27 iunie 2013

HCL 99/2013 Sighișoara adoptată

Hotărâre privind organizarea Festivalului „Academia Sighişoara” 2013

Denumire
Hotărârea nr. 99 din 2013 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
99 / 2013
Data
27 iunie 2013
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă organizarea Festivalului „Academia Sighişoara”, în perioada 1-14 august 2013, în parteneriat, încheiat între Municipiul Sighişoara şi Fundaţia „Elan” Bucureşti

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

H O T Ă R Â R E A NR. 99 din 27 iunie 2013 privind organizarea Festivalului „Academia Sighişoara” 2013 Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă ordinară; Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.11.996/III/30.05.2013, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere solicitarea Fundaţiei „Elan” Bucureşti, înregistrată la Municipiul Sighişoara sub nr. 11.843/29.05.2013, prin care se solicită organizarea în parteneriat cu Municipiul Sighişoara a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului „Academia Sighişoara”, în perioada 1 – 14 august 2013, precum şi participarea cu sprijin financiar şi logistic la organizarea şi defăşurarea acestei manifestări culturale; Văzând şi Hotărîrea Consiliului Local nr 102/29.11.2012 privind aprobarea calendarului manifestărilor culturale desfăşurate în municipiul Sighişoara în anul 2013; Ţinând cont de prevederile art. 124 din Legea nr. 215/2001 Legea Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora consiliile locale pot da în folosinţă gratuită, pe termen limitat, bunuri proprietate publică sau privată persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfăşoară o activitate de binefacere sau de utilitate publică ori servicii publice; Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi existenţa resurselor financiare la bugetul local pentru participarea la organizarea acestui eveniment; Văzând Raportul de specialitate nr. 11.997/III/30.05.2013 al Serviciului Relaţii Publice privind organizarea Festivalului „Academia Sighişoara” 2013, în perioada 1 – 14 august 2013, în parteneriat cu Fundaţia „Elan” Bucureşti, îndeplinindu-se prevederile legale; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit. „c” şi „d”, (6) lit „a” pct. 4 şi 7, (9), art. 45 (3), art. 115 (1) lit. „b” şi a art. 124 din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă organizarea Festivalului „Academia Sighişoara”, în perioada 1-14 august 2013, în parteneriat, încheiat între Municipiul Sighişoara şi Fundaţia „Elan” Bucureşti. Art. 2. Se aprobă transmiterea în folosinţă cu titlu gratuit a Sălii Festive a Primăriei către Fundaţia „Elan” Bucureşti, pe perioada desfăşurării Festivalului „Academia Sighişoara” 2013. Art. 3. Se aprobă participarea la cheltuielile de organizare cu suma de 20.000 lei din bugetul local, suma ce se va achita în baza documentelor justificative prezentate. Art.4. Se aprobă încheierea Acordului de parteneriat cu Fundaţia „Elan” Bucureşti, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta. Art. 5. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Sighişoara, domnul Ioan Dorin Dăneşan, cu semnarea Acordului de parteneriat între Municipiul Sighişoara şi Fundaţia „Elan” Bucureşti prevăzut la art. 4 din prezenta. Art.6. Se încredinţează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri Primarul Municipiului Sighişoara, Serviciul Relaţii Publice, Direcţia Economică şi Biroul Logistic şi Aprovizionare Tehnico- Materială. Art.7. Prin grija Secretarului Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de Internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Toth Tivadar Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Anca Fleşariu Prezenta s-a difuzat astfel : 1 ex. dos. hotărâri ; 1 ex. dos. şedinţă ; 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Mureş ; 1 ex. Primar ; 1 ex. Viceprimar ; 1 ex. Secretar; 1 ex. Serviciul relaţii publice; 1 ex. Direcţia economică ; 1 ex. Fundaţia « Elan » 1 ex. Biroul Logistic şi Aprovizionare Tehnico-Materială. 9 ex. AF/FM

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă