2 septembrie 2025

HCL 42/2025 Sirețel adoptată

Aprobarea necesității și oportunității, a întocmirii studiului de fezabilitate și depunerea cererii de finanțare în vederea realizării obiectivului de investiții „Instalarea de panouri fotovoltaice în vederea acoperirii…

Pe scurt

Se aprobă necesitatea și oportunitatea realizării investiției de instalare a panourilor fotovoltaice pentru acoperirea consumului de energie electrică al UAT-ului Comunei Sirețel și se aprobă întocmirea studiului de fezabilitate și depunerea cererii de finanțare. Aceasta înseamnă pentru locuitori că administrația poate solicita fonduri nerambursabile pentru un sistem fotovoltaic ce va reduce costurile de energie publică și depinde de finanțare externă, nu de bugetul local imediat. Proiectul poate implica pași de proiectare, achiziții publice, eventualei termene de finanțare și posibile lucrări de implementare, cu impact asupra zonei administrate de comuna Sirețel.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă necesitatea şi oportunitatea, realizarea studiului de fezabilitate şi depunerea cererii de finanţare în vederea realizării obiectivului de investiții „Instalarea de panouri fotovoltaice în vederea acoperirii consumului de energie electrică a UAT-ului Comuna Sireţel, Judeţul Iaşi"

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 42 din 2025 a Consiliului Local Sirețel
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea necesității și oportunității, a întocmirii studiului de fezabilitate și depunerea cererii de finanțare în vederea realizării obiectivului de investiții „Instalarea de panouri fotovoltaice în vederea acoperirii consumului de energie electrică a UAT-ului comunei Sirețel, județul Iași”
Emitent
Consiliul Local Sirețel
Număr
42 / 2025
Data
2 septembrie 2025
Localitate
Sirețel, județul Iași
Stare
adoptată

Pe același subiect în Sirețel

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAȘI PRIMĂRIA COMUNEI SIREŢEL Tel. 0232/732251, fax 0232/732254, ww .primariasiretel.ro, e-mail primariasiretel( yahoo.com HOTĂRÂREA nr. 42/02.09.2025 privind aprobarea necesitatăţii și oportunității, a întocmirii studiului de fezabilitate şi depunerea cererii de finanţare în vederea realizării obiectivului de investiţii „Instalarea de panouri fotovoltaice în vederea acoperirii consumului de energie electrică a UAT-ului Comuna Sireţel, Judeţul Iaşi” Consiliul Local al Comunei Sireţel, întrunit în şedinţa extraordinară „de îndată” din data de 02.09.2025. Având în vedere: -Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 5338 din 01.09.2025 întocmit de primarul Comunei Sireţel, în calitate de inițiator, prin care se susţine necesitatea şi oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivităţii şi asigurarea acoperirii consumului energetic la nivelul comunei Sireţel; -Raportul de specialitate întocmit de administratorul public, înregistrat cu nr.5339 din 01.09.2025, prin care se motivează în drept și în fapt, necesitatea şi oportunitatea proiectului; -Avizele consultative ale comisiilor de specialitate a Consiliului Local Sireţel; -Ghidului solicitantului - Condiţii specifice de accesare a finanțării din Fondul pentru modemizare Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice, aprobat prin Ordinul ministrului energiei ar. 1.431/2023, cu modificările şi completările ulterioare -Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul- cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice; -Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, actualizată cu modificările şi completările ulterioare; -Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice; -Legea nr. 273/2006 privind Finanţele publice locale, modificată şi completată; -Legea nr. 52/2003, (R), privind transparența decizională în administraţia publică; -OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare; -Strategia de dezvoltare a comunei Sireţel, judeţul Iaşi pentru perioada 2021- 2027; În conformitate cu prevederile art. 129, alin (2), lit.„,b" si „„d" coroborate cu prevederile alin. (4) lit. a", „d" si „e” și alin (7) lit. m) din OUG nr. 57/2019 privind C. administrativ; În temeiul art. 139, alin. (3) si art. 196 alin. (1) lit. a" din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta HOTĂRÂRE: Art. 1. (1) Se aprobă necesitatea şi oportunitatea, realizarea studiului de fezabilitate şi depunerea cererii de finanţare în vederea realizării obiectivului de investiții „Instalarea de panouri fotovoltaice în vederea acoperirii consumului de energie electrică a UAT-ului Comuna Sireţel, Judeţul Iaşi" (2) Se aprobă contractarea serviciilor de consultanță pentru realizarea obiectivului de investiţii. Art. 2. Se aprobă alocarea, din bugetul local, a sumelor necesare pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1. Art. 3. Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de către Primarul Comunei Sireţel, Compartimentul Financiar contabil şi Compartimentul achiziţii publice. Art.4. (1) Secretarul General al Comunei Sireţel va comunica prezenta hotărâre Primarului Comunei Sireţel, Compartimentului Financiar contabil, Compartimentului Achiziţii publice şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi; (2) Responsabilul cu publicare în M.O. Local va aduce la cunoştinţă publică. Preşedinte de şedinţă, Avizează pentru legalitate „Consilier, Secretar General BĂIREL MIHAI VASILICĂ GHEORGHIŢĂ LIVIU . Da Această hotărâre a fost adoptată în ședința extraordinară „de îndată” din data de 02.09.2025, cu următoarele voturi: Total consilieri locali în funcţie: 13, Prezenti: „ 12”, Pentru: „ 11”, Împotrivă:, 0”, Abtineri: 1”,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasiretel.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala