Hotărâre PRIVIND APROBAREA TIPURILOR DE SERVICII SOCIALE PENTRU CARE SE ACORDĂ SUBVENŢII DIN BUGETUL LOCAL ÎN ANUL 2024 ÎN BAZA LEGII NR. 34/1998 A CATEGORIILOR DE CHELTUIELI CURENTE DE FUNCŢIONARE A UNITĂŢILOR DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ȘI A NIVELULUI MEDIU LUNAR AL SUBVENŢIEI CARE SE ACORDĂ DIN BUGETUL LOCAL PENTRU O PERSOANĂ ASISTATĂ
care se acordă din bugetul local pentru o persoană asistată; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul prevederilor art. 129 alin
Hotărâre PRIVIND APROBAREA ACORDĂRII FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITĂȚI DE INTERES LOCAL PENTRU PROIECTELE DE FINANȚARE DEPUSE ÎN CURSUL LUNII IUNIE 2023 ÎN BAZA LEGII NR. 350/2005 PRIVIND REGIMUL FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITĂȚI NONPROFIT DE INTERES GENERAL CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE
fondurile destinate finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighișoara pentru activități nonprofit de interes local; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 111/27.04.2023 privind
Hotărâre PRIVIND APROBAREA ACORDĂRII FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITĂȚI DE INTERES LOCAL PENTRU PROIECTELE DE FINANȚARE DEPUSE ÎN PERIOADA MAI - IUNIE 2024 ÎN BAZA LEGII NR. 350/2005 PRIVIND REGIMUL FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITĂȚI NONPROFIT DE INTERES GENERAL CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE
finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighișoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 57/31.03.2022 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Sighișoara
Hotărâre PRIVIND APROBAREA ACORDĂRII FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITĂȚI DE INTERES LOCAL PENTRU PROIECTELE DE FINANȚARE DEPUSE ÎN CURSUL LUNII APRILIE 2024 ÎN BAZA LEGII NR. 350/2005 PRIVIND REGIMUL FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITĂȚI NONPROFIT DE INTERES GENERAL CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE
finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighișoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 57/31.03.2022 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Sighișoara
Hotărâre PRIVIND APROBAREA TIPURILOR DE SERVICII SOCIALE PENTRU CARE SE ACORDĂ SUBVENŢII DIN BUGETUL LOCAL ÎN ANUL 2023 A CATEGORIILOR DE CHELTUIELI CURENTE DE FUNCŢIONARE A UNITĂŢILOR DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU CARE SE ACORDĂ SUBVENŢII DIN BUGETUL LOCAL A NIVELULUI MEDIU LUNAR AL SUBVENŢIEI CARE SE ACORDĂ DIN BUGETUL LOCAL PENTRU O PERSOANĂ ASISTATĂ A GRILEI DE EVALUARE CU PUNCTAJUL MAXIM CARE POATE FI ACORDAT PENTRU FIECARE DINTRE CRITERIILE DE EVALUARE ȘI A REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL COMISIEI DE EVALUARE ŞI SELECŢIONARE A ASOCIAŢIILOR FUNDAŢIILOR ȘI CULTELOR RECUNOSCUTE ÎN ROMÂNIA ACREDITATE CA FURNIZORI DE SERVICII SOCIALE POTRIVIT LEGII CARE POT PRIMI SUBVENȚII DIN BUGETUL LOCAL ÎN BAZA LEGII NR. 34/1998
aprobă tipurile de servicii sociale pentru care se acordă subvenţii din bugetul local în anul 2023, în baza Legii nr. 34/1998, categoriile de cheltuieli curente de funcţionare
Hotărâre PRIVIND APROBAREA TIPURILOR DE SERVICII SOCIALE PENTRU CARE SE ACORDĂ SUBVENŢII DIN BUGETUL LOCAL ÎN ANUL 2025 ÎN BAZA LEGII NR. 34/1998 A CATEGORIILOR DE CHELTUIELI CURENTE DE FUNCŢIONARE A UNITĂŢILOR DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ȘI A NIVELULUI MEDIU LUNAR AL SUBVENŢIEI CARE SE ACORDĂ DIN BUGETUL LOCAL PENTRU O PERSOANĂ ASISTATĂ
aprobă tipurile de servicii sociale pentru care se acordă subvenţii din bugetul local în anul 2025, în baza Legii nr. 34/1998, categoriile de cheltuieli curente de funcţionare
Hotărâre PRIVIND APROBAREA TIPURILOR DE SERVICII SOCIALE PENTRU CARE SE ACORDĂ SUBVENŢII DIN BUGETUL LOCAL ÎN ANUL 2026 A CATEGORIILOR DE CHELTUIELI CURENTE DE FUNCŢIONARE A UNITĂŢILOR DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU CARE SE ACORDĂ SUBVENŢII DIN BUGETUL LOCAL A NIVELULUI MEDIU LUNAR AL SUBVENŢIEI CARE SE ACORDĂ DIN BUGETUL LOCAL PENTRU O PERSOANĂ ASISTATĂ A GRILEI DE EVALUARE CU PUNCTAJUL MAXIM CARE POATE FI ACORDAT PENTRU FIECARE DINTRE CRITERIILE DE EVALUARE ȘI A REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL COMISIEI DE EVALUARE ŞI SELECŢIONARE A ASOCIAŢIILOR FUNDAŢIILOR ȘI CULTELOR RECUNOSCUTE ÎN ROMÂNIA ACREDITATE CA FURNIZORI DE SERVICII SOCIALE POTRIVIT LEGII CARE POT PRIMI SUBVENȚII DIN BUGETUL LOCAL ÎN BAZA LEGII NR. 34/1998
rivit legii, care pot primi subvenții din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998; Ținând cont de prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată
Hotărâre PRIVIND APROBAREA PROGRAMULUI ANUAL PENTRU ANUL 2023 AL FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE ALOCATE DE LA BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA
prin care au fost stabilite și fondurile destinate finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighişoara pentru activităţi nonprofit de interes local, în domeniul Cultură, Recreere
Hotărâre PRIVIND APROBAREA ACORDĂRII FINANŢĂRILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITĂȚI DE INTERES LOCAL PENTRU PROIECTELE DE FINANȚARE DEPUSE ÎN CURSUL LUNII SEPTEMBRIE 2022 ÎN BAZA LEGII NR. 350/2005 PRIVIND REGIMUL FINANŢĂRILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITĂŢI NONPROFIT DE INTERES GENERAL CU MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE ULTERIOARE
ulterioare; Având în vedere prevederile Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighișoara pentru activități nonprofit de interes local, aprobat prin Hotărârea Consiliului
Hotărâre PRIVIND APROBAREA ACORDĂRII FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITĂȚI DE INTERES LOCAL PENTRU PROIECTELE DE FINANȚARE DEPUSE ÎN PERIOADA IUNIE - IULIE 2025 ÎN BAZA LEGII NR. 350/2005 PRIVIND REGIMUL FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITĂȚI NONPROFIT DE INTERES GENERAL CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE
privind aprobarea Programului anual pentru anul 2025, al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighișoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 192/19.12.2024 privind
Hotărâre Pentru modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara Nnr. 28/20.02.2020 privind aprobarea Programului anual pentru anul 2020 Alor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighișoara
aceasta; Având în vedere prevederile Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighişoara pentru activităţi nonprofit de interes local, aprobat prin Hotărârea Consiliului
Hotărâre Privind aprobarea Programului anual pentru anul 2019 Aal finanțărilor nerambursabile alocate Dde la bugetul local al Municipiului Sighișoara
prin care au fost stabilite și fondurile destinate finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighişoara pentru activităţi nonprofit de interes local, în următoarele domenii: Învâțământ
Hotărâre Privind aprobarea Programului anual pentru anul 2020 Acate de la bugetul local al Municipiului Sighișoara
prin care au fost stabilite și fondurile destinate finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighişoara pentru activităţi nonprofit de interes local, în următoarele domenii: Învățământ
Hotărâre Privind aprobarea Programului anual pentru anul 2018 Aate de la bugetul local al Municipiului Sighișoara
prin care au fost stabilite și fondurile destinate finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighişoara pentru activităţi nonprofit de interes local, în următoarele domenii: Învățământ
Hotărâre PRIVIND APROBAREA PROGRAMULUI ANUAL PENTRU ANUL 2022 AL FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE ALOCATE DE LA BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA
prin care au fost stabilite și fondurile destinate finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighişoara pentru activităţi nonprofit de interes local, în următoarele domenii: Învățământ
Hotărâre PRIVIND APROBAREA BUGETULUI GENERAL AL UNITĂȚII ADMINISTRATIV - TERITORIALE PE ANUL 2025
sumelor defalcate din cota de 14 % din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului, prevăzute la alin. (1) lit. d), la nivelul
Hotărâre PRIVIND APROBAREA PROGRAMULUI ANUAL PENTRU ANUL 2024 AL FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE ALOCATE DE LA BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA
prin care au fost stabilite și fondurile destinate finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighişoara pentru activităţi nonprofit de interes local, în domeniul Cultură, Recreere
Hotărâre PRIVIND APROBAREA PROGRAMULUI ANUAL PENTRU ANUL 2026 AL FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE ALOCATE DE LA BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA
prin care au fost stabilite și fondurile destinate finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighişoara pentru activităţi nonprofit de interes local, în domeniul Cultură, Recreere
Hotărâre PRIVIND APROBAREA PROGRAMULUI ANUAL PENTRU ANUL 2025 AL FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE ALOCATE DE LA BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA
prin care au fost stabilite și fondurile destinate finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Sighişoara pentru activităţi nonprofit de interes local, în domeniul Cultură, Recreere
Hotărâre PENTRU TRECEREA LA O ALTĂ SURSĂ DE FINANȚARE A DIRECȚIEI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ SIGHIȘOARA
Asistență Socială Sighișoara, astfel că sursa de finanțare a direcției rămâne în exclusivitate bugetul local, motiv pentru care se impune adoptarea unei hotărâri de consiliu pentru trecerea
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.