20 septembrie 2023

HCL 81/2023 Sihlea adoptată

Constatarea încetării calității de membru asociat al asociației de dezvoltare intercomunitară transportului public din râmnicu- sărat-atras a comunei Racovița, județul Brăila

Pe scurt

Se constată încetarea calității de membru asociat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară a Transportului Public din Râmnicu-Sărat ATRAS a comunei Racovița din Brăila. Practic, o comunitate locală nu mai face parte din grupul care gestionează transportul public intercomunitar, ceea ce înseamnă că finanțarea și colaborarea pentru transportul public în zonă pot fi afectate, iar administrația locală a comunei Sihlea nu mai poate beneficia de participarea în consiliile asociate. Decizia se bazează pe retragerea oficială primită și pe hotărârile anterioare ale Consiliului Local Sihlea privind aderarea/reprezentarea în ATRAS.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Art.3. Se imputerniceste reprezentantul comunei Sihiea in Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Public din Ramnicu Sarat-ATRAS - primarul comunei Sihlea, domnul Modreanu Radu, sa voteze aprobarea retragerii Comunei Racovita, judetul Braila, din Asociatia de Dezvoltare Întercomunitara a Transportului Public din Ramnicu Sarat-ATRAS, precum si in favoarea adoptarii Actului Aditional la Statutul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Pubiic din Ramnicu Sarat-ATRAS

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 81 din 2023 a Consiliului Local Sihlea
Titlu oficial
Hotărâre privind CONSTATAREA ÎNCETĂRII CALITĂȚII DE MEMBRU ASOCIAT AL ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ TRANSPORTULUI PUBLIC DIN RÂMNICU- SĂRAT-ATRAS A COMUNEI RACOVIȚA, JUDEȚUL BRĂILA
Emitent
Consiliul Local Sihlea
Număr
81 / 2023
Data
20 septembrie 2023
Localitate
Sihlea, județul Vrancea
Stare
adoptată

Pe același subiect în Sihlea

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SIHLEA HOTĂRÂREA NR. 81 DIN 20.09.2023 PRIVIND CONSTATAREA ÎNCETĂRII CALITĂȚII DE MEMBRU ASOCIAT AL ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ A TRANSPORTULUI PUBLIC DIN RÂMNICU- SĂRAT — ATRAS A COMUNEI RACOVIȚA, JUDEȚUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SIHLEA, JUDEŢUL VRANCEA, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, -având în vedere referatul de aprobare privind prezentarea şi motivarea proiectului de hotărâre iniţiat de primarul comunei Sihiea, judeţul Vrancea, privind constatarea încetării calității de membru asociat al Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară a Transportului Pubiic din Râmnicu- Sărat — ATRAS a comunei Racoviţa. Judeţul Brăila; „având în vedere raportul de specialitate al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Sihiea, judeţul Vrancea, la proiectul de hotărâre privind constatarea încetării calității de membru asociat al Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară a Transportului Public din Râmnicu- Sărat — ATRAS a comunei Racoviţa. Județul Brăila; -având în vedere avizui comisiei de specialitate a Consiliului Local al comunei Sihiea, judeţui Vrancea, la proiectul de hotărâre privind constatarea încetării calității de membru asociat al Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară a Transportului Public din Râmnicu- Sărat — ATRAS a comunei Racoviţa. Judeţul Brăila; - având în vedere adresa nr. 116/ 11.09.2023 comunicată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară a Transportului Public din Râmnicu” Sărat — ATRAS privind retragerea comunei Racoviţa, judeţul Brăila din cadrui Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară a Transportului Public din Râmnicu- Sărat — ATRAS; -având în vedere Hotărârea Consiliului Local ai comunei Sihlea nr, 33 din 30.08.2013 privind aderarea comunei Sihlea, judeţul Vrancea la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară a Transportului Public din Râmnicu Sărat- ATRAS; -având în vedere Hotărârea Consiliului Local al comunei Sihiea nr. 21 din 26.02.2021 privind desemnarea primarului comunei Sihlea să reprezinte comuna Sihlea în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară a Transportului Public din Râmnicu- Sărat- ATRAS și modificarea statutului acesteia în mod corespunzător; -prevederile art, 12, art.18, alin.(2), lit.j si art.22, alin. (1) din Statutul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Public din Ramnicu Sarat-A TRAS; -prevederile Hotararii Consiliului local a! comunei Racovita, judetul Braila, nr.25/31.07.2013 privind aprobarea asocierii Comunei Racovita, judetul Braila, la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Public -ATRAS, din orasul Ramnicu Sarat, judetul Buzau; “prevederile Hotararii Consiliului local al comunei Racovita, judetul Braila, nr.56/28.08.2023 privind retragerea Comunei Racovita, judetul Braila, din cadrul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Public din Rm. Sarat - ATRAS; “prevederile 0.G nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, cu modificarile si completarile ulterioare; prevederile art.10, alin.(11) Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice, cu modificarile si completarile ulterioare; prevederile Legii nr.92/2007 a serviciilor publice de transport persoane in unitatile administrativ- teritoriale, cu modificarile si completarile ulterioare; „prevederile art.89, alin.(1)-(3) si art.120, alin.(2), lit.d), lit.e), alin.(7), lit.n) coroborat cu prevederile art.240 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; “Luand in considerare dispozitiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa la elaborarea actelor normative republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - în temeiul art. 89, alin., alin.2, art, 129, alin.1, alin.2, lit. “e”, alin.9, lit, “c”, art, 139, alin.3, lit, “$”, art.196, alin.4, lit. “a” din O.U.G. nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ; HOTARASTE: Art], Se ia act de incetarea calitatii de membru al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Public din Ramnicu Sarat — ATRAS a comunei Racovita, județul Brăila ca urmare a retragerii din asociatie. Art,2, Se aproba modificarea Statutului Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a "Transportului Public din Ramnicu Sarat-ATRAS, prin act aditional, conform prevederilor art.1. Art.3. Se imputerniceste reprezentantul comunei Sihiea in Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Public din Ramnicu Sarat-ATRAS - primarul comunei Sihlea, domnul Modreanu Radu, sa voteze aprobarea retragerii Comunei Racovita, judetul Braila, din Asociatia de Dezvoltare Întercomunitara a Transportului Public din Ramnicu Sarat-ATRAS, precum si in favoarea adoptarii Actului Aditional la Statutul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Pubiic din Ramnicu Sarat-ATRAS. Art.4. Se imputerniceste primarul comunei Sihlea, domnul Modreanu Radu, născut Ja data de 06.11. 1971, în localitatea Dumbrăveni, judeţul Vrancea, domiciliat în comuna Sihlea, judeţul Vrancea, posesor al actului de identitate, seria VN, ar, 603085, eliberat de SPCLEP Dumbrăveni la data de 10.11.2015, sa semneze in numele si pe seama Consiliului Local al comunei Sihlea, actul aditional mentionat la art.2 si Statutul actualizat. Art,5. Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Public din Ramnicu Sarat- ATRAS va imputernici o persoana din structura organizatorica a acesteia pentru inregistrarea actualizarii Statutului Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Public din Ramnicu Sarat-ATRAS la organismele competente. Art,6. Cu aducerea la indeplinirea prezentei hotarari se insarcineaza primarul comunei Sihlea si Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Public din Ramnicu Sarat-ATRAS, Art,7. Prezenta hotarare se aduce la cunostinta publica, respectiv se comunica primarului comunei Sihiea, celor nominalizati cu ducerea la indeplinire si se comunica Institutiei Prefectului Judetului Vrancea in vederea exercitarii controlului cu privire la legalitate. Aceasta hotarare a fost adoptata de catre Consiliul Local al comunei Sihlea in sedinta ordinara din data de 29.09.2023, cu respectarea prevederilor art.139, alin.3, lit.€) (majoritate absoluta) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu un numar de voturi 12 pentru, ___abtineri si ___ voturi impotriva din numarul tota! de 14 consilieri locali în functie si 12 consilieri locali prezenti. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL GENERAL AL. COMUNEI SIHLEA BĂLĂNDĂU LUMINIŢA VLASE ECATERINA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.sihlea.primarievn.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala