21 mai 2023 · Inițiator: ECONOM, Primarul orașului Slănic Moldova
HCL 68/2023 Slănic adoptată
Aprobarea Listei de repartizare în soluţionarea cererilor de locuinţă pentru tineri destinate închirieri, construite prin programul ANL
Pe scurt
Se aprobă Lista de repartizare pentru soluționarea cererilor de locuință pentru tineri destinate închirierii, construite prin programul ANL. Pentru locuitori înseamnă că unele cereri vor fi analizate în ordinea listei, iar cei selectați vor intra în etapa de atribuire a locuințelor, cu eventualele detalii privind termenele și condițiile chiriei. Hotărârea spune cine poate obține o locuință ANL prin acest program și cum se face repartizarea, conform indicațiilor legale și procedurale locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Lista de repartizare a locuințelor pentru tineri în regim de închiriere, construite prin Agenția Națională de Locuințe, la nivelul Unității Administrativ Teritoriale a orașului Slănic Moldova, prevăzută în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.
Hotărârea nr. 68 din 2023 a Consiliului Local Slănic
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Listei de repartizare în soluţionarea cererilor de locuinţă pentru tineri destinate închirieri, construite prin programul ANL
ROMÂNIA
JUDEŢUL BACĂU
ORAŞ SLĂNIC MOLDOVA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Listei de repartizare în soluţionarea cererilor de locuinţă pentru
tineri destinate închirieri, construite prin programul ANL
Consiliul Local al oraşului Slănic Moldova, judeţul Bacău, întrunit în şedinţă ordinară
la data de 22.05.2025,
Având în vedere:
- Proiectul de hotărâre privind aprobarea Listei de repartizare în soluţionarea cererilor
de locuinţă pentru tineri destinate închirieri, construite prin programul ANL
- referatul de aprobare al d-lui ec. Baciu Gheorghe – Primarul oraşului Slănic Moldova,
înregistrat sub nr. 6256 din 18.05.2023
- raportul de specialitate nr. 6222 din 17.05.2023, întocmit de comisia de socială de
analiză a solicitărilor privind repartizarea de locuinţe construite prin Agenţia
Naţională pentru locuinţe, constituită prin Dispoziţia Primarului oraşului Slănic
Moldova nr. 124/21.04.2023;
- Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe –
republicată în MO nr. 740/21.10.2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului României nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor
metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind
înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările şi completările
ulterioare;
- prevederile Legii locuinţei nr. 114/1996 - republicată în M.O. nr. 393/31.12.1997, cu
modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 1275/2000 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii locuinței nr. 114/1996, cu modificările şi completările
ulterioare;
- prevederile Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția
chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinația de locuințe, aşa cum a fost
aprobată de Legea nr. 241/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
- Dispoziţia Primarului oraşului Slănic Moldova nr. 124/21.04.2023, privind constituirea
Comisiei sociale de analiză a solicitărilor privind repartizarea de locuinţe construite
prin Agenţia Naţională pentru locuinţe, în vederea închirierii, la nivelul orașului Slănic
Moldova.
- Hotărârea Consiliului Local al orașului Slănic Moldova nr. 71/26.06.2020, privind
aprobarea de criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor
de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii;
- Hotărârea Consiliului Local al orașului Slănic Moldova nr. 38 din 31.03.2020, pentru
aprobarea Regulamentului privind cadrul, modalitatea de analiză şi soluţionare a
cererilor de atribuire a locuinţelor pentru tineri, construite prin ANL, administrarea,
exploatare şi închirierea acestora la nivelul oraşului Slănic Moldova.
Fp 07.09.0
- Hotărârea Consiliului Local al orașului Slănic Moldova nr. 21 din 13.02.2023 privind
aprobarea graficului calendar de lucru al comisiei sociale de analiză a solicitărilor
privind repartizarea de locuinţe construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în
vederea închirierii
- Hotărârea Consiliului Local al orașului Slănic Moldova nr. 35 din 30.03.2023, privind
aprobarea listei solicitanţilor care au acces la locuinţele pentru tineri, destinate
închirierii, în soluţionarea cererilor de locuinţă şi în repartizarea locuinţelor pentru
tineri, construite prin programul ANL
- Hotărârea Consiliului Local al orașului Slănic Moldova nr. 52 din 27.04.2023 privind
aprobarea listei de priorități, în soluţionarea cererilor de locuinţă pentru tineri destinate
închirieri, construite prin programul ANL
Văzând rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al
oraşului Slănic Moldova;
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. ”c”, alin. (6) lit. „b” art. 136, art. 139 alin. (3)
lit. ”g”, art. 140 alin. (1) art. 196 alin. (1) lit. ”a” din Codul administrativ aprobat prin OUG
nr. 57/2019,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă Lista de repartizare a locuințelor pentru tineri în regim de închiriere,
construite prin Agenția Națională de Locuințe, la nivelul Unității Administrativ Teritoriale a
orașului Slănic Moldova, prevăzută în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta
Hotărâre.
Art.2. (1) Contestaţiile cu privire la repartiția locuințelor aprobată în art. 1 se vor
depune la sediul Primăriei orașului Slănic Moldova, în termen de 7 zile calendaristice de la
afişarea prezentei hotărâri.
(2) Soluţionarea contestaţiilor se va realiza în în conformitate cu prevederile art. 15
alin. (4) și alin. (7) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii 152/1998
aprobate prin HG nr. 962/2001.
Art.3. Se aprobă modelul Contractului Cadru de închiriere pentru locuinţele ANL,
prevăzut în Anexa nr. 2, ce face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul orașului
Slănic Moldova, prin aparatul de specialitate.
Art.5. Persoanele interesate pot contesta prezenta Hotărâre cu plângere prealabilă la
adresată Consiliului local al orașului Slănic Moldova, în termen de 30 zile de la comunicare,
iar dacă sunt nemulţumite de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu au primit
niciun răspuns în termen de 30 zile, pot sesiza instanţa de contencios administrativ
competentă, în conformitate cu prevederile Legii Contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu
modificările şi completările ulterioare.
Art.6. Prin grija secretarului general al oraşului prezenta Hotărâre se va comunica:
- Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău;
Fp 07.09.0
- Primarului oraşului Slănic Moldova;
- Persoanelor desemnate în componenţa Comisiei sociale de analiză a solicitărilor
privind repartizarea de locuinţe construite prin Agenţia Naţională pentru locuinţe,
constituită prin Dispoziţia Primarului oraşului Slănic Moldova nr. 124/21.04.2023,
care vor comunica persoanelor din listele de prioritate;
- Va fi publicată prin afişare la sediul şi pe site-ul Primăriei oraşului Slănic Moldova.
Nr. 68 din 22.05.2023
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează ptr. legalitate,
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL ORAŞ,
Ciobanu Viorel jr. Sică Marcela
Nr. consilieri locali 15
Nr. consilierilor locali prezenţi 15
Voturi „pentru” 15
Voturi „împotrivă” 0
Voturi „abţinere” 0
Voturi „neexprimate” 0
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR. 68 din
22.05.2023
Semnătura persoanei
Data
Nr. crt. Operaţiuni efectuate responsabile să efectueze
ZZ/LL/AN
procedura
0 1 2 3
1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate simplă
o calificată o absolută o 22.05.2023
2 Comunicarea către primar ....../....../............
3 Comunicarea către prefectul judeţului ....../....../............
4 Aducerea la cunoştinţa publică ....../....../............
5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter ....../....../............
individual
6 Hotărârea devine obligatorie sau produce efecte 18.02.2022
juridice, după caz
Fp 07.09.0
Anexa la HCL se află sub incidența prevederilor Regulamentului (UE) european de protecție
a datelor cu caracter personal nr. 679/27.04.2016. Persoanele interesate o pot consulta la
sediul instituției.
Fp 07.09.0
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.