In intravilanul municipiului Slatina, cu acces din strada Văilor, spre Valea Urlătoare, judeţul Olt, identificat prin vecinătăţile: - N-E — imobil proprietate privată cu număr cadastral 51467; - N-V — strada Văilor i imobile proprietăţi private cu numerele cadastrale 67024, 61976, 3875/1, 52193, 58196, 58185, 57555, 50631, 54399, 66127; - S-E — Valea Urlătoare, potrivit anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărăre, ce va fi amenajat ca şi „grădină publică de agrement", cu acces din strada Văilor, judeţul Olt, sub condiţia eligibilităţii proiectului de finanţare prin Programul Regional 2021-2027. Art.2. Imobilul - teren, identificat potrivit art.1 din prezenta hotărăre, va fi inclus "in inventarul actualizat al bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Slatina, prin grija Primăriei Municipiului Slatina - Direcţia Administrare Patrimoniu şi a comisiei speciale de inventariere, constituită "in vederea actualizării inventarului bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Slatina. Art. 3. Prezenta hofărâre se va aduce la cunoştinţă publică pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Slatina şi se comunică la: - Instituţia Prefectului — Judeţul Olt; - Primarul Municipiului Slatina; - Direcţia Administrare Patrimoniu Slatina; - Direcţia Generală Econonimă; - Direcţia Arhitect Sef. Contrasemne,V Secretar general al munimpiului Slatina Mihai - I n IDITA Hotărâ ă cu 19 voturi „PENTRU". • rit prezenti 2 - consilieri absenţi 21 - consilieri în funcţie. PS — 03/F5 7 Anexă la H.C.L. nr. 130/30.04.2024 SITUATIA Imobilului — teren in suprafaţa de 9.021 mp, situat in intravilanul municipiului Slatina, cu acces direct din strada Văilor, spre Valea Urlătoare, judeţul Olt Valoarea Nr. Cod de Denumirea Anul Situaţia juridică Elemente de identificare de inventar crt. clasificare bunului dobândirii actuală - Lei - Terenul in suprafaţă de 9.021 mp este situat in intravilanul municipiului Slatina, cu acces din strada Văilor, spre Valea Urlătoare, judeţul Olt, identificat prin vecinătăţile: Proces verbal al - N-E — iinobil proprietate privată cu număr cadastral Comisiei special e 1. Teren 51467; - N-V — strada Văilor şi imobile proprietăţi private 2024 1 de inventariere nr. cu numerele cadastrale 67024, 61976, 3875/1, 52193, 42870/17.04.2024 58196, 58185, 57555, 50631, 54399, 66127; - S-E— Valea Urlătoare; Categoria de folosinţă — arabil. ip P,reş.',0dinte.,"-!k ed1nţă, POPA '

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă