28 ianuarie 2016

HCL 9/2016 Sighișoara adoptată

Stabilirea cuantumului şi numărului burselor elevilor din învăţământul Ppreuniversitar de stat pentru anul 2016

Pe scurt

Se stabilește cuantumul și numărul burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat pentru anul 2016, conform anexei nr. 1 a hotărârii. Astfel, bugetul alocat burselor, cât și numărul burselor disponibile, vor fi determinate în funcție de aceste prevederi și vor fi implementate de Instituția Primarului Municipiului Sighișoara, de Viceprimar și Direcția Economică. Pentru locuitori înseamnă un buget anunțat pentru burse, cu termenele și detaliile exacte în anexă (anexa nr. 1), care va afecta familiile elevilor eligibili.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se stabileşte cuantumul şi numărul burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul 2016, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Sighișoara

Denumire
Hotărârea nr. 9 din 2016 a Consiliului Local Sighișoara
Titlu oficial
Hotărâre Privind stabilirea cuantumului şi numărului burselor elevilor din învăţământul Ppreuniversitar de stat pentru anul 2016
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
9 / 2016
Data
28 ianuarie 2016
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Muzeului nr. 7 (hartă)
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Sighișoara

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 9 din 28 ianuarie 2016 privind stabilirea cuantumului şi numărului burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul 2016 Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 1228/18.01.2016, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ţinând cont de prevederile art. 105 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, Legea educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 4 din Anexa nr. 1 a Ordinului M.E.C.T.S. nr. 5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, modificat şi completat prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3470/2012; Având în vedere Raportul de specialitate al Direcţiei Economice, înregistrat cu nr. 1229/18.01.2016, prin care se propune şi se justifică necesitatea stabilirii cuantumului şi numărului burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul 2016, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În baza art. 36 (2) lit. “b”, (6) lit. “a” pct. 1, art. 45 (2) şi a art. 115 (1) lit. “b” din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se stabileşte cuantumul şi numărul burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul 2016, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Instituţia Primarului Municipiului Sighişoara, Viceprimarul Municipiului Sighişoara, Direcţia Economică din cadrul Municipiului Sighişoara şi unităţile şcolare cu personalitate juridică. Art. 3. Prin grija Secretarului Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Instituţiei Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Claudiu Pop Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Anca Bizo Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Instituţia Primarului Municipiului Sighişoara; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 2 ex. Direcţia Economică; 10 ex.Unităţi şcolare cu personalitate juridică. 18 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala