30 aprilie 2020

HCL 89/2020 Sighișoara adoptată

Hotărâre Privind modificarea Statului de Funcții al Municipiului Sighișoara

Denumire
Hotărârea nr. 89 din 2020 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
89 / 2020
Data
30 aprilie 2020
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide modificarea Statului de Funcții al municipiului Sighișoara în urma promovării în grad profesional a unui funcționar, conform procedurilor legale aplicabile funcționarilor publici. Aceasta poate însemna schimbări de atribuții, eventual creșteri salariale și eventual relocări în ierarhia administrativă pentru persoana promovata, cu impact asupra structurii și cheltuielilor bugetare ale municipiului. Pentru locuitori, efectele directe includ eventuale creșteri de cheltuieli cu salariile angajaților publici, o eventuală ajustare a termenelor de implementare și zonele administrative afectate fiind cele ținute de funcțiile restructure, în contextul aparatului de specialitate al primăriei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă transformarea, conform anexei la prezenta, a următoarelor funcții publice de execuție: - funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Compartimentului Relații Publice, CIC, Petiții, Audiențe, Relații cu Publicul – Direcția Relații Publice și Comunicare, ocupată de doamna Nyaradi Isabella - Maria, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal; - funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Compartimentului Domeniu Public – Direcția Administrarea Patrimoniului,…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 89 din 30 aprilie 2020 privind modificarea Statului de Funcții al Municipiului Sighișoara Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 10.310/I/2/23.04.2020 și la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 10.536/28.04.2020, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 10.311/I/2/23.04.2020, al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere concursul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, organizat de Municipiul Sighișoara, în data de 13.04.2020, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont de prevederile art. 409 alin. (1) și alin. (3) lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont de prevederile art. 122 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare; Văzând prevederile Legii - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cu precădere cele ale art. 31 alin. (4), alin. (5) și alin. (6), precum și prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 4/29.01.2019 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație”, utilizate în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sighișoara și a serviciilor publice din subordinea Consiliului Local Sighișoara; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane și Administrare Sistem Informatic, înregistrat cu nr. 10.312/I/2/23.04.2020, prin care se propune transformarea unor funcții publice de execuție, precum și modificarea în mod corespunzător a Statului de Funcţii al Municipiului Sighişoara; Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de buget și juridică; În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „a”, alin. (3) lit. „c”, alin. (14), art. 139 alin. (1) și a art. 196 alin. (1) lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă transformarea, conform anexei la prezenta, a următoarelor funcții publice de execuție: - funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Compartimentului Relații Publice, CIC, Petiții, Audiențe, Relații cu Publicul – Direcția Relații Publice și Comunicare, ocupată de doamna Nyaradi Isabella - Maria, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal; - funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Compartimentului Domeniu Public – Direcția Administrarea Patrimoniului, ocupată de domnișoara Nichifor Raluca - Diana, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal; - funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal în cadrul Compartimentului Evidența Persoanelor – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Sighișoara, ocupată de doamna Libeg Daniela - Elena, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior; - funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal în cadrul Biroului Executare Creanțe – Direcția Economică, ocupată de doamna Zbîrcea Anca, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior. Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Compartimentul Resurse Umane – Serviciul Resurse Umane și Administrare Sistem Informatic și Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică din cadrul Municipiului Sighişoara. Art. 3. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighişoara – Anca Bizo, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Toth Tivadar Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 2 ex. Serviciul Resurse Umane și Administrare Sistem Informatic; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică. 9 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă